G4Media.ro

VIDEO Cercetătorii cred că au rezolvat enigma Mecanismului de la Antikythera, cu…

Sursa Foto: Captură Youtube

VIDEO Cercetătorii cred că au rezolvat enigma Mecanismului de la Antikythera, cu o vechime de circa 2000 de ani, considerat primul calculator analogic descoperit în urmă cu peste o sută de ani

De la momentul în care a fost descoperit, în urmă cu peste un secol, Mecanismul de la Antikythera, un calculator astronomic rămas din lumea antică, remarcabil şi totodată derutant pentru cei care au încercat să-l înţeleagă, i-a uimit pe oamenii de ştiinţă. O echipă de cercetători de la University College London (UCL) a anunţat vineri, în revista Scientific Reports, că i-ar fi descifrat misterul, cel puţin parţial, relatează The Guardian şi UPI.

Dispozitivul acţionat manual, cu o vechime de circa 2.000 de ani, afişa mişcarea universului, trasând deplasarea celor cinci planete cunoscute la acea vreme, fazele lunii şi eclipsele solare şi lunare. Modul exact în care mecanismul reuşea să realizeze aceste performanţe s-a dovedit însă greu de desluşit.

https://www.youtube.com/watch?v=GQnE0BLEi8k

Oamenii de ştiinţă de la UCL cred că au rezolvat – cel puţin parţial – misterul şi au început să reconstruiască dispozitivul, cu toate roţile sale dinţate, pentru a testa dacă teoria pe care au avansat-o funcţionează.

„Credem că reconstrucţia noastră se potriveşte cu toate dovezile pe care oamenii de ştiinţă le-au adunat din rămăşiţele existente până în prezent”, a declarat Adam Wojcik, specialist în ştiinţa materialelor la UCL.

Alţi cercetători au încercat anterior să reconstruiască mecanismul, însă faptul că două treimi dintre piesele sale lipsesc a îngreunat descifrarea modului de funcţionare al acestuia.

Mecanismul, adesea descris drept primul calculator analogic din lume, a fost descoperit în anul 1901 de scufundătorii aflaţi în căutare de bureţi, printre obiectele aduse la suprafaţă de pe epava unei corăbii comerciale care s-a scufundat în largul insulei greceşti Antikythera. Se crede că ambarcaţiunea şi-a găsit sfârşitul într-o furtună în secolul I e.n. între Creta şi Peloponez, în timpul unei călătorii către Roma din Anatolia.

Fragmentele uzate din alamă corodată abia de au fost remarcat la început, însă decenii de activitate ştiinţifică au dezvăluit faptul că obiectul este o capodoperă a ingineriei mecanice.

Găsit într-o cutie de lemn cu o o înălţime de circa 30 de centimetri, mecanismul era acoperit cu inscripţii – un manual de utilizare încorporat – şi conţinea peste treizeci de roţi dinţate din bronz conectate la cadrane şi indicatoare. Întoarcerea mânerului declanşa mişcarea cerului, aşa cum era cunoscut la acea vreme de greci.

Michael Wright, fost curator de inginerie mecanică la Muzeul Ştiinţei din Londra, a pus cap la cap mare parte din mecanism şi a construit o replică funcţională. Însă, cercetătorii nu au reuşit niciodată să înţeleagă pe deplin modul de funcţionare al dispozitivului. Eforturile lor nu au fost ajutate de rămăşiţele care au supravieţuit sub forma a 82 de fragmente separate, reconstruirea mecanismului fiind astfel echivalentă cu rezolvarea unui puzzle 3D uzat din care cele mai multe piese lipsesc.

Cercetătorii de la UCL au descris în revista Scientific Reports modul în care, pe baza activităţii lui Wright şi a altor specialişti şi cu ajutorul inscripţiilor de pe mecanism şi a unei metode matematice descrisă de filosoful antic grec Parmenide, au reuşit să elaboreze noi aranjamente de piese care ar mişca planetele şi celelalte componente în modul corect. Soluţia permite ca aproape toate roţile dinţate ale mecanismului să se încadreze într-un spaţiu cu o adâncime de doar 25 de milimetri.

