G4Media.ro

VIDEO Cele mai așteptate ecranizări ale anului 2023

Sursa foto: captură video

VIDEO Cele mai așteptate ecranizări ale anului 2023

După seria de amânări şi blocaje care au marcat în ultimii ani industria cinematografică afectată de pandemia de COVID-19, 2023 se anunţă un an bogat pentru istoria ecranizărilor, iar numeroase cărţi, de la SF-uri clasice la romane recompensate cu Pulitzer şi bestselleruri New York Times, vor fi transpuse pentru televiziune, reţele de streaming sau cinematografe.

În continuare, o listă cu cele mai aşteptate adaptări ale anului, filme care vor stârni, cel mai probabil, atât interesul cinefililor, cât şi al iubitorilor de lectură, potrivit Agerpres.

În luna ianuarie, „The Lying Life of Adults” („Viaţa mincinoasă a adulţilor”), adaptare după romanul omonim publicat în 2019 de scriitoarea italiană Elena Ferrante, va avea premiera pe platforma Netflix. Seria de şase episoade în limba italiană, regizată de Edoardo de Angelis, le are în distribuţie pe Giordana Marengo, în rolul Giovannei, o tânără care se confruntă cu dificultăţile perioadei de tranziţie către adolescenţă, şi pe Valeria Golino, care o interpretează pe mătuşa fetei. Acţiunea se petrece în atmosfera din anii 1990 a oraşului Napoli.

„A Man Called Otto”, a cărui premieră pe marile ecrane va avea loc pe 13 ianuarie, este o adaptare după romanul de succes al scriitorului suedez Fredrik Backman „A Man Called Ove” („Un bărbat pe nume Ove”), publicat în 2012. O ecranizare suedeză în regia lui Hannes Holm şi avându-l drept protagonist pe Rolf Lassgard a fost lansată în 2015. După ce romanul a fost tradus în engleză în 2013, a sosit vremea unei versiuni hollywoodiene, cu Tom Hanks în rolul lui Otto. Romanul spune povestea unui bărbat morocănos care decide să se sinucidă, dar ale cărui tentative repetate sunt dejucate de vecini zgomotoşi care îi devin în cele din urmă prieteni.

Având la bază trilogia „Lives of the Mayfair Witches” („Cronicile vrăjitoarelor”), publicată în anii 1990 de scriitoarea americană Anne Rice (cea care a semnat şi celebrul „Interviu cu un vampir”)”, serialul „Mayfair Witches” va fi difuzat în episoade săptămânale începând din 8 ianuarie până la sfârşitul lui februarie pe postul AMC, cu Alexandra Daddario în rolul principal. Trilogia are în centrul său o familie de vrăjitoare al căror destin este ghidat timp de generaţii de Lasher, un spirit demonic şi provocator.

Fanii cărţilor fantasy se vor delecta, începând din 27 ianuarie, cu serialul „Lockwood & Co”, bazat pe seria de cărţi omonimă semnată de Jonathan Stroud. Acţiunea este plasată în Londra şi are în centru un trio de adolescenţi vânători de fantome care se aventurează în escapade nocturne în urmărirea spiritelor morţilor care au invadat oraşul.

Aşteptată pe 3 februarie pe marile ecrane, pelicula „Knock At The Cabin”, o ecranizare după romanul „The Cabin At The End Of The World” („Cabana de la capătul lumii”), publicat în 2019 de autorul american Paul Tremblay, are în centru un cuplu gay – Andrew şi Eric – şi fetiţa lor adoptată, Wen, care sunt luaţi ostatici pe când îşi petreceau vacanţa la o cabană. Din distribuţie fac parte actorii Dave Bautista, Ben Aldridge, Jonathan Groff, Rupert Grint, iar regia este semnată de maestrul suspansului M. Night Shyamalan.

