VIDEO Călin Georgescu, despre cei care susțin legea împotriva extremismului: ”Vânzători de țară. Trebuie tratați ca atare” / Despre Ion Antonescu, criminal de război: ”Un erou pe care poporul român ar trebui să-l respecte cu profunzime” / Cum îl laudă pe Zelea Codreanu și se identifică cu el
- Gogu Puiu este un fost legionar din județul Constanța (1918-1948), iar asociația promovează discursul legionar, personaje legionare și organizează tabere ”de haiducie” coordonate de Eugen Sechila.
- Interviul acordat asociației legionare din Constanța și declarațiile lui Călin Georgescu au fost semnalate public inițial de jurnalistul Paul Angelescu, de la ”România, te iubesc!”.
Pe istoricii care ”împroașcă cu noroi expresia de sănătate” reprezentată de Mișcarea Legionară îi numește ”pseudo-istorici” și spune că ”îl doare că înlăturarea lui Corneliu Zelea Codreanu nu a mișcat pe nimeni”, comparând momentul interbelic cu prezentul României pentru că ”și astăzi sunt foarte puțini ori din neînțelegere, ori din rea-credință care nu se mișcă” (de la minutul 33:30).
Despre legea anti-legionară care completează OUG 31/2002 privind combaterea extremismului, Georgescu spune că cei care au instituit-o și o susțin sunt ”vânzători de țară și de credință și trebuie tratați ca atare (de la minutul 28:25)
Despre Regele Mihai spune că nu a făcut istorie, ci doar victime (01:04:20), iar despre Ion Antonescu spune că a fost ”extrem de curajos, un bărbat puternic, care a venit în momentele cele mai dramatice ale neamului românesc”: ”Un erou pe care ar trebui poporul român, când se va scrie istorie adevărată, să-l respecte cu profunzime” (01:04:50).
Despre Nicolae Nicolescu, fost comandat legionar și ”mâna dreaptă a Căpitanului” spune că este ”o zeiță a demnității” (01:09:20) care ”prin suferința ei a înnobilat esența feminină (…) demnitatea femeii la absolut”.
Călin Georgescu a făcut apologia lui Zelea Codreanu și a lui Ion Antonescu și doi ani mai târziu, la Antena 3, în timp ce era președintele de onoare al AUR (după ce fusese propunerea de premier a partidului extremist). El a spus într-o emisiune din 31 ianuarie 2022 că ”față de martiri nu poate să aibă păreri” și că ”îngenunchează în fața poporului român”.
O săptămână mai târziu, Călin Georgescu a reiterat cele spuse, de care a transmis că ”nu se dezice”, la postul România TV. Vezi detalii aici. Procurorii s-au sesizat din oficiu după ce Georgescu i-a lăudat pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul nazist Ion Antonescu, vinovat de Holocaustul din România, dosarul penal fiind deschis în temeiul art. 5 din OUG 31/2002:
- ”Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”.
La patru luni de la deschiderea dosarului, acesta a fost închis, pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală. Vezi detalii aici. Parchetul General condus de Alex Florența refuză să spună, la solicitarea G4Media și ISE, de ce a închis dosarul lui Călin Georgescu pentru elogierea criminalilor de război și cultul legionarilor, pe vremea când parchetul era condus de Gabriela Scutea.
Eșecul autorităților în aplicarea legii împotriva extremismului
O analiză G4Media arată cum Parchetul General condus de procurorul Alex Florența din 30 martie 2023 nu a trimis nicio persoană în judecată pentru legionarism sau apologia criminalilor, în timp ce extremismul exploda în România, inclusiv de la tribuna Parlamentului.
Autoritățile au început să aplice legea care interzice legionarismul, antisemitismul, fascismul, xenofobia, apologia criminalilor de război și alte componente ale extremei drepte abia după 22 de ani de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență care condamnă penal aceste lucruri.
Statul român mai pedepsește penal și negarea sau minimizarea Holocaustului, dar și discursul urii sau pe cel discriminatoriu. În tot acest timp, plângerile și semnalele de alarmă trase de Institutul pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel”, ale diplomaților sau ale organizațiilor evreiești au fost ignorate, în timp ce extremiștii îl comemorau anual la Tâncăbești cu salutul legionar pe Corneliu Zelea Codreanu, iar însăși politicienii instigau la ură, legionarism sau înregistrau derapaje antisemite grave.
Parchetul General sau Inspectoratul General al Poliției Române nu au transmis nici măcar un comunicat de presă, nu au făcut declarații sau conferințe de presă în care cel puțin să-și exprime îngrijorarea cu privire la fenomen, să avertizeze că monitorizează fenomenul extremist din România sau să amintească faptul că există o lege care pedepsește penal astfel de manifestații.
- Citește aici analiza integrală despre Eșecul total al Parchetului General condus de Alex Florența în fața extremismului: zero autosesizări și nicio persoană trimisă în judecată pentru legionarism sau apologia criminalilor / Autoritățile încep să aplice legea după 22 de ani / Plângerile ”Elie Wiesel”, ale diplomaților sau ale organizațiilor evreiești au fost ignorate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.