Potrivit echipei, mecanismul ar fi putut afişa mişcarea soarelui, a Lunii şi a planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn pe inele concentrice. Deoarece dispozitivul se baza pe ipoteza conform căreia soarele şi planetele se învârt în jurul Pământului, traiectoriile lor sunt mult mai dificil de reprodus cu roţi dinţate decât în situaţia soarele ar fi plasat în centru.

Cercetătorii cred că acest studiu îi aduce mai aproape de înţelegerea modului în care dispozitivul Antikythera afişa cerul, dar nu este clar dacă designul este corect sau dacă dispozitivul ar fi putut fi construit cu tehnici de fabricaţie antice, notează The Guardian. Inelele concentrice care alcătuiesc afişajul ar trebui să se rotească pe un set de axe imbricate, goale la interior, însă în lipsa unui strung cu care să fie modelat metalul nu este clar modul în care grecii antici au fabricat astfel de componente.

Fie că modelul funcţionează, fie că nu, misterele persistă. Nu se ştie clar dacă mecanismul Antikythera a fost o jucărie, un instrument educaţional sau dacă a servit altui scop. Iar în cazul în care grecii antici erau capabili să conceapă astfel de dispozitive mecanice, ce altceva au mai realizat datorită cunoştinţelor lor? Deşi metalul este preţios, „este ciudat că nu s-a găsit sau dezgropat nimic similar”, a spus Wojcik. „Dacă au avut tehnologia pentru a realiza mecanismul Antikythera, de ce nu au extins această tehnologie pentru a concepe alte maşinării, cum ar fi ceasurile?”, s-a întrebat specialistul.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Acum apar in comentarii specialistii romani care in doua minute vor rezolva si raspunde la toate intrebarile si misterele acestui dispozitiv.

    • @Victor2 – 😀 Mi-a placut asta! Dar tre’ sa te hotarasti, dacii ori erau descendentii grecilor, ori greci erau cotropitori 😀

    • *@Victor2 – 😀 Mi-a placut asta! Dar tre’ sa te hotarasti, dacii ori erau descendentii grecilor, ori grecii erau cotropitori 😀

    • *@Victor2 – 😀 Mi-a placut asta! Dar tre’ sa te hotarasti, dacii ori erau descendentii grecilor, ori grecii erau cotropitori 😀

  2. Fals
    Dacii au inventat aceste mecanism , nepriceputilor.

  3. Acest mecanism facea parte din panourile energetice ale lumii de sub muntii Bucegi si a fost furat de catre greci asupra carora s-a abatut blestemul, nava lor fiind scufundata la scurt timp dupa. Cineva sa-i dea tag la Funar. El stie despre ce-i vorba.

  4. Mecanismul a fost conceput de renumitii tarabostes Shoshoaxtes si Simioneus in tunelele de sub Bucegi, de unde a fost sterpelit de greci.

