G4Media.ro

VIDEO Brazilianul Joao Fonseca, primul titlu ATP din carieră la 18 ani…

Joao Fonseca / Sursa foto: Luis ROBAYO / AFP / Profimedia

VIDEO Brazilianul Joao Fonseca, primul titlu ATP din carieră la 18 ani – Campion la Buenos Aires

Joao Fosenca (18 ani) a câștigat primul titlu ATP din carieră, brazilianul impunându-se la turneul de categorie 250 de la Buenos Aires.

În marea finală, Fonseca a trecut, scor 6-4, 7-6(1), de argentinianul Francisco Cerundolo și a devenit, la 18 ani, 5 luni și 26 de zile, al zecelea cel mai tânăr jucător care câştigă un turneu ATP din 1990 încoace.

„A fost o săptămână incredibilă, am realizat un lucru pe care nu credeam că-l pot obține. A fost foarte greu să joc aici împotriva a patru argentinieni (n.r. pe care i-a eliminat pe parcursul competiției), însă susținerea braziliană m-a ajutat.

Mental, am fost foarte puternic, am fost pozitiv, iar acest lucru m-a ajutat în finală” – Joao Fonseca.

„Visez să ajung cât mai sus, cerul este limita. Vreau să câștig Grand Slam-uri și să fiu numărul unu mondial, dar toate la timpul lor. Trebuie să fiu umil și să rămân cu picioarele pe pământ”, a completat jucătorul brazilian.

Recordul de precocitate este deținut în continuare de Lleyton Hewitt, fost lider mondial. Australianul a câștigat un turneu ATP la vârsta de 16 ani, 10 luni și 18 zile. Totul s-a întâmplat în 1996, la Adelaide.

Succesul de la Buenos Aires îi aduce lui Fonseca un salt important în clasamentul ATP, el fiind din această săptămână pe locul 68 în lume. Vorbim despre o urcare de 31 de locuri.

Rezumatul finalei dintre Joao Fonseca și Francisco Cerundolo

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează