VIDEO CNAIR Imagini din turnul podului suspendat de la Brăila, surprinse de la înălțimea de aproape 190 de metri. Plasarea cablurilor va începe în iunie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat vineri pe contul de Facebook o serie de imagini surprinse în turnul de pe șantierul podului suspendat de la Brăila.
Turnul a fost finalizat și are o înălțime de aproximativ 189 de metri. Potrivit unui reprezentant al constructorului, operațiunea de plasare a cablurilor va începe în luna iunie.
Între cele două turnuri, deschiderea podului va fi de aproape 1.120 de metri și în total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri.
Contractul pentru Podul de la Brăila a fost semnat în 2017 cu Asocierea Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure Systems (Japonia) pe circa 2 miliarde de lei (la valoarea de atunci, aproape 500 de milioane de euro). Construcția propriu-zisă a început în 2019 cu lucrul la cele două turnuri.
Proiectul prevede realizarea unui pod rutier suspendat peste Dunăre în zona Brăila, cu patru benzi de circulație.
Realizarea podului suspendat are atât o importanță locală – prin realizarea conexiunii între județele Brăila și Tulcea, cât și o importanță internațională prin realizarea conexiunii Regiunii Sud-Est cu coridorul trans-European IV și coridorul pan-European IX.
Antreprenorul general este Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. (Japonia). Lucrarea este finanțată prin Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară AP 2.
Valoarea totală a proiectului este de 2,5 miliarde de lei, din care valoarea cofinanțării asigurate de UE este de 1.69 miliarde de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii