VIDEO Cioloș și Barna, schimburi acide de replici la dezbaterea candidaților din USR PLUS / Cioloș: Renunț la șefia grupului Renew dacă voi fi ales președintele partidului
Dacian Cioloș a anunțat vineri că va renunța la șefia grupului Renew Europe din Parlamentul European dacă va fi ales președintele USR PLUS la congresul din octombrie al partidului. Anunțul lui Cioloș a dus la schimburi acide de replici cu Dan Barna, contracandidatul său.
”Președinția partidului e o responsabilitate executivă full time, nu le voi putea face pe ambele”, a declarat vineri Cioloș la o dezbatere cu Dan Barna și Irinel Darău, contracandidații săi la șefia USR PLUS.
Întrebat de Dan Barna cum poate USR PLUS să sprijine continuarea proiectului Renew Europe, pentru că e o poziție de prestigiu foarte importantă, Dacian Cioloș a avut o reacție acidă.
”Dacă mesajul subtil e mai bine stai acolo să nu pierdem poziția, eu tot candidez. Pe poziția respectivă eu mi-am susținut candidatura, a contat foarte mult profilul și experiența mea de fost comisar și premier. Eu oricum am mandatul pe masă. E vorba și de niște alegeri personale, am și transmis de ce. Dacă membrii de partid consideră că experiența mea îmi permite să ajut acum partidul, voi face asta (…) Bine ar fi să nu mergem cu genul ăsta de aluzii care să descurajeze membrii să voteze. Și mulțumesc Dan pentru întrebare”.
Cioloș a revenit cu o întrebare la adresa lui Barna, pe care l-a întrebat dacă sloganul ales de acesta, ”Am fost aici”, are legătură cu faptul că el a fost la Bruxelles în Parlamentul European, cu o conotație negativă la adresa sa. ”Unde, în care campanie ai avut impresia că nu am fost suficient de prezent, că nu am ajutat partidul?”, l-a întrebat Cioloș pe Barna.
Barna a răspuns ”Nu am gândit sloganul din această perspectivă. Mi-am construit mesajul tocmai din faptul că eu cred că ce mă caracterizează e prezența constantă în toate batăliile. Dar și prezența ta la Bruxelles a adus o valoare importantă pentru partid și nu vreau să o diminuez în nici un fel”.
Dacian Cioloș a fost ales șeful grupului Renew Europe în 2019, imediat după formarea acestui grup.
Video: Dezbaterea electorală integrală dintre candidații la șefia USR PLUS
(Sursa Foto: Parlamentul European/ Credit: Pietro Naj-Oleari )
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
27 comentarii