G4Media.ro

VIDEO Ce a rămas în urma proiectului Constanța, Capitala Tineretului: ”Nu se…

sursa foto: Facebook/ Constanța Capitala Tineretului

VIDEO Ce a rămas în urma proiectului Constanța, Capitala Tineretului: ”Nu se mai poate fără să organizăm în continuare proiecte pentru tineri/ A devenit o parte din noi”

Lorela Florescu (22 ani) este studentă la Facultatea de Drept, în cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj, și face voluntariat de aproximativ 10 ani, în segmentele social, cultural sau pentru protejarea mediului. În ultimii ani, Lorela a activat în special pentru tineri, a fost implicată în proiecte la nivel local și a făcut parte din echipa care a scris aplicația care a adus Constanței titlul de Capitală a Tineretului în 2020-2021, prelungit în 2022 din cauza pandemiei COVID-19.

Lorela a explicat pentru G4Media, în cadrul proiectului ENTR, că în urma Capitalei Tineretului Constanța a rămas, printre altele, și cu proiectul MapYourCT, ajuns la a doua a ediție, ”prin care este promovat patrimoniul cultural constănțean, prin două trasee turistice, cel al regalității și cel confesional, fiind amplasate panouri cu informații relevante în dreptul monumentelor incluse în trasee, dar și prin organizarea de treasurehunturi pentru a apropia tinerii de cultură orașului”.

Cel mai mare câștig al tinerilor și, mai ales, pentru organizatorii Capitalei Tineretului este că aceștia au conștientizat și și-au însușit faptul că ”nu se mai poate fără să organizăm în continuare proiecte pentru tineri”, chestiune care ”a devenit o parte din noi”, mai spune Lorela. Interviul pe larg, consemnat pentru proiectul ENTR:

Reporter: Ce a însemnat proiectul Constanța Capitala Tineretului din Romania pentru municipiu și cu ce a rămas acesta în urma evenimentelor?

Lorela Florescu: Constanța Capitală Tineretului din România a fost mai mult decât o titulatură sau un proiect câștigat, ne place să îl privim că pe un context incipient al mișcării de tineret din Constanța, mișcare necesară la nivelul municipiului nostru. Fiind fundamentat pe nevoile tinerilor din momentul în care am realizat candidatura, dar și cele apărute în timpul pandemiei, considerăm că a fost un instrument prin care vocea tinerilor a fost ascultată, dar și pusă în practică tot prin tineri, ceea ce a fost scopul, dar și sloganul proiectului „come to sea us”.

Ne-am dorit să centrăm atenția comunității pe tineri, comunitate ce și-a întors privirea spre ei și spre ce pot realiza aceștia, dar și ce nevoi au. În concret, programul nostru s-a desfășurat inițial în perioada 2020-2021, însă având în vedere contexul pandemic, acesta s-a prelungit și în 2022. Încă de la început au fost numeroase provocări, mai ales privind anul 2020, moment în care proiectul nostru și evenimentele au trecut printr-un proces de adaptare, atât din punct de vedere al condițiilor sanitare, cât și al nevoilor tinerilor. Anul următor a venit cu ridicarea restricțiilor și implicit cu creșterea treptată a amplitudinii evenimentelor.

Noi considerăm că programul de capitală a tineretului a adus un calendar divers de evenimente, ce a atins numeroase domenii de interes, de la divertisment, la planul cultural, la cel social, fiind astfel un proiect amplu plin de oportunități pentru toți doritorii. Fiecare proiect al nostru și-a lăsat urmă în comunitate, fie că a fost vorba de zâmbetele celor prezenți la un concert și la promovarea tinerelor talente constănțene, la traseele cultural-turistice amplasate sau la festivalul de artă murală ce a dat startul procesului de regenerare urbană, uremele programului constanța capitală tineretului sunt întipărite în comunitate și continuă să se dezvolte atât prin FONT (Federația Organizațiilor Nonguvernamentale de Tineret din Constanța), cât și prin toate ONG-urile locale care pun în valoare tinerii în fiecare zi.

Rep.: Se simte o schimbare în oraș pentru tineri după acest experiment?

L.F.: Noi considerăm că schimbarea este cel puțin vizibilă, nu doar din punctul tinerilor de vedere, considerăm că proiectele realizate au fost un pas importat pentru toată comunitatea constănțeană. La un prim gând putem să vorbim despre realizarea primului festival de artă urbană din orașul nostru, pe wall, a cărui primă ediție a fost un succes și ne dorim să devină un proiect de tradiție pentru orașul nostru.

Mai mult, avem proiectul MapYourCT, proiect ajuns la a 2 a ediție, prin care promovăm patrimoniul cultural constănțean, prin două trasee turistice, cel al regalității și cel confesional, fiind amplasate panouri cu informații relevante în dreptul monumentelor incluse în trasee, dar și prin organizarea de treasurehunturi pentru a apropia tinerii de cultură orașului. Schimbarea se simte, însă este important că această să fie susținută în continuare să se dezvolte și să crească din ce în ce mai mult, pentru că tinerii sunt viitorul fiecărui oraș, iar fiecare dintre aceștia merită să aibă vocea auzită și să aibă ocazia să participe activ in schimbarea comunității din jurul lor.

Rep.: Ce s-a întâmplat după? Mai există (organizați) proiecte pentru tineri? Dacă da, care sunt acestea? Ce aveți în plan?

L.F.: Cred ca fiecare dintre oamenii care au facut parte din echipa Constanta Capitala Tineretului imi pot da dreptate atunci cand spun ca nu se poate fara sa organizam in continuare proiecte pentru tineri. Intr-un fel sau altul a fost sau a devenit o parte din noi si consideram ca orasul nostru are nevoie de astfel de initiative si in continuare implementam cu drag, cu fiecare oportunitate, orice proiect care aduce un beneficiu tinerilor si comunitatii in sine.

Proiecte pentru tineri exista mereu, fie ca sunt organizate de FONT CT sau de catre toate celelalte ONG-uri din orasul nostru care sunt direct implicare in aceasta miscare de tineret, iar efervescenta acesteia este un semn bun pentru toata lumea. Pentru viitor stim sigur ca vrem sa continuam povestea festivalului de arta urbana  „pe Wall”, ba chiar vrem sa il extindem atat din punct de vedere al numarului de desene, cat si al ramurilor de arta incluse in acest proiect. Mai mult de atat, stim ca vrem sa ne implicam in continuare, deci vom merge inainte prin a auzi vocea tinerilor si a implementa, alaturi de acestia, proiecte care sa atinga direct nevoile comunitatii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Constanta e moartea tineretului. Toata lumea fuge de acolo. E un loc in care se fac combinatii doar vara si atat.

  2. Hehehehehe…😂😂😂😂😂

  3. Constanta Capitala Manelelor.