Adaptarea pentru televiziune a romanului de succes din 2019 „Daisy Jones & The Six”, semnat de autoarea americană Taylor Jenkins Reid, aflată în producţie de peste patru ani, a primit în cele din urmă o dată de lansare – 3 martie 2023. Printr-o serie de interviuri realizate în stil documentar, miniseria spune povestea unei trupe rock fictive din anii 1970 – Daisy Jones & The Six (care duce cu gândul la Fleetwood Mac). Transportând telespectatorii în furtunoşii ani 1970, adaptarea trasează ascensiunea meteorică şi, într-un final, eşecul, presărat cu drame apărute între membrii trupei pe fundalul atmosferei de „sex, droguri, rock ‘n’ roll” caracteristică epocii. Produsă de Amazon Studios şi de studioul de producţie al lui Reese Witherspoon, Hello Sunshine, miniseria îi va avea în distribuţie pe Riley Keough, Suki Waterhouse şi Sam Claflin.

Tot în martie (31 martie, Netflix), ”Wellmania”, ecranizarea unui memoir publicat în 2017 de jurnalista Brigid Delany, examinează diverse tendinţe din domeniul wellnessului: de la sucuri presate la rece la yoga, mindfulness, detoxifiere sau dieta paleo.

”Wool” (Apple TV+), o adaptare după seria postapocaliptică ”Silo” (”Silozul”) semnată de Hugh Howey – care a debutat în 2011 cu volumul ”Wool” – îi are în distribuţie pe Rebecca Ferguson, Tim Robbins şi Rashida Jones. Povestea este plasată într-un viitor distopic, când omenirea locuieşte într-un oraş subteran gigantic, care se întinde pe sute de etaje. Deşi Apple nu a confirmat încă, Howey a evocat într-o postare pe Facebook luna martie 2023 ca perioadă a lansării, potrivit countryandtownhouse.com.

În aprilie, este preconizată lansarea în sălile de cinema a peliculei ”Salem’s Lot”, o ecranizare a celui de-al doilea roman publicat de maestrul genului horror Stephen King, în 1975. Pelicula ar fi trebuit lansată în 2022, dar premiera a fost amânată pentru 2023, la o dată care nu a fost anunţată încă. Filmul îl are drept protagonist pe Ben Mears, un bărbat care revine în Jerusalem’s Lot, oraşul copilăriei sale, şi descoperă că rezidenţii s-au transformat în vampiri.

”Are You There God? It’s Me, Margaret”, o ecranizare pe baza unui roman de Judy Blume publicat în 1970, este preconizat să fie lansat în cinematografe în aprilie 2023, regia şi scenariul fiind semnate de Kelly Fremon Craig şi avându-le în distribuţie pe Rachel McAdams şi Kathy Bates. Protagonista poveştii este Margaret Simon, o fetiţă de 11 ani care explorează noi sentimente şi prietenii odată cu debutul adolescenţei.

”Killers of the Flower Moon”, o adaptare a volumului de nonficţiune ”Killers of the Flower Moon: The Osage Murders and the Birth of the FBI” semnat de jurnalistul David Grann, este preconizat să aibă premiera în mai la Festivalul de la Cannes cu o distribuţie de zile mari: Leonardo DiCaprio, Robert De Niro şi Brendan Fraser, în regia lui Martin Scorsese. Pelicula are în centru povestea membrilor tribului Osage din nord-estul Oklahoma, a căror ucidere în circumstanţe suspecte în anii 1920 a dus la declanşarea unei investigaţii FBI, potrivit shereads.com.

Pelicula live-action ”Harold and the Purple Crayon” (”Harold şi creionul mov”) care va avea premiera în cinematografe pe 30 iunie, este o adaptare a cărţii omonime pentru copii publicată în 1955 de desenatorul american Crockett Johnson şi spune povestea unui băieţel care porneşte într-o misiune magică cu ajutorul creionului său. Din distribuţie fac parte: Zooey Deschanel, Zachary Levi şi Camille Guaty.

La trei ani de la pelicula ”Tenet” (2020), regizorul şi scenaristul Christopher Nolan revine cu ”Oppenheimer”, despre viaţa şi activitatea fizicianului american J. Robert Oppenheimer, supranumit ”părintele bombei atomice”, unul dintre contributorii la Proiectul Manhattan în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, creditat pentru dezvoltarea primelor arme nucleare. Este primul film biografic al lui Nolan, o adaptare a unui volum premiat cu Pulitzer şi semnat de Kai Bird şi Martin J. Sherwin, ”American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer”. Din distribuţie fac parte Cillian Murphy, Emily Blunt, Robert Downey Jr, Matt Damon, Florence Pugh. Premiera este preconizată pentru 21 iulie.

Bazat pe un singur capitol din romanul clasic ”Dracula”, de Bram Stoker, publicat în 1897, ”The Last Voyage of Demeter”, preconizat să fie lansat în cinematografe pe 11 august, are în centrul său corabia Demeter, bântuită de o prezenţă malefică. Filmul este regizat de Andre Ovredal şi îi are în distribuţie pe David Dastmalchian, Aisling Franciosi şi Liam Cunningham.

”A Haunting in Venice”, care va avea premiera pe marile ecrane pe 15 septembrie, este o continuare a peliculelor ”Murder on the Orient Express” (2017) şi ”Death on the Nile” (2022) şi are la bază romanul din 1969 al Agathei Christie ”Hallowe’en Party” (”Petrecerea de Halloween”). În regia lui Kenneth Branagh, care interpretează totodată şi personajul principal, filmul spune povestea detectivului Hercule Poirot care, acum la pensie, trebuie să rezolve moartea misterioasă a unui invitat la o şedinţa de spiritism.

Pe 13 octombrie este preconizată lansarea unei continuări a filmului ”The Exorcist” din 1973, care are la bază romanul omonim publicat de William Peter Blatty în 1971, despre o fată de 12 ani posedată de o entitate demonică misterioasă.

După lansarea în 2021 a primei părţi din adaptarea romanului clasic SF ”Dune” al lui Frank Herbert, cu Timothee Chalamet şi Zendaya în rolurile principale, în noiembrie 2023, Florence Pugh, Austin Butler, Léa Seydoux şi Christopher Walken se vor alătura distribuţiei în ”Dune: Part Two”. Tot în noiembrie va fi lansată şi adaptarea ”The Ballad of Song Birds and Snakes” (”Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare”), un prequel la trilogia ”The Hunger Games”, de Suzanne Collins, cu Peter Dinklage, Viola Davis şi Hunter Schafer în rolurile principale, şi care va fi alături de ”Dune”, una dintre cele mai anticipate ecranizări ale anului.

În decembrie, pe marile ecrane vor fi lansate ”Wonka” (15 decembrie), un prequel musical la ”Charlie and the Chocolate Factory”, inspirat din romanul lui Roald Dahl, cu Timothee Chalamet în rolul lui Willy Wonka. Din distribuţie mai fac parte Keegan-Michael Key, Sally Hawkins, Jim Carter, Matt Lucas, Natasha Rothwell, Olivia Colman şi Rowan Atkinson. ”The Color Purple”, o adaptare în regia lui Steven Spielberg după romanul clasic publicat de Alice Walker în 1982, va avea premiera pe 22 decembrie, la aproape 40 de ani după o primă ecranizare în 1985. Romanul spune povestea lui Celie, care duce o viaţă dificilă în sudul Statelor Unite la începutul anilor 1900. Din distribuţie fac parte Phylicia Mpasi, Colman Domingo, Taraji P. Henson, Corey Hawkins şi Halle Baile.

Lista ecranizărilor anticipate pentru anul viitor nu se termină însă aici întrucât există numeroase filme a căror premieră nu a fost confirmată încă, potrivit countryandtownhouse.com.

