G4Media.ro

VIDEO Cornel Amariei schimbă lumea la 27 de ani. Povestea inventatorului care…

Foto: Cornel Amariei / Facebook

VIDEO Cornel Amariei schimbă lumea la 27 de ani. Povestea inventatorului care a creat „ochelarii” pentru nevăzători

Cum ajungi să te gândești la soluții pentru independența și mobilitatea nevăzătorilor la 25 de ani? Parcursul lui Cornel Amariei a început în București, într-o familie în care părinții și sora aveau diferite tipuri de dizabilități, a continuat la Universitatea Jacobs din Bremen, Germania, și cu slujbe în domeniul inovației.

El are deja numeroase invenții în portofoliu, dar cea care l-a propulsat pe primele pagini ale revistelor din întreaga lume este un dispozitiv revoluționar, ochelarii .lumen, care ajută nevăzătorii să se deplaseze cu ușurință în orice spațiu, ca și cum ar fi ajutați de un câine-ghid.

Marele dezavantaj pe care îl prezintă câinii-ghid, spune Cornel Amariei, este costul prohibitiv al antrenării lor: aproximativ 60.000 de dolari pentru un câine. Astfel, dispozitivul său, fiind mult mai accesibil, ar putea ajuta mult mai multe persoane. Primii ochelari vor intra în producție la finalul acestui an, cu un obiectiv de câteva sute de mii de unități pentru primii ani.

„Noi folosim niște sisteme în zona capului, este ca o pereche de ochelari, o porți în zona capului, și simți ca și cum te-ar trage ușor cineva de cap, încercând să te ghideze. Asta este una din funcționalitățile principale ale sistemului .lumen, care este inspirată din ceea ce face un câine ghid. Dar odată ce ai un sistem informatic ce poate să înțeleagă scris, poate să înțeleagă anumite semne, poate să folosească și internetul când este cazul, sunt mult mai multe oportunități decât ceea ce poate să facă un câine ghid”, a explicat Cornel Amariei.

Publicația Forbes l-a inclus pe Cornel în Top „30 Under 30” din Europa, iar programul Global Business Hall of Fame, care prezintă antreprenori de top și lideri din toată lumea ale căror invenții pot aduce schimbări importante în viața noastră, l-a nominalizat printre cei 5 finaliști ai anului 2021.

Urmăriți interviul cu Cornel Amariei aici:

Numele meu este Cornel Amariei, m-am născut aici în București în urmă cu 27 de ani și în ultimii ani am fost cunoscut pentru crearea unei companii numită .lumen ce creează sisteme de asistență pentru nevăzători.

Ce invenții ai realizat și cum ți-a venit ideea pentru ele?

În ultimii 10 ani am avut norocul să mă aflu în contexte și în poziții ce mi-au permis să văd probleme, în primul rând, și să vin cu soluții și să strâng oamenii în jurul lor și să mergem mai departe cu ele, începând de la probleme în domeniul mașinilor, partea de condus autonom, până acum, mai de curând, în direcția de a crea sisteme de asistență pentru nevăzători, mai exact sistemul creat de .lumen.

Cum te simți știind că ai fost în top 30 under 30 și alte clasamente care arată performanța deosebită pentru vârsta ta?

Cu fiecare astfel de premiu, răspunsul e că te simți un pic vinovat. Simți că nu îl meriți. Dar te ambiționează să vrei să muncești un pic mai mult și să vrei să lupți un pic mai mult, până când simți că nu au făcut o greșeală să ți-l dea. Și e foarte fain să vezi că munca ta este recunoscută și că oamenii au încredere în ea. Și te și ambiționează un pic să vrei să o duci mai departe.

Ce te motivează să inventezi lucruri care ne fac viața mai bună?

Are legătură un pic și cu de unde vin. Provin dintr-o familie în care ambii mei părinți sunt persoane cu dizabilități locomotorii și sora mea este o persoană cu dizabilități cerebrale. Am crescut într-un mediu în care eram singura persoană fără dizabilități. Aceste lucruri au rămas cu mine, faptul că am trăit într-un mediu diferit, că am crescut într-un mediu diferit. Mult mai târziu am aflat că îmi place să creez lucruri, universal, și nu contează că este o melodie, că este un robot, că este un lucru care ajută. Îmi place să creez lucruri, îmi place să creez lucruri care la început mă fac pe mine să zâmbesc, dar cel mai mult îmi place să creez lucruri ce văd că aduc un zâmbet pentru alții.

Cum îți imaginezi lumea mai bună peste 10-20 de ani care are acces la invențiile tale?

E irelevant de invențiile mele. La o invenție doar îți vine o idee și încerci să o protejezi. Mult mai important este ce faci cu aceste idei și cum le transformi în impact. Ce vreau în următorii 10-20 de ani este să văd în continuare probleme la care pot să vin cu lucruri ce ajută.

Ce i-ai sfătui pe alți tineri care vor să devină antreprenori?

Antreprenoriatul la bază este doar o unealtă care transformă ideile în impact. Nu este singura unealtă care face asta. Antreprenoriatul este mecanismul acela pe care îl folosești atunci când ai găsit o problemă și ai în minte o soluție care crezi că ajută. Asta este ceea ce vreau ca oamenii să vadă. Să nu se facă antreprenori doar de dragul de a fi antreprenori. Nu m-am făcut antreprenor pentru că am vrut independență; sunt mai restricționat ca oricând. Nu m-am făcut antreprenor pentru că am vrut libertate; am mai puțină probabil decât oricând. Ci m-am făcut antreprenor pentru că ăsta era mecanismul care îmi permitea mie și celor 40 de oameni pe care îi reprezint să transformăm o problemă pe care am văzut-o, să venim cu o soluție, să lucrăm la ea continuu până când vedem că aduce impact pentru viața a milioane de oameni ce din păcate nu au o soluție acum.

Filmare: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Foto: Cornel Amariei / Facebook

Acest videoclip a fost filmat la MARe / Muzeul de Artă Recentă

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...