  5. Cum a aparut acest mecanism: Totul incepe cu grecul Aristarh din Samos (circa 300 i.e.n) care emite conceptia ca Soarele este de fapt de Centrul Sistemului Planetar si nu Pamantul. Asta a IRITAT rau de tot pe suveranii absolutisti ai acelor vremuri !!
    De ce ? . Pentru ca punea la indoiala ca zeii erau cei care doreau ca acesti suverani sa fie pe tronurile lor. Asa ca dictatorii astia (in zona marii Mediterane chiar le ziceau ,,Tirani”. Exemplu : Tiranul Siracusei ! ) ar fi dat orice pentru ca sa-si justifice mentinerea pe tron. Si bani din comertul din Mediterana aveau garla. Incasau bani din orice intrare de vas in porturile pe care le stapaneau.
    Deci, a arata ca Pamantul este in centrul Universului (desigur prin ,,vointa zeilor”, iar ca ei pe acest Pamant sunt pusi pe tronurile lor tot ,,prin vointa zeilor” era o problema de viata si de moarte pentru acesti suverani si dinastiile lor !!.
    ……………Si acum apar profitorii !…..care stiind Astronomie si desi ar fi crezut faptul ca Pamantul este un satelit al Soarelui si-au dat si ei seama ca asta……. nu aduce bani !!!.
    Asa ca apare aceasta masina care incerca sa convinga pe apropiatii din jurul suveranului ca …….,,intradevar” Pamantul se afla in centrul Universului si, desigur, Suveranul e ….,,legitim” !.
    La inceput era un mecanism ,,secret” fata de populatia obisnuita !.
    Suveranul ,,se lauda” catre populatia obisnuita, la Ceremoniile Religioase, ca a fost ,,indrumat” de zei sa prevada miscarile planetelo !, indicand de fiecare data, populatiei obisnuite si nestiutoare, in ce Constelatie se va gasii cate o planeta !.
    Constructiv, aceasta masina cu roti dintate, este din sec. 1 e.n., asemanatoare in privinta rotilor dintate cu mecanismul unui ceasornic. Nu se foloseau angrenaje mai complicate formate din roti dintate elipsoidale (exista si asa ceva). Doar roti in forma de cerc plus nituri pe corpul lateral al rotilor care puteau antrena pivoti conectati la alte roti dintate.
    Scopul final era prezicerea pozitiei planetelor in spatele constelatilor.
    Desigur ca existau ,,erori asumate care cu timpul se acumulau” . Fara ,,aceste erori asumate” mecanismul ar fi fost mult mai mare si mai complicat !.
    Suveranul si oamenii lui, periodic (sa zicem la 5 ani), demontau mecanismul si repotriveau dintii rotilor astfel incat planetele, care prin erori acumulate ajunsesera sa apara la Marginea Constelatilor la Momentele de Prezicere) sa ajunga sa apara din nou in Centrul Constelatiilor la Noile Preziceri !
    Anticipez ca au fost construite cateva zeci de astfel de mecanisme din cupru si alama, din ce in ce mai perfectionate, intre anii 200 i.e.n si anul 100 e.n.
    Unul din motivele pentru care nu s-au pastrat este ca alama putea fi cu usurinta retopita si refolosita, iar demontarea mecanismului (sa zicem o data la 5 ani) pentru corectarea erorilor necesita prezenta unui astronom calificat.
    Dupa anul 100 e.n., in bazinul Mediteranean, Imparatii Romani nou stapanitori, aveau tot mai putin interes pentru acest mecanism, pentru ca oricum nu puteau dovedii ca provin din dinastii cu mai multe generatii pe tron. Asa ca, a dovedii ca au ajuns pe tron prin ,,vointa zeilor” , era tot mai putin credibila indiferent de ,,prezicerile de miscari de astre”.
    Dar, cel mai important, existenta mecanismelor de genul asta a devenit tot mai cunoscuta pentru o categorie tot mai numeroasa a populatiei, si ca Imparatul / Suveranul nu mai era crezut ca ,,zeii” l-au inspirat despre miscarile planetelor in fata constelatiilor.
    Asa au disparut aceste mecanisme din Istorie. Norocul este ca un astfel de mecanism s-a scufundat cu o corabie si a putut fi gasit 1900 de ani mai tarziu.

  6. …cercetatorii englezi vor descoperi intr-un final marele adevar :
    piesa descoperita reprezinta triciclul stramosului doamnei Turcan !
    Sarmanul, circuland pe splaiurile Dambovitene in drum spre serviciu, intr-o zi de vineri „verde”, s-a sufundat intr-o groapa plina cu apa … nesemnalizata corespunzator …