G4Media.ro

VIDEO Cum circuli corect cu trotineta electrică? Regulile, explicate de Poliția Rutieră/…

Foto: Mădălina Podaru/G4Media

VIDEO Cum circuli corect cu trotineta electrică? Regulile, explicate de Poliția Rutieră/ Utilizarea pistelor de biciclete, vârsta minimă, viteza maximă

Primele reguli pentru ultilizarea trotinetelor electrice, personale sau închiriate au fost prevăzute în Codul Rutier din România în 2021, aceste vehicule electrice care facilitează mobilitatea urbană fiind asimilate bicicletelor.

Circulația trotinetelor electrice este obligatorie pe pistele de biciclete de pe carosabil sau trotuar, iar în lipsa pistelor speciale utilizatorii trotinetelor trebuie să le folosească doar pe prima bandă, cât mai aproape de bordură și nu pe trotuar. Vârsta minimă este de 14 ani, iar casca obligatorie până la 16 ani, dar polițiștii rutieri o recomandă indiferent de vârstă. Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere București a explicat ce prevede Codul Rutier pentru circulația trotinetelor electrice.

,,Utilizatorii de trotinete electrice sunt obligați să respecte aceleași reguli ca și utilizatorii de biciclete. În primul rând este foarte importantă utilizarea echipamentului de protecție, fluorescent-reflectorizant când circulă noaptea sau vizibilitatea este redusă sau a căștii de protecție dacă vârsta este cuprinsă între 14 și 16 ani. Legislația nu mai prevede obligația de a folosi casca de protecție după vârsta de 16 ani, dar noi recomandă să fie folosită și după această vârstă pe tot parcursul deplasării.”

În București, Primăria a reușit să amenajeze piste de biciclete doar pe câteva bulevarde, dar pregătește 4 trasee în zona centrală, lungimea totală a pistelor prevăzute fiind de 48 de kilometri. Așadar, încurajarea transportului alternativ trebuie să fie susținută și de infrastructura adecvată pe carosabil sau pe trotuar. Pentru că trotinetele mecanice sau electrice sunt folosite din ce în ce mai mult de tineri pentru transport ocazional și de agrement, Poliția Rutieră le reamintește că viteza maximă este de 25 km/h., nu este permisă folosirea unei singure trotinete de către două persoane, iar atunci când nu sunt amenajate piste, circulația se face cât mai aproape de bordură și nu printre mașini.

,,Trotineta electrică poate fi folosită de la 14 ani pe drumurile publice. Dacă pe drumul pe care se deplasează este amenajată o pistă pentru biciclete ești obligat să o folosești. Este interzis, conform legii să circule pe trotuar, pentru că pe trotuar se deplasează pietonii. Dacă nu sunt piste pentru biciclete, atunci circulația cu trotineta electrică se face pe carosabil cât mai aproape de marginea drumului.”

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Au uitat ceva: viteza maxima pe trotuar (electrica sau nu) in lipsa benzilor marcate la sol.
    Altfel spus, nu exista nici o diferenta (teoretic) intre un copil si un adult pe trotineata (pe trotuar) Amandoi sunt autorizati, insa au o limita de viteza (7km/h)

    • Pe trotuar, în lipsa benzilor marcate la sol, trotinetele merg pe banda de mașini. E chiar în articol, primul paragraf. În acest caz persoana trebuie să aibă și o lumânare și niște flori la îndemână.

      „în lipsa pistelor speciale utilizatorii trotinetelor trebuie să le folosească doar pe prima bandă, cât mai aproape de bordură și nu pe trotuar.”

    • Citește mai bine: „Este interzis, conform legii să circule pe trotuar, pentru că pe trotuar se deplasează pietonii. Dacă nu sunt piste pentru biciclete, atunci circulația cu trotineta electrică se face pe carosabil cât mai aproape de marginea drumului.”

    • Pe carosabil sa circule.militianul care spune astfel de prostii.
      Sunt trotuare foarte largi și necirculata prin București, sa fii prost sa ți riști viata pe carosabil asa cum zic deștepții de la rutiera.
      E risc garantat sa fi lovit, sau agățat cu oglinda de vreo masina.
      Am patit-o de 2 ori.

    • Am scris foarte clar: nu exista diferenta intre un copil si un adult, daca circuli sub 7km/h. Este ca un mers mai rapid. Altfel, punem copiii de 3 ani pe partea carosabila. Nu exista diferente de varsta, exista diferente de viteza.

  2. În atenția trotinetstului și turmentat și pr.ost…?

  3. Încă o lovitură dată USR-iștilor! Guvernarea PSD-PNL distruge spiritul liber al trotinetiștilor! Ce urmează? O să interzică și consumul de droguri ca să saboteze întâlnirile Rezist?

    • #Mihai….în curând o sa votezi dacă poti demonstra ca ai 12 clase….atunci sa vedem câte voturi mai ia sosoaca și simion! Ați băgat în parlament numai după chipul și pregătirea voastră!

  4. Daca s-ar interzice sa mai fii p.r.o.s.t, oare eu as mai exista?

  5. Useriști, citiți cu atenție. Bravo G4 ca aveți grija de copiii maturi din societatea noastră.

  6. Cum circuli cu trotineta electrică? Cum ai chef. Peste picioarele trecătorilor; pe mijlocul șoselei (neapărat pe contrasens); pe marginea fântânilor arteziene; în cele mai aglomerate zone din parcuri, printre oameni pe care îi sperii. La festivaluri, printre spectatori; pe peron la metrou; în cimitir, printre morminte; la nuntă; în foaier la teatru, oriunde! Iar dacă e închiriată, când termini plimbarea, o lași neapărat fix, dar fix de-a latul trotuarului sau în așa fel încât să fie un obstacol redutabil. Dacă ai trotinetă, nu ai nevoie de logică, nici măcar de creier!