VIDEO Ciolacu, pe urmele lui Dăncilă: Nu poți ”să adoptezi” decizii într-o ședință informală
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, calcă pe urmele predecesoarei sale la șefia partidului, Viorica Dăncilă, în ceea ce privește gafele de exprimare omniprezente în discursurile sale publice.
Luni, într-o declarație de doar câteva minute, Ciolacu a gafat de cel puțin două ori, spunând ”adoptezi” în loc de ”adopți” și omițând prepoziția pe din sintagmele ”echipa care am știut-o” și ”care nu am transmis-o.
”Nu poți să ADOPTEZI decizii într-o ședință informală”, a spus Marcel Ciolacu, întrebat dacă va fi adoptată vreo decizie cu privire la suspendarea din partid a Sorinei Pintea în cadrul întâlnirii informale de marți a liderilor de organizații județene ale PSD.
”Rămâne aceeași echipă CARE am știut-o de la început și CARE nu am transmis-o”, a gafat el din nou, răspunzând întrebării dacă a modificat ceva în structura echipei alături de care vrea să conducă pe viitor PSD.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii