VIDEO Codrin Ștefănescu, Eugen Nicolicea și Bogdan Trif, huiduiți în fața sediului PSD Sibiu: „Partid de hoţi şi de mafioţi“
Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, deputatul Eugen Nicolicea și preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, care este şi ministru al Turismului, au fost huiduiţi, luni după-amiază, la Sibiu, de mai multe persoane aflate în faţa sediului filialei partidului, unde au loc de peste 400 de zile protestele tăcute ale comunității „Vă vedem din Sibiu“. Protestatarii le-au strigat PSD-iștilor „Hoţii“, „Partid de hoţi şi de mafioţi“ şi i-au întrebat dacă nu se simt deloc vinovaţi pentru oamenii care au murit „din cauza recursului compensatoriu“. Cei trei au venit la sediul PSD Sibiu pentru a susține o conferință de presă.
Cei care se aflau în faţa sediului PSD, unde au loc protestele comunităţii „Vă vedem din Sibiu“, le-au strigat „Hoţii“, „Partid de hoţi şi de mafioţi“, „Afară, afară cu PSD din țară“.
Codrin Ştefănescu s-a îndreptat spre grupul de protestatari, moment în care un bărbat i-a strigat: „Ce cauți aici? Ai sânge pe mâini! Nu vă simțiți deloc vinovați de sângele oamenilor care au murit din cauza recursului compensatoriu?“
Secretarul general al PSD a replicat că acum 30 de ani el a fost la Inter și că lângă el au murit oameni.
„Și nu vă e rușine?“, i-a spus un protestatar.
Un alt bărbat l-a întrebat pe Bogdan Trif de ce îl jigneşte pe preşedinte.
Codrin Ştefănescu a încercat să li se adreseze protestatarilor: „Fraţilor…“. „Nu eşti frate cu mine!“, a replicat un bărbat. Apoi, Ştefănescu şi Trif au intrat în sediul PSD Sibiu, împreună cu cei care îi însoţeau, iar protestatarii au scandat „PSD, ciuma roșie!“
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii