VIDEO Cel mai mare acvariu cilindric independent din lume s-a spart. Se afla în holul hotelului Radisson Blu din Berlin, conținea un milion de litri de apă și adăpostea 1.500 de pești tropicali
Un acvariu uriaș care conținea un milion de litri de apă și care era construit în holul hotelului Radisson Blu din Berlin s-a spart, inundând hotelul și străzile din apropiere. „AquaDom” – care adăpostea 1.500 de pești tropicali – avea o înălțime de 14 metri și a fost descris ca fiind cel mai mare acvariu cilindric independent din lume, relatează BBC News.
Poliția a declarat că s-au produs „pagube incredibile” și că două persoane au fost rănite de cioburile de sticlă.
Oaspeții au fost mutați din hotel, iar strada din fața acestuia a fost închisă.
Acvariul a fost modernizat în urmă cu doi ani, iar în interior a fost construit un lift cu pereți transparenți pentru a fi folosit de vizitatori. Unele dintre camerele hotelului sunt prezentate ca având vedere la el.
Brigada de pompieri din Berlin a declarat că peste 100 de pompieri au intervenit și nu este clar ce a cauzat ruptura.
Autoritatea de transport public din Berlin a declarat că strada Karl-Liebknecht din fața hotelului a fost închisă din cauza „cantității extreme de apă de pe carosabil”.
Videoclipurile postate pe rețelele de socializare la începutul zilei de vineri au arătat pagube importante la acvariu.
AquaDom este operat de SeaLife, care administrează atracții în locații la nivel internațional.
Acvariul conținea mai mult de 100 de specii diferite de pești.
AquaDom a fost deschis în decembrie 2003 și a fost înscris în Guinness World Record pentru că este cel mai mare acvariu cilindric din lume.
Potrivit rapoartelor de la momentul construcției sale, aceasta a costat aproximativ 12,8 milioane de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii