VIDEO Instanța Supremă amână Dosarul Revoluţiei pentru 21 februarie. 5000 de persoane au fost citate vineri. Ion Iliescu nu s-a prezentat, iar avocatul lui a spus că va cere retrimiterea dosarului la parchet
Primul termen în Dosarul Revoluției a avut loc, vineri, la Instanța Supremă, când din cele 5000 de persoane citate s-au prezentat aproximativ 600. Timp de 4 ore s-a făcut apelul celor citați, iar după această procedură s-a fixat următorul termen pentru 21 februarie 2020.
Ora 13.50: Instanța Supremă a amânat dosarul pentru 21 februarie 2020.
„Constatând lipsa de procedură și văzând cererile de amânare pentru studiu dosar (o parte vătămată arestată în alt dosar), dispunem cereri la Baroul București pentru avocați din oficiu, acordăm termen la data de 21.02.2020 ora 9.00”, a anunțat judecătorul.
Înalta Curte de Casație şi Justiție precizează, într-un comunicat, că, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, în cauză au fost emise un număr de aproximativ 5000 de citații, iar la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost prezente, la termenul din 29 noiembrie 2019, aproximativ 600 de persoane.
„Completul de judecată şi conducerea Înaltei Curți de Casație şi Justiție au luat toate măsurile administrative posibile, pentru a se putea asigura respectarea dispozițiilor procedurale, accesul persoanelor citate la ședința de judecată, respectarea drepturilor procedurale ale acestora şi asigurarea dreptului publicului la o informare corectă prin intermediul instituțiilor media, în condițiile speciale create de numărul mare de participanți la judecarea cauzei şi de spațiul insuficient în care se desfășoară activitatea instanței supreme.
Pe parcursul desfășurării procesului au existat două incidente în care s-a asigurat intervenția echipajelor medicale de urgență pentru două persoane.
Procedura s-a desfășurat în condiții normale, fiind derulate măsurile judiciare şi administrative necesare pentru gestionarea unui dosar de o asemenea amploare.
Următorul termen acordat în cauză este 21 februarie 2020”, se mai arată în comunicat.
Înalta Curte de Casație şi Justiție reamintește în comunicat numeroasele demersuri făcute de o lungă perioadă de timp în vederea asigurării unui spațiu adecvat pentru desfășurarea activității instanței supreme, care trebuie să fie pregătită din punct de vedere logistic inclusiv pentru administrarea unor dosare cu un număr foarte mare de participanți la procedurile judiciare. „Dificultățile de ordin material sunt de natură să creeze neplăceri pentru justițiabili în desfășurarea procedurilor judiciare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi afectează solemnitatea actului de justiţie”, mai precizează instanța supremă.
Ora 13.45: Judecătorul a anunțat că Instanța Supremă va cere la Baroul București desemnarea avocaților din oficiu pentru cei care au solicitat acest lucru, astfel încât să nu mai vină personal la instanță decât dacă vor. Judecătorul le-a explicat celor prezenți că fiecare are alocat un număr pe citație, pentru că data viitoare nu mai citește toate numele, ci menționează doar apărătorii pentru grupuri.
„Asta nu vă împiedică să veniți la proces, dar nu sunteți obligați. Vă vor fi apărate interesele de avocații din oficiu și de Ministerul Public, pentru că sunteți părți vătămate”, a explicat judecătorul.
Ora 13.25: S-a încheiat apelul părților citate. Sunt prezente peste 600 de persoane din cele 5000 citate.
Ora 12.00: Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a declarat vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că dosarul Revoluţiei „a fost făcut prost” de procurorii militari, motiv pentru care va cere restituirea cauzei la Parchet, relatează Agerpres.
El susţine că persoanele care au avut de suferit în decembrie 1989 sunt îndreptăţite să ceară daune morale şi materiale şi de ordinul milioanelor de euro. „Vrem pedepsirea vinovaţilor şi daune morale şi materiale pentru persoanele care au avut de suferit în decembrie 1989. Asta a trasat CEDO, iar statul român trebuie să respecte (…) Fiecare ştie ce a suferit şi poate să ceară şi 10 milioane de euro şi 20 de milioane. Să golească visteria bugetului naţional pentru că ţara este liberă datorita sacrificiului lor”, a afirmat Mărieş.
Acesta s-a prezentat la Instanţa supremă pentru a participa, alături de sute de persoane – părţi civile şi vătămate – la primul termen al judecării dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. El a reclamat modul în care procurorii au administrat probele din dosar şi a anunţat că va cere judecătorilor restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale.
