G4Media.ro

VIDEO Coreea de Nord a prezentat o rachetă balistică intercontinentală uriaşă, „cea…

VIDEO Coreea de Nord a prezentat o rachetă balistică intercontinentală uriaşă, „cea mai mare rachetă” de acest tip „văzută vreodată până azi”

Cu ocazia unei defilări militare organizate la Phenian cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a partidului de la putere, Coreea de Nord a prezentat sâmbătă, 10 octombrie, o rachetă balistică intercontinentală uriaşă, montată pentru defilare pe un vehicul de transport cu 11 osii. Potrivit specialiştilor Federation of American Scientists, un ONG care urmăreşte riscurile legate de programul nuclear, această rachetă – Hwasong-15 – ar fi una din cele mai mari rachete balistice intercontinentale mobile (ICBM) din lume, dacă ar deveni operaţională.

Membru al ONG-ului şi autor al „Kim Jong-un and the bomb”, Ankit Pand a estimat pe Twitter că este vorba de cea mai mare rachetă mobilă cu combustibil lichid văzută până azi”.

O demonstraţie de putere

La această paradă, Kim Jong-un s-a scuzat că nu a putut îmbunătăţi viaţa zilnică a nord-coreenilor. „Sunt dezolat că am fost incapabil să răsplătesc imensa încredere de care daţi dovadă”, a declarat el.

Liderul nord-coreean a acuzat sancţiunile internaţionale, taifunurile şi Covid-19 care l-au împiedicat să-şi respecte promisiunile în ce priveşte creşterea economică. „Eforturile mele şi devotamentul meu nu au permis să ameliorăm condiţiile de viaţă dificile ale poporului nostru”, a spus el.

Oficialii sud-coreeni au arătat în această săptămână că preşedintele Kim Jong-un ar putea face din acest eveniment o demonstraţie de forţă „de mică intensitate” înaintea alegerilor prezidenţiale americane din 3 noiembrie, în situaţia în care negocierile cu Statele Unite privind programul nuclear militar sunt într-un punct mort.

„O reamintire serioasă a faptului că nu trebuie să ignori Coreea de Nord”

„Vom continua să ne întărim armata, în scop de autoapărare şi descurajare”, a lansat mulţimii liderul nord-coreean îmbrăcat într-un costum gri, într-un discurs retransmis apoi la televiziunea de stat. „Dacă nu ai putere, va trebui să-ţi ştergi lacrimile şi sângele care vor curge din pumnii tăi strânşi”, a adăugat el.

Potrivit statului major sud-coreean, defilarea militară s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţa devreme, cu mai multe ore înaintea retransmiterii sale la televiziune şi a fost „atent” urmărită de serviciile de informaţii sud-coreene şi americane.

La sfârşitul lunii decembrie, liderul nord-coreean a ameninţat că va prezenta o „nouă armă strategică”, dar unii experţi cred că Phenianul nu are intenţia să irite Casa Albă înaintea prezidenţialelor americane.

În opinia lui Leif-Eric Easley, profesor la universitatea Ewha din Seul, nu se poate şti în ce măsură echipamentul prezentat „chiar funcţionează”. Dar „armamentul prezentat la defilare este o reamintire serioasă a faptului că nu trebuie să ignori Coreea de Nord”, adaugă el.

Fără mască sau distanţare fizică

Spre deosebire de defilările precedente, presa străină nu a fost invitată în acest an. Mai multe ambasade sunt închise din cauza restricţiilor legate de Covid-19, ceea ce face ca numărul de observatori străini să fie limitat.

La paradă, diferitele unităţi militare s-au succedat în piaţă sub ochii unui Kim Jong-un uneori zâmbitor şi glumind cu generalii săi.

Escadroanele de avioane de luptă au zburat deasupra oraşului lansând rachete luminoase, apoi vehicule blindate şi rachete au defilat pe străzi.

Niciunul dintre participanţi şi nimeni din public nu purta mască. De fapt, liderul nord-coreean a dat asigurări că nu există „nicio persoană” atinsă de coronavirus în ţara sa, în vreme ce pandemia a afectat lumea întreagă. Vizibil emoţionat, el a mulţumit de repetate ori concetăţenilor săi pentru eforturile lor.

În fruntea unei ţări al cărei sistem de sănătate este foarte deficitar, Kim Jong-un a decis să închidă în ianuarie graniţele Coreii de Nord pentru a împiedica o răspândire a pandemiei apărute la vecinul chinez.

