G4Media.ro

VIDEO Călin Donca, afaceristul cripto care a stat 3 luni în arest…

Sursa foto: Brașov.net

VIDEO Călin Donca, afaceristul cripto care a stat 3 luni în arest preventiv, dezamăgit de numărul mic de bucureșteni la protestul pro-Georgescu

Călin Donca, un afacerist în domeniul criptomonedelor care a fost arestat trei luni în 2024 pentru evaziune și înșelăciune și unul dintre organizatorii mitingului de susținere a lui Călin Georgescu din fața Curții Constituționale, s-a declarat dezamăgit de faptul că bucureștenii nu au participat în număr mare la protest.

“Am venit să facem hora, am venit să facem o uniune și mă doare sufletul să văd că nu suntem cu toți românii. Eu nu înțeleg, sunt oameni aici din toată țara, din Ardeal, din Bihor, veniți de departe, dar unde este Bucureștiul? Că suntem în București.

Unde este Bucureștiul? Stau în case și ne văd și nu vin aici cu noi?

Păi trebuia să fie din București măcar 100.000 de mii de persoane. Noi am venit din țară, de la Brașov am venit cu 50 de mașini, păi cum este posibil, în București, trebuie doar să coboare din bloc, de ce stau în casă și nu vin alături de noi, pentru că și eu sunt afectați?”, a declarat acesta, folosind o portavoce, în timpul mitingului de vineri.

Vezi mai jos imagini video filmate de reportera G4Media la fața locului: 

Călin Donca a creat societatea Donca Energy Brașov şi avea ca obiect de activitate producția de energie electrică. El, împreună cu mai mulți asociați, a creat un tip de criptomonedă pe care a denumit-o Solix.

Călin Donca a fost reţinut de procurorii DIICOT Braşov în septembrie 2024, alături de alte trei persoane, într-un dosar care vizează o grupare specializată în evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune şi manipularea pieţei de capital.

Membrii grupării ar fi înregistrat în contabilitatea unor firme documente fictive şi ar fi creat propria monedă virtuală, inducând în eroare numeroase persoane prin diseminarea de informaţii nereale potrivit cărora investiţia în această monedă virtuală poate genera câştiguri de o sută de ori mai mari.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, marţi, că procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea a 4 inculpaţi, cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

El promitea investitorilor câștiguri de 100 de ori mai mari decât investiția lor inițială, într-un timp foarte scurt. Ca să convingă oameni să investească, Donca făcea tot felul de clipuri pe care le posta pe internet si dezvăluia cum pot avea succes în afaceri urmăritorii lui. Criptomoneda Solix a fost creată cu o limită maximă de 200 de milioane de tokeni, dar s-au vândut doar 2 milioane.

Călin Donca a fost menționat în documentul SRI desecretizat după ședința CSAT din decembrie 2024 printre influencerii Tiktok care l-au susținut pe Călin Georgescu. El a negat că ar fi primit vreun ban și a spus că l-a sprijinit pe Georgescu din convingere. ”Am promovat schimbarea – nu știu dacă în mai bine sau în mai rău – dar ar fi fost o schimbare pe care eu și mulți alți români o așeptam”, a spus Donca, citat de Financial Times.

Citește mai multe aici:

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Votantii KG nu prea sunt predispusi la activitati civice…

  2. Bucurestiul este la serviciu și împreună cu câteva orașe din țară , din fericire, a mai dat pe la școală . Să sperăm că o să fie suficienti d-astia ca sa nu ne ducem de tot pe apa sâmbetei și să ajungem din nou ca analfabeții sa fie in postura de a scuipa pe cei cu carte. Că va doriți din nou scenele din ” cel mai iubit dintre pământeni” ca sa vă simțiți toți pros..i puternici .
    PS _ am corectat scrierea automata , să nu vă las impresia eronată că fac parte dintre voi

  3. Mai merge lumea la serviciu, nu-l simpatizeaza pe dilimache…

  4. Mie mi s-a părut c-au fost prea mulți, la cum se cred urmașii dacilor buricul pământului și civilizatorii lumii

  5. asa se pare!
    acuma o sa vedem pe ciolacu cum-l ajuta!

  6. Poi may baga -bontule crezy tu ka lumea e la keremul dilimandrosilor care nu su griji ?

  7. pai bucurestenii au creier mai mult , oras universitar, au mirosit piramidala .. ca la crypto

  8. pai bucurestenii au creier mai mult , oras universitar, au mirosit piramidala .. ca la crypto

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.