”Three Women”, după volumul semnat de Lisa Taddeo, care urmăreşte vieţile sexuale şi romantice a trei femei, va fi transpus de platforma Showtime. Din distribuţie face parte şi Shailene Woodley.

Pe platforma Netflix, este aşteptat al treilea sezon din ”Bridgerton”, bazat pe seria de succes semnată de Julia Quinn, precum şi al doilea sezon din ”Heartstopper”, adaptare după volumele lui Alice Oseman.

”The Summer I Turned Pretty” (Prime Video), adaptare după romanele lui Jenny Han, îşi va delecta publicul cu un al doilea sezon, preconizat pentru a fi lansat în vară.

Romanul ”The Last Thing He Told Me” (”Ultimul mesaj”), publicat în 2021 de scriitoarea americană Laura Dave şi care a petrecut 48 de săptămâni în lista bestsellerurilor New York Times, va fi adaptat într-o miniserie Apple TV în 2023. Cu Jennifer Garner şi Nikolaj Coster-Waldau în rolurile principale, iar Reese Witherspoon în rolul de producătoare, serialul va fi mai mult ca sigur un succes.

Unul dintre debuturile de succes din 2022, ”Lessons in Chemistry” (”Lecţii de chimie”), de Bonnie Garmus, este adaptat de Apple TV într-un serial preconizat a fi lansat în 2023. Cu Brie Larson, Lewis Pullman şi Aja Naomi King confirmate ca staruri în distribuţie, acţiunea serialului se desfăşoară în anii 1950 în Statele Unite şi o are drept protagonistă pe Elizabeth Zott, care visează să devină cercetătoare, dar trebuie să-şi amâne planurile după ce devine pe neaşteptate mamă.

Netflix a cumpărat în 2020 drepturile de ecranizare a romanului ”The Three Body Problem” (”Problema celor trei corpuri”), publicat în 2008 de Lui Cixin ca parte dintr-o trilogie, una dintre cele mai de succes cărţi SF scrise de un autor chinez în ultimele două decenii. Adaptarea, din a cărei echipă de scenarişti fac parte David Benioff şi D. B. Weiss (cunoscuţi pentru ”Game of Thrones”), îi va avea în distribuţie, printre alţii, pe actorii John Bradley şi Liam Cunningham (cunoscuţi tot din ”Game of Thrones”), dar şi pe Jovan Adepo şi Tsai Chin.

Bestsellerul New York Times ”Red, White & Royal Blue”, o poveste de dragoste gay semnată de Casey McQuiston şi publicată în 2019, va fi ecranizat de Prime Video într-o peliculă cu Taylor Zakhar Perez şi Nicholas Galitzine în rolurile principale, preconizată să fie lansată în 2023. Personajele principale ale romanului sunt Clairmont Diaz (fiul preşedintei Statelor Unite, interpretat de Perez) şi Henry (un prinţ din Anglia, interpretat de Galitzine), care devin protagoniştii unei poveşti de dragoste predestinate şi clandestine.

Publicat în 2016, romanul SF feminist ”The Power”, scris de romanciera britanică Naomi Aldermen, câştigător al Women’s Prize for Fiction, a stârnit interesul Prime Video, care a cumpărat rapid drepturile în vederea unei adaptări în zece episoade, cu o echipă de scenarişti din care face parte şi Alderman. Plasată într-un viitor apropiat, ”The Power” are în centrul său un grup de adolescente care dezvoltă în mod misterios puteri speciale ce le conferă abilitatea de a emite şocuri electrice cu degetele.

”The Fall of the House of Usher” (”Prăbuşirea casei Usher”), celebra povestire de Edgar Allen Poe, care a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 1839, îşi aşteaptă adaptarea sub umbrela Netflix, într-o miniserie regizată de Mike Flanagan, cunoscut pentru alte filme horror – ”The Haunting of Hill House”, ”The Haunting of Blythe Manor” şi ”Gerald’s Game”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 0 comenta vs. Cenzura, ce sa alegi