VIDEO Cum a pus-o Alexandru Rafila la punct pe Diana Șoșoacă, încurcată de termenul ”septic”: Sunt mai inteligentă decât alții / Absolut, se vede de la distanță
Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, a pus-o la punct într-o intervenție la Antena 3 pe senatoarea AUR, Diana Șoșoacă, într-o discuție despre modul în care sunt făcute testele pentru depistarea infectării cu noul coronavirus.
După o serie de întreruperi și comentarii din partea senatoarei Șoșoacă, Rafila i-a cerut să-l lase să răspundă, spunându-i reprezentantei AUR că ”aveți întrebări în cascadă”.
”Pentru că sunt mai inteligentă decât alții”, a replicat Șoșoacă, Rafila răspunzându-i imediat: ”Absolut, se vede de la distanță!”.
Ulterior, Rafila a ironizat-o pe Șoșoacă pentru o greșeală de terminologie. Senatoarea AUR a folosit greșit termenul ”septic”, susținând că în România nu există nici un mediu septic în care să se realizeze recoltarea probelor pentru testare”. „Doamna Șoșoacă, un mediu septic înseamnă un mediu infectat”, i-a spus Rafila.
Șoșoacă s-a remarcat prin numeroasele scandaluri provocate în Parlament sau în platourile TV și pentru poziția anti-vaccin.
Vezi aici înregistrarea video a schimbului de replici dintre Rafila și Șoșoacă
Foto: Alexandru Rafila (InquamPhotos) – Diana Șoșoacă (Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
38 comentarii