G4Media.ro

VIDEO Cine sunt adolescenții care construiesc roboți de la zero. România, în…

VIDEO Cine sunt adolescenții care construiesc roboți de la zero. România, în topul echipelor care domină competițiile mondiale de robotică

Competițiile de robotică stârnesc în ultimii ani un interes tot mai mare în România, în rândul elevilor de liceu. Neoficial, țara noastră ar fi a treia din lume ca număr de echipe, competiții și rezultate.

În aproape toate liceele bune din țară, există câte o echipă care construiește roboți. Și nu este ușor. Pentru a convinge o mașinărie construită de la zero să îndeplinească ”un task”, sunt necesare luni întregi de muncă, cunoștințe, pasiune, dar este nevoie și de bani.

Majoritatea echipelor de elevi s-au specializat: au personal tehnic, dar și oameni de PR și vânzări, care îi ajută să strângă câteva zeci de mii de lei.

Banii sunt necesari pentru piese, care sunt în mare parte cumpărate din SUA, dar și pentru deplasări la diferite competiții.

G4Media a discutat cu membrii câtorva dintre cele mai bune echipe de liceeni care construiesc roboți. Ei au participat la The XEO Scrimmage, o competiție care a avut rol de pregătire pentru echipele din Transilvania.

Roboții cu care s-au prezentat cele 11 echipe aveau de aranjat câteva jetoane (pixeli) de culori diferite în forma unui mozaic.

Andrei Fica, elev la Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia reprezintă echipa XEO, cea care a și organizat etapa de pregătire.

”XEO a fost de două ori la faza mondială în Statele Unite, la First Tech Challenge (FTC – n.red.) și a participat de două ori la fazele regionale ale First Tech Challenge din Rusia.

La nivel European sunt foarte multe echipe bune, Europa fiind, să zicem așa, un centru al roboticii, pentru că doar România este, dacă nu mă înșel, a treia țară cu cele mai multe echipe de FTC și clar avem în plan să participăm și la competiții în afară, dar momentăm preferăm să ne axăm pe robotul nostru și să facem antrenamente și să-l îmbunătățim în fiecare zi” spune Andrei Fica.

El spune că s-a apropiat de robotică, la fel ca și alți membri ai echipei, datorită pasiunii pentru Lego și pentru programare, transformată la liceu în pasiunea pentru roboți.

Citește și: Elevii arădeni care au câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Houston nu primesc burse din partea statului român / Mentorul echipei: „Fiecare a primit câte o scrisoare de la președintele Iohannis și atât” / Căpitanul echipei: „Am adus un titlu important pentru România. Am sperat că vom fi recunoscuți”

”Toți banii pe care îi avem noi îi obținem din sponsorizări, de la diferiți sponsori din oraș sau din afara orașului, care ne ajută în fiecare an” a adăugat Andrei.

”Muncim cam în fiecare zi poate câte 5, 6 ore, inclusiv în vacanțe (…) De asemenea, noi strângem bani și mergem la diferite firme pentru a ne sponsoriza deoarece noi trebuie să strângem banii pentru cumpărarea pieselelor care costă destul de mult (…) undeva de la 20.000 de lei în sus, depinde ce adaugi pe el, ce piese folosești și de la ce firmă, pentru că prețurile fluctuează” spune Teodora Neamț, membră a echipei Extropy Robotics a Liceului Teoretic ”Pavel Dan” din Câmpia Turzii.

”Momentan ne pregătim pentru faza regională, pentru a ajunge la etapa națională, iar după sperăm să ajungem în Huston pentru Campionatul Mondial. Am lucrat din luna septembrie, când ni s-au dat sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească, până în luna decembrie” a spus Vlad Câmpean de la Vectron Robotics – Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej.

El a adăugat că robotul realizat de echipa sa a fost proiectat într-o aplicație specială, apoi construit de la zero cu piese aduse de asemenea din SUA.

Vladimir Banu reprezintă echipa Hardwired din Târgu Mureș. El spune că echipa extinsă cuprinde un număr mare de membri, fiecare cu treaba lui.

”Noi suntem 19 membri în echipă. La partea de robot în sine lucrăm 6 oameni, la programare încă 5 și restul se ocupă de alte sarcini cum ar fi căutat cazări sau sponsori. Este un hobby destul de costisitor pentru că piesele nu sunt furnizate decât de vreo 2 companii, mai ales în România. Să zicem că sezonul acesta ne-a costat vreo 8.000 de lei, așa aș estima”, spune Vladimir Banu.

El consideră că în viitor, roboții pot îndeplini sarcini periculoase pentru om în domenii precum construcțiile, exploatările de resurse și multe altele.

Eduard Vidrăsan, de la SNGine din Mediaș, a explicat că echipa sa a produs cea mai mare parte a pieselor, cu ajutorul unei imprimante 3D.

”Am început prima dată să discutăm ideile, să venim cu ideile principale de robot, am început să-l  proiectăm prima dată în mediul digital în 3D, dacă aveam nevoie de piese le confecționam noi la imprimanta 3D făcută de noi și după aia începeam să îl testăm în real … în momentul de față suntem la al treilea robot, iar acesta merge cum vrem noi” a adăugat Eduard.

El spune că cele mai mari competiții sunt organizate în SUA și China, țări care sunt și în topul roboticii la nivel mondial.

”Din cele peste 200 de echipe românești, trei pleacă direct la Campionatul Mondial, iar campionatul românesc este cel mai bun și cel mai dur din Europa. Pe plan mondial suntem pe locul trei. Campionii mondiali de acum doi ani au fost români de la Arad. Neoficial suntem pe locul trei” a mai spus el.

Competițiile de robotică nu sunt ceva nou, dar în ultimii ani, s-au transformat dintr-o activitate informală, în ceva mult mai serios.

Adolescenții învață programare, management de proiect, comunicare, coordonare, cooperare, lucru în echipă, gândire critică și abilități de rezolvare creativă a problemelor.

De asemenea, ei practică designul, construcția, programarea și operarea unui robot. Potrivit Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, fiecare al cincilea liceu sau colegiu din România are o echipă de robotică.

Pe lângă performanța celor de la Arad, în 2023, patru echipe românești de la Colegiul Național „Mihai Viteazu” din Ploiești, Liceul Informatic „Grigore Moisil” din Iași, Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești și Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din București au obținut primele trei locuri în diferite categorii/nominalizări, la competițiile internaționale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Doar roboti de jucărie. Este bine sa înveți și sa reușești sa faci roboti, dar roboti medicali, militar sau industrial sau pentru lucru în spațiu cosmic. Cel de jucărie este o gluma, pierdere de timp.

    • Lasa-i in pace, sunt copii, este suficient de mult, creativ, iar cererea pentru ingineri este sus de tot, pe tot globul. Ii ajuta sa treaca peste dificultatile examenelor din universitatile de elita. Acolo trebuie sa iti placa domeniul ales altfel pleci acasa inainte de termen.