Harry Kazianis, de la Center for National Interest, un centru de cercetare, notează că distanţarea socială nu era la ordinea de zi în timpul defilării militare. „Unii vor spune că este vorba de o demonstraţie de forţă, dar o asemenea demagogie este pură nebunie”, apreciază el. „Regimul se joacă cu viaţa poporului său”.

Sursa: France 24 / Traducere: Gabriela Sîrbu (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Oare ce ar zice Freud la vederea acestei poze ?

    • Rachete dintr-astea au si SUA, Rusia, China. Coreea si-a facut rachetele, la fel ca astia, desi e relativ izolata.

      Ala care face parada cu o mare ula e „guvernul meu”. Poti sa fii sigur ca mai nimeni din audienta coreeana nu simte nevoia sa locuiasca la baraca si sa recolteze spaaranghel.

      Granitele inchise fac minuni.

  2. Cu cat e mai mare devine mai nefunctionala, in schimb este excelenta pentru propaganda.

  3. Fake, made in China.
    Este din plastic de proastă calitate.
    Este foarte mare, dar cântărește 8 kile.
    Au comandat-o de pe wish sau ebay.
    Ori poate de pe emag. Cine știe?
    Că acești comuniști sunt în stare de orice.
    😂😂😂😂

  4. „Size matters!”

    „Sunt dezolat că am fost incapabil să răsplătesc imensa încredere de care daţi dovadă”, „Eforturile mele şi devotamentul meu nu au permis să ameliorăm condiţiile de viaţă dificile ale poporului nostru”, uitati fratilor lider adevarat! Cand il auzim si pe Iohannis sau Orban spunand asa? Si mai zic unii ca Kim e dictator, fanatic, rocket man, etc…

  5. Dupa SUA, URSS, Franta, Anglia si China (care au si submarine nucleare cu rachete balistice capabile sa loveasca orice tinta din lume) acum Koreea de Nord e urmatorul stat cu capacitatea de a lovii orice tinta din lume prin lansarea nu de pe mare ci din Koreea de Nord. Adica, daca Brazilia sau Columbia (asmutite de SUA) vor ataca Venezuela (inclusiv poate cu arme nucleare) atunci Koreea de Nord va putea sa ia apararea Venezuelei contra-atacand nuclear Columbia sau Brazilia chiar din Koreea de Nord.
    Pe scurt: ,,batul nuclear lungit” al Koreii de Nord va putea sa loveasca orice ,,caine turbat”, oriunde in lume, in sprijinul statelor nesupuse dominatiei SUA.
    Nu degeaba Stema ,,Fortelor Rachetelor Strategice a Koreii de Nord” este asezata pe un fundal al Globului Pamantesc. Adica, de multi ani de zile, Korea de Nord urmareste la ajungerea la capacitatea de putea lovii orice adversar, oriunde in lume.

    • Delirezi, Daca e mare nu inseamna ca zboara departe. Mai ales ca nu se stie daca zboara. Cat despre atacul Columbiei asupra Venezuelei cu arme nucleare ridicolul e total. PS vezi ca ai scris gresit numele tau n final e de fapt t. :-))))))))))))))))0

    • Catre @ prostanacul tyty. Brazilia a avut multi ani de zile un Program de Dezvoltare a Armelor Nucleare. (Oficial acum oprit – doar ,,Oficial”) . Si nimeni nu stie cu adevarat cat de ,,functional sau ascuns” mai este acest Program Nuclear.
      In orice moment Guvernul Brazilian poate sa declare public ca este ,,Putere Nucleara”. Este doar o formalitate. Nimeni nu poate ameninta Brazilia cu Sanctiuni Economice Serioase daca face asta . Brazilia are toate resursele naturale neceare economiei pe teritoriul sau (inclusiv mult petrol). Putin i-ar pasa Braziliei de eventuale sanctiuni. In plus SUA nu se stie cand va putea vinde focoase nucleare Braziliei sau Columbiei. Nu ar fi prima data cand SUA vinde focoase nucleare altor state. In anii ’70 SUA a vandut rachete nucleare pentru submarine Angliei (cu tot cu focoase nucleare !). Scuza era ca……… Anglia oricum este Putere Nucleara !. ( O ,,scuza” ……de te doare mintea ! ). Deci exista un precedent !. Indata ce SUA afla ca Brazilienii oricum o sa aiba (Oficial) focose nucleare tactice facute in regie proprie atunci SUA va avea scuze in plus sa vanda focoase nucleare tactice mai perfectionate catre Brazilia . Atunci nimeni nu va putea invinuii SUA ca Brazilia a devenit Putere Nuclearara doar prin vanzarea focoaselor din SUA. Adica Brazilia ……..era deja o ,,Putere Nucleara” dinainte !.