VIDEO Comunitatea Declic a depus la Ministerul Justiției o petiție semnată de peste 17.000 de oameni prin care cer desființarea Secției speciale
Reprezentanţii Comunităţii Declic au depus simbolic, miercuri, la Ministerul Justiţiei, un „mandat de 30 de zile” pentru ministrul Ana Birchall, în urma unei petiţii semnate de peste 17.000 de cetăţeni prin care se cere desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, transmite Agerpres.
„Reprezentanţii Comunităţii Declic au venit să îi depună ministrului Justiţiei, Ana Birchall, un mandat de 30 de zile, este simbolic, un mandat prin care îi cerem să desfiinţeze Secţia specială, să găsească în cele 30 de zile o soluţie legală pentru a desfiinţa această secţie, să respecte astfel recomandările cerute de GRECO şi să respecte voinţa cetăţenilor. Sunt peste 17.000 de oameni care au semnat această petiţie în mai puţin de o lună de la iniţierea ei şi credem că este foarte importantă respectarea independenţei Justiţiei. Ne dorim ca magistraţii care încalcă legea să fie cercetaţi, dar să fie cercetaţi de un parchet independent, obiectiv şi asupra căruia să nu se ridice semne de întrebare”, a declarat, la MJ, Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.
Ea a adăugat că au fost informaţi de faptul că la MJ există un grup de lucru care analizează soluţii pentru respectarea recomandărilor GRECO.
„Considerăm că este de datoria Guvernului să găsească soluţia legală. Tocmai de aceea am oferit acest termen de 30 de zile în care aşteptăm să găsească soluţii. (…) Credem că este de datoria ministrului Justiţiei şi a experţilor din MJ să găsească soluţia cea mai bună şi soluţia legală. De altfel, în răspunsul primit de la Ministerul Justiţiei ni s-a comunicat că a fost început un grup de lucru în minister. Acest grup de lucru din minister se pare că analizează găsirea unei soluţii pentru a respecta recomandările GRECO”, a afirmat Hopârteanu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii