VIDEO Canalul Dunăre-Marea Neagră, 39 de ani de la inaugurare / Se estimează că aici au murit între 1.400 și 1500 de muncitori în accidente de muncă / Alte câteva sute de dizidenți comuniști au decedat în lagărele de muncă / Canalul este al cincilea ca mărime, din lume

„Colonia de Muncă Cernavodă – Columbia”, așa se numea lagărul de muncă organizat cu ocazia începerilor lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în 1949. 39 de ani mai târziu era inaugurat cu fast de Nicolae Ceaușescu.

Regimul Gheorghiu-Dej a folosit șantierul pentru a-și îndepărta oponenții prin închisoare și muncă silnică, iar apoi moarte. Lagărul de muncă de la Cernavodă, primul deschis aici, a dus la moartea a peste 100 de deținuți politici în condiții grele, notează comunismulinromania.ro, un proiect al Muzeului Național de Istorie al României.

Pe lângă deținuții politici, construcția costisitoare și munca grea s-au soldat cu un număr mare de decese în accidente de muncă – potrivit unor estimări neoficiale, peste 1.400 în perioada construcției.

După inaugurarea canalului în 1984, el a devenit o cale rapidă de tranzit între Dunăre și porturile de la Marea Neagră, conectând Europa Centrală la transportul maritim. Canalul Dunăre-Marea Neagră rămâne, însă, în amintirea multora și un simbol al crimelor și sacrificiilor regimului comunist, o parte întunecată din istoria recentă a României.

În anul 1988, după inaugurarea ambelor braţe ale Canalului, un important şef cu protecţia muncii aproxima la 1400-1500 numărul de lucrători morţi în accidente de muncă. Civili şi militari. O medie de aproape 10 pe lună. Unii oameni se tem si astăzi să fie filmaţi când vorbesc despre aceste lucruri, informează TVR.

Torţionarul Florian Cormoş a deţinut funcţia de comandant al coloniei de muncă de la Cernavodă din decembrie 1952 până în aprilie 1953 și a fost condamnat la moarte chiar de către regimul comunist.

În această perioadă, faptele sale au dus la moartea a cel puţin 115 deţinuţi politici din lagărul numit „Colonia de Muncă Cernavodă – Columbia“, după cum arată reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc.

În urma unui proces care a avut în anul 1957, la Tribunalul Militar Bucureşti, în care Cormoş era acuzat de crime împotriva umanităţii, acesta a fost condamnat la moarte, apoi amnistiat, după patru ani. Torţionarul deconspirat nu şi-a recunoscut niciodată crimele.

Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în urma cercetării registrelor de stare civilă, a reieșit un total de 844 de certificate de deces emise deținuților care și-au pierdut viata pe șantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră: 23 în 1950; 35 în 1951, 305 în 1952 și 481 în 1953.

O anchetă a Securității, efectuată in 1967, concluziona că, pentru alte 1.034 de decese, nu s-au întocmit niciun fel de acte.

În 1955, din cauza costurilor prea mari care trebuiau suportate de statul român, lucrările de construcţie au fost oprite.

În 1975 s-au reluat activităţile de construire a Canalului Dunăre – Marea Neagră.  Au fost excavate aproximativ 300 de milioane de metri cubi de sol şi rocă şi s-au turnat peste 4 milioane de metri cubi de beton.

Canalul are o lungime totală de 95,6 km şi este format din cursul de apă principal de 64,4 km şi din  ramura de nord (Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari) cu o lungime de 31,2 km.

Capacitatea de transport marfă a canalului este de 75 de milioane de tone anual.

Canalul Dunăre-Marea Neagră este al cincilea, ca mărime, din lume, pe primul loc fiind cel din Panama.

Construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră a costat 24 de miliarde de lei, iar la realizarea lui au lucrat, în prima etapă, de trei ani, 22.000 de oameni, iar în ultimii ani, efectivul de personal a ajuns la 32.000 de oameni.