VIDEO Cel puțin 18 morți într-o operațiune a poliției braziliene împotriva crimei organizate, într-o favelă din Rio de Janeiro
Cel puţin 18 persoane au murit joi în cursul unei operaţiuni a poliţiei împotriva crimei organizate în favela Complexo do Alemao din Rio de Janeiro, a anunţat poliţia civilă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Dintre cele 18 persoane ucise, 16 sunt „suspectate” că aparţin unor bande criminale, o femeie de 50 de ani din favela şi un membru al forţelor de ordine în vârstă de 38 de ani, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei în cursul unei conferinţe de presă.
Biroul Apărătorului Drepturilor şi Comisia pentru Drepturile Omului a Baroului din Brazilia au declarat separat că dispun de informaţii privind un total de 20 de morţi, între care poliţistul şi femeia.
Aproape 400 de membri ai forţelor de securitate au efectuat această operaţiune, cu mai multe vehicule blindate şi patru avioane, într-o favela imensă pentru a se confrunta cu o bandă specializată în furt de vehicule pentru transportul mărfurilor.
Anterior, autorităţile au semnalat moartea a cinci persoane în acest district, o scenă obişnuită a ciocnirilor mortale între forţele de securitate şi bandele crimei organizate, în special în traficul de droguri.
Locuitorii au reclamat presei locale operaţiunea poliţiei, în cursul căreia unele locuinţe ar fi fost invadate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii