G4Media.ro

VIDEO Bucătarii Parlamentului European gătesc mii de porții de mâncare pentru medici…

VIDEO Bucătarii Parlamentului European gătesc mii de porții de mâncare pentru medici și persoanele nevoiașe din Belgia, Franța și Luxemburg

Parlamentul European oferă mâncare gratuită medicilor și persoanelor nevoiașe din localitățile unde are sedii, iar flota de automobile și camioane a instituției a fost pusă la dispoziția autorităților locale pentru transportul de provizii.

Legislativul european a contactat autoritățile locale pentru a-și oferi sprijinul în gestionarea consecințelor crizei în Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg – cele trei locuri principale de desfășurare a activității, iar inițiativele sunt derulate în parteneriat cu ONG-uri.

Astfel, pe lângă activitățile principale ale Parlamentului, președintele PE, David Sassoli, a oferit sprijinul PE autorităților locale care asigură mâncare, adăpost și un centru de testare COVID-19, potrivit unui comunicat al instituției.

„Suntem cu toții implicați într-o situație de urgență care afectează viețile oamenilor. Această criză trebuie să ne împingă pe toți, inclusiv instituțiile, să dăm un exemplu bun”, a declarat președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Bruxelles. Parlamentul European oferă aproximativ 7.000 de porții de mâncare pe săptămână, începând cu 14 aprilie, distribuite în colaborare cu diverse asociații caritabile: Resto du Coeur Saint Gilles, DoucheFLUX, Crucea Roșie, Mother Teresa și CPAS Ixelles. De asemenea, Parlamentul a început să livreze mâncare pentru personalul medical din spitalul Saint Pierre.

În plus, 100 de femei vulnerabile au beneficiat de un adăpost în clădirile PE din Bruxelles. Începând cu 29 aprilie, Samusocial din Regiunea Bruxelles gestionează instalațiile complet echipate în clădirea Kohl a PE. Parlamentul furnizează, de asemenea, serviciile de catering aferente, 7 zile pe săptămână, într-o cafenea care a fost reorganizată pentru a respecta toate măsurile de precauție.

De asemenea, Parlamentul European a pus la dispoziție o parte din flota sa de automobile și de camioane pentru transportul de provizii și mâncare oferite asistenților medicali și medicilor.

Strasbourg. Parlamentul cooperează cu Crucea Roșie la nivel local în coordonare cu orașul Strasbourg și furnizează 500 de porții de mâncare pe zi, șapte zile pe săptămână pentru persoanele aflate în dificultate.

În coordonare cu prefectura Bas-Rhin, un centru de testare pentru COVID-19 a fost deschis în Parlamentul European la Strasbourg, pe 11 mai, în clădirea Louise WEISS. Patru laboratoare medicale pentru diagnostic din regiune sunt responsabile de testele populației generale, iar acțiunile sunt supervizate de Agenția Regională pentru Sănătate din Grand-Est (ARS) și de prefectura Bas-Rhin. PE a oferit, de asemenea, și flota sa de automobile/camioane pentru transportul de provizii, dacă este necesar.

Luxemburg. PE cooperează cu asociațiile locale Abrigado, Caritas și Crucea Roșie și oferă 500 de porții de mâncare pe zi, șapte zile pe săptămână pentru persoanele aflate în dificultate. Cabine de interpretariat (cu ferestre de sticlă) utilizate pentru misiuni externe au fost, de asemenea, oferite unei case de tratament de la Bettembourg, pentru a permite rezidenților să își vadă rudele, după o perioadă lungă de izolare, fără riscul de contaminare.

Foto: Bucătarii din PE / Captură video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...