„Dosarul este prost făcut din punct de vedere procedural şi aş vrea să aduc un singur argument. Au fost trei procurori care au lucrat în acest caz, dar doi au refuzat sa semneze rechizitoriul. De ce? Iar procurorul Gheorghe Coşneanu, pentru toate eşecurile politice din ultimii trei ani, împreună cu Ion Alexandru, trebuie să plece. Dar îşi iau grade de general. Azi, Gheorghe Coşneanu va fi avansat şi va mai lua o stea de general. Am depus cereri şi excepţii. Decât sa o lungească avocaţii lui Iliescu şi Gelu Voican, care vor specula şi ultima chichiţă, mai bine se reîntoarce dosarul la Parchet. Am cerut restituirea pe doua-trei chestiuni bine întemeiate”, a declarat Mărieş.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie consideră că mai bine se întoarce dosarul la procurori, decât să stea ani de zile blocat în instanţă, aşa cum s-a întâmplat cu dosarul Mineriadei.
„Sper să nu păţim aici ce s-a întâmplat în dosarul Mineriadei şi să se anuleze toate probele şi să fie trimis la Parchet. Doi ani şi opt luni, atât are dosarul privind evenimentele din 13-15 iunie de când stă la Înalta Curte şi nu este dată motivarea nici astăzi. Dosarul a fost închis în urmă cu patru ani. Cercetările au fost reluate acum trei ani şi nu s-a făcut de fapt nicio cercetare. Nici măcar probele strânse de Dan Voinea nu au fost utilizate. Pur şi simplu oamenii au fost chemaţi la circa de Poliţie şi întrebaţi: ‘Vă constituiţi parte civilă? Şi ce sumă doriţi?’. Asta era principala problemă a miliţienilor, ce sumă, în loc să facă anchetă şi sa găsească vinovaţii. CEDO a cerut anchetă efectiva”, a adăugat Mărieş.
Ora 11.20: După două ore de la începutul procesului, judecătorii încă fac apelul. Magistraţii au ajuns la citaţia cu numărul 1701, din cele 5000 emise.
Ora 9.50: Unor persoane li s-a făcut rău în sala de judecată. La fața locului a sosit o ambulanță.
Aproximativ 600 de persoane au venit la primul termen, din cele 5000 care au fost citate. Toți cei care au venit au intrat în sediul instanței.
Pentru a face faţă fluxului de persoane, conducerea Instanţei supreme a luat măsuri de organizare speciale. Astfel, în holul principal al instanţei au fost amplasate boxe, pentru ca oamenii să audă atunci când sunt strigaţi să se prezinte în faţa judecătorului.
De asemenea, la faţa locului sunt prezenţi mulţi jandarmi şi poliţişti pentru a asigura ordinea.
Sunt prezenţi oameni din toată ţara, atâta participanţi la Revoluţie, cât şi familii ale celor morţi în decembrie 1989. Printre cei veniţi se află multe persoane în vârstă, care se deplasează greu, un bărbat venind în scaunul cu rotile.
Ora 9.30: Teodor Mărieş, președintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, a declarat că premierul Ludovic Orban l-a sunat să îl întrebe cum decurge procedura și dacă sunt probleme.
Ora 9.05: Şedinţa de judecată se transmite în boxe, pentru ca oamenii care au venit la instanță să audă când sunt strigați.
Ora 8.45: Peste 400 de părţi civile au ajuns la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şi avocatul lui Ion Iliescu a intrat în sediul Instanţei Supreme. Potrivit unor surse, fostul preşedinte, protagonist în dosarul Revoluţiei, nu se va prezenta la proces. Înainte de a intra în sala de judecată, avocatul lui Ion Iliescu a declarat că va cere retrimiterea dosarului la parchet.
„E o procedură care nu presupune, în mod obligatoriu, prezenţa dânsului. (…) Se invocă atât neregularitatea actului de sesizare, raportul cu descrierea faptelor, cât şi nelegala administrare a unora dintre probe”, a declarat Adrian Georgescu, avocatul lui Iliescu.
Întrebat dacă va sesiza refacerea anchetei, acesta a răspuns: „Da, pe de o parte, pe de altă parte restituirea acestui dosar la urmărire penală”.
Știrea inițială: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe dezbaterile în cameră preliminara în dosarul „Revoluţiei”, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.
La acest termen, un judecător de cameră preliminară va analiza cererile şi excepţiile ridicate de inculpaţi, dar şi de către părţile civile.
Conducerea Instanţei Supreme a organizat un program special întrucât la acest termen al procesului au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane.
„Având în vedere că, la data de 29 noiembrie 2019, pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află dosarul nr.1045/1/2019/a1, în care au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane, în vederea asigurării desfăşurării activităţii în bune condiţii şi păstrării ordinii la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aducem la cunoştinţa publicului următoarele măsuri:
– vineri, 29 noiembrie 2019, Arhiva Secţiei I civile, Arhiva Secţiei a II-a civile şi Arhiva Completurilor de 5 judecători nu vor desfăşura program cu publicul;
– Registratura generală şi Arhiva Secţiei penale vor desfăşura program cu publicul conform orarului afişat;
– accesul publicului în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru dosarul nr.1045/1/2019/a1, va fi permis începând cu ora 7.30”, a anunțat Înalta Curte.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii