G4Media.ro

VIDEO Ce e diferit în universitățile din Cehia, comparativ cu România? O…

sursa foto: Pexels.com

VIDEO Ce e diferit în universitățile din Cehia, comparativ cu România? O tânără studentă din Constanța, plecată cu Erasmus: “Nu am putut să stabilesc o conexiune cu profesorii așa cum pot să fac asta aici în România”

Oportunitatea de a studia într-o țară străină devine din ce în ce mai comună cu ajutorul programelor educaționale precum Erasmus, iar o asemenea experiență poate arăta unele neajunsuri ale învățământului universitar românesc, dar și anumite aspecte pozitive.

“Sistemul educațional din Cehia este fundamental diferit față de cel din România. În primul rând, nu trebuie să te duci la facultate și să stai acolo toată ziua, pentru că ai doar două sau trei cursuri pe zi. Anul universitar, de asemenea, are o structură diferită. Acolo, la începutul semestrului, fiecare profesor îți trimite o fișă unde precizează toate obiectivele, cerințele, examenele și deadline-uri”, a explicat pentru G4Media, în cadrul proiectului ENTR, Daiana Myloserdna, studentă la Facultatea de Istorie și Științe Politice, din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța, care a petrecut anul universitar trecut la Universitatea Masaryk din Brno, Republica Cehă.

În ciuda acestor diferențe semnificative, studenta a ținut să menționeze și că au existat suficiente asemănări – materia predată, discuțiile purtate în clasă și realizarea de proiecte s-au desfășurat în mod similar în ambele instituții.

Deși desfășurarea cursurilor este similară în ambele instituții, există anumite aspecte pe care învățământul românesc le-ar putea îmbunătăți, folosind sistemul ceh drept model – În principal, notează Daiana, redistribuirea activităților pentru ca studenții să aibă mereu proiecte în care să se implice pe parcursul anului și sesiuni de examene mai puțin încărcate ar fi un pas în direcția cea bună.

Desigur, o asemenea schimbare ar presupune și reducerea timpului petrecut în clasă. În opinia Daianei, numărul de ore petrecut între pereții facultății nu face decât să lase studenții fără motivație la sfârșitul zilei. Un program mai scurt la facultate ar lăsa mai mult timp pentru realizarea proiectelor deja menționate.

Chiar dacă a observat aceste probleme, precum și faptul că resursele materiale ale universității cehe sunt mult superioare, povestea Daianei evidențiază și un aspect mai puțin luat în calcul al experienței educaționale din România – o relație aparte dintre studenți și cadrele didactice.

„Raportul dintre profesori și studenți în Cehia este mult mai puțin personal, poate din cauză că Universitatea Masaryk este mai mare decât Ovidius, și profesorii nu pot fi implicați în viața fiecărui student. Astfel, nu am reușit să stabilesc o conexiune cu profesorii așa cum pot să fac asta aici în România”, a punctat studenta.

După spusele Daianei, mediul social mai rece al universității din Brno nu se potrivește tuturor, iar pentru ea, Universitatea ”Ovidius” din Constanța pare să fie opțiunea mai bună din acest punct de vedere.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ce o fi înțelegând această studentă prin „conexiune cu profesorii” ? Ce o fi însemnând acest lucru în România ?

  2. Pai in țările dezvoltate te duci la curs/seminar, ti se preda ceva, te duci acasa si aprofundezi subiectul individual, si tot asa. Nu te împrietenești cu profesorul.
    In romania te duci sa pupi in c.u.r si sa te dai bine pe langa profesor, ca sa cerșești o nota de trecere, deoarece partea cu învățatul lipsește.

  3. „Universitatea ”Ovidius” din Constanța pare să fie opțiunea mai bună din acest punct de vedere”. Păi să se întoarcă acolo unde Radu a dat cu mucii-n mazăre.

  4. Ce fel de conexiune nu a putut sa realizeze? Asta nu ne mai spune nimeni.

  5. Apreciez expunerea Daianei si cred ca asa ar trebui sa facem toti. Sunt si parti bune si rele in aceasta expunere, insa este o experienta, subiectiva de acord, dar una care ne lipseste (unora). As prefera sa vedem mii de astfel de impartasiri de experiente pentru ca unii dintre noi sa invete din ele. Nu poti invata doar dintr o experienta, trebuie sa consideri sute. Si pentru asta trebuie sa le incurajezi sa fie expuse cat mai multe. Daca ne repezim sa criticam orice apare – un reflex pagubos al unei societati bolnave – ajungem acolo unde pare ca suntem, sa nu avem mai nimic pe care sa construim.

  6. Nu a putut realiza o conexiune?Ce fel de „conexiune”?Aceea de a merge cu profesorii la cafea?Aceea de a se trage de șireturi cu profesorii?Eu personal la aceasta conexiune cred ca se refera.Sunt stabilita în Ceha de foarte mulți ani;am născut copilul aici;copilul merge la scoala aici;a mers la gradinita aici .Făcând o comparație între sistemul de învățământ romanesc și cel din Cehia mi se pare mult mai avansat cel din Cehia din toate punctele de vedere,mai ales când vine vorba de „conexiune”cu profesorii.Am fost eleva și studenta în România,dar dacă as putea da timpul înapoi mi-as dori cu ardoare sa cresc și sa trăiesc, și mai ales ,sa învăț în societatea ceha.Nivelul „conexiunii”dintre elev (student)și educator(profesor)e limitat,tocmai pentru a nu exista presupuneri deplasate ,și pentru a nu da apa la moara nemultumirilor(nemultumitilor).As avea multe de spus,dar nu cred ca este cazul sa mai spun ceva,deoarece ma irita poveștile celor care vin în Cehia ,fie la munca,fie,ca aceasta domnișoară, la studii ,pentru doar câteva luni și habar nu au de nimic în ceea ce privesc mentalitatea,educația și „conexiunile”dintre oameni,mai ales dintre elevi,studenți și educatori,profesori.