VIDEO Cum ne dăm seama că suntem în relație cu un agresor și ce tipare de abuzatori există în funcție de nivelul violenței/ O fostă victimă și un psiholog ne explică ce avem de făcut dacă ne confruntăm cu violența domestică

Potrivit statisticilor întocmite de centrul FILIA și publicate de G4Media aici, numai în primele opt luni ale anului au fost emise de către poliție peste 7.100 de ordine de protecție provizorii și alte peste 6.900 ordine de protecție de către judecători, adică mult mai multe decât anii precedenți.

Spre exemplu, în august 2021 au fost 1.321 de ordine faţă de 866 câte au fost în august anul trecut. Anual însă o treime dintre ordinele de protecție emise de judecători sunt încălcate şi se ajunge la tragedii.

Lucrurile s-ar putea schimba din martie anul viitor când se va implementa un sistem pilot de monitorizare electronică după ce legea a fost adoptată în mai acest an. Agresorul va purta o brăţară, iar victima un dispozitiv care o alertează şi anunţă Poliţia când agresorul se apropie la mai puţin de 500 de metri.

Sistemul a fost implementat în Spania din 2009 şi a fost folosit în peste 3000 de cazuri în care au fost evitate tragediile. Serviciul este externalizat, o companie numită Cometa urmăreşte monitorizările şi sună să vadă dacă victima este în siguranţă şi la poliţie să dea coordonatele. În cazul în care agresorul e într-o zonă fără semnal se trece de la GPS la monitorizare GSM cu ajutorul antenelor de telefonie. Precizia de localizare este de +/- 5 metri.

Dar cum ne dăm seama că suntem într-o relație cu un agresor și care sunt beculețe roșii care ar trebui să ne semnalizeze că lucrurile tind să escaladeze?

Simina Sonchereche, psihologul Asociației Luthelo, care are grijă de victimele violenței domestice, a explicat în cadrul proiectul ENTR că acțiunile unui abuzator se înscriu într-un ciclu al violenței care, dacă nu este rupt cu ajutor de specialitate, se repetă la nesfârșit până când victimele pot ajunge, din păcate, în situații extreme:

• ”Pe ciclul violenței (perioada de curtare, construirea tensiunii, incidente acute de agresivitate și faza de “pocăință”/remușcare), primele semne apar în faza de construire a tensiunii. Se poate începe cu jigniri în cuplu, apoi umiliri publice, izolare socială (de familie, prietenii, colegi, monitorizarea timpului (unde ești, cu cine, cât stai), restricționarea activităților zilnice (nu ai voie să mergi la sport, să ieși cu prietenele, să mergi în anumite magazine, să ai hobby-uri etc), control financiar (îți ia cardurile, salariul, îți poate da o rentă pe lună, din care să te descurci, chiar dacă nu îți ajunge, sau nu îți permite să mergi la serviciu sau să studiezi), controlul accesului de device-uri (îți controlează telefonul, apelurile, mesajele pe whatsapp sau messenger, prieteniile pe facebook, schimbă parolele), cerințe nerezonabile (cum să te îmbraci, pe cine ai voie să saluți, sarcini gospodărești pe care nu le poți îndeplini peste zi singură), nu îți permite să ai posesiuni. Dacă victima îndrăznește să se revolte sau să se opune, aceasta va fi intimidată prin amenințări fizice, care vor escalada în agresivitate (bătăi fizice, viol, vătămare gravă, și chiar moartea)”, a explicat Simina Sonchereche.

Loredana Kaschovits este una dintre femeile curajoase care au reușit să se rupă de partenerul abuziv, și-a câștigat independența financiară și a devenit în timp protectorul altor victime ale violenței domestice. Le ajută să găsească un loc de muncă, să se reprezinte în instanță, să își cunoască drepturile și să capete încredere. Asociația Luthelo, înființată de Loredana în septembrie 2019, oferă o intervenție integrată centrată pe nevoile practice ale femeilor ieșite din relații abuzive.

Până în prezent aceasta a ajutat 75 de victime. Aproape 25% din cât a reușit să ajute statul, la nivel național, prin programul Venus. Loredana știe din experiență ce presupune abuzul financiar. În primul an de activitate

Asociația Luthelo a oferit suport unor femei care aveau loc de muncă atunci când au ieșit din relațiile abuzive, dar și unor femei care nu mai lucraseră niciodată înainte.

Loredana explică faptul că prima vulnerabilitate a victimelor este stima de sine foarte redusă la care contribuie din plin abuzatorul. Cu o stimă de sine prăbușită, victima se desprinde foarte greu de agresor, simțindu-se dependentă de acesta:

• ”Victimele au un mare punct comun. Stima de sine redusă. La acest aspect agresorul lucrează din plin de-a lungul relației. Scopul este să se simtă neputincioasă, insuficientă, nesigură, dependentă. Să creadă ce aud la nesfârșit: „nu ești în stare de nimic!”, „cine te mai ia pe tine?”,”ești proastă”. Nu putem vorbi de un singur tip de abuz, când vorbim de violență domestică. Când abuzul financiar, social, sexual, emoțional și fizic se manifestă – victimei îi este foarte greu să se rupă. Cel mai greu îi este să conștientizeze și să accepte că este o victimă a violenței domestice. Câtă educație avem în acest sens? Câți știm să identificăm corect abuzurile, mai ales când sunt țesute atât de fin? „Lasă-mi mie cardul tău! Te ajut eu cu cumpărăturile. Mai bine stai acasă cu copiii și odihnește-te!” Acest mic ajutor în timp se transformă în abuz financiar. Cardul mereu rămâne la el, iar victima chiar dacă lucrează ajunge să dea socoteală pentru fiecare ban pe care îl cheltuie. Victimele sunt într-o permanentă stare de negare. Ciclul violenței așa cum este el descris nu le ajută pe femei să se rupă cu ușurință devreme ce tensiunea în cuplul lor nu este una continuă. Una caldă, una rece – cum zice românu’. După incident, urmează o perioadă de liniște în care agresorul poate avea remușcări, își toarnă cenușă în cap, promite că se va schimba și își ține chiar o parte dintre promisiuni. În timp, depinde de ciclicitatea din relația lor victimele simt cum tensiunea crește iar ele încep să umble pe vârfuri de teamă. Agresorul devine iritat, irascibil și furios. Comunicarea lor devine dificilă și defectuoasă. Când ajungem în punctul culminant din nou: incidentul – victima părăsește relația de frică sau disperare. De cele mai multe ori se întoarce înapoi pentru că nu era pregătită să plece. Nu avea un plan făcut. Ajunge să se simtă singură și neputincioasă. De multe ori pleacă pentru că sunt presate de prieteni sau familie – deși ele nu erau pregătite pentru acest pas. Cel mai greu lucru de făcut? Să se rupă cu convingerea clară ca agresorul chiar nu se va schimba iar ele pot reuși dacă cer ajutorul și își fac un plan pe termen lung. Pot ele reusi 100% singure? Depinde cât de grave sunt abuzurile și mai ales dacă au independență financiară. Ultimul factor trage destul de greu în balanță. Răspunsul pentru această întrebare e atât de complex, încât câteva paragrafe nu sunt suficiente să îl cuprindă”, explică fondatoarea Luthelo.

Așadar, victima nu poate pleca de lângă agresor până nu se simte pregătită. Nu este recomandat ca victima să se rupă de abuzator nici la presiunea familiei, prietenilor, colegilor, ci doar atunci când simte că nu se va mai întoarce. Altfel, spune Loredana, o victimă se întoarce la abuzator, în medie, de șapte ori.

Tocmai de aceea Luthelo a fost rareori în situația de a ajuta o victimă abia plecată de lângă agresor, modul de lucru recomandat fiind ca victima să se simtă confortabil cu propunerile asociației și să nu simtă presiune din partea echipei care, în timp, îi devine familie extinsă:

• ”Nu prea au existat situații în care să fie nevoie să ajutăm o femeie abia plecată. Nu acesta este modul nostru de lucru. Au fost situații în care am semnat un contract și le-am oferit suport moral, terapie, acces la grupul noastru de sprijin online și în timp am făcut un plan de bătaie. Întotdeauna ne-am asigurat că victima este confortabilă cu propunerile noastre fără să punem presiune pe ea. Au fost situații când a durat și un an jumate ca victima să se rupă. E călătoria ei, nu? De obicei, majoritatea victimelor ajung la noi înainte de a pleca din relație. Înainte de a se rupe încercăm să construim încrederea care este foarte importantă. Cum se pot baza ele pe noi dacă nu le câștigăm încrederea? Cum le câștigăm încrederea? Cu povești sau cu fapte? De multe ori, victimele încep terapia înainte de a ieși din relație. Multe dintre ele pot doar remote (telefonic, pe cameră). În acest fel își pot clarifica gândurile, pot prioritiza, pot lucra împreună cu specialistul la stima de sine. Urmează ca împreună cu ele identificăm nevoile imediate: care sunt pașii? Care ar putea fi costurile în următoarea perioadă. Ce pot acoperi ele? Cu cât e nevoie să intervenim noi. Pe de altă parte în Asociație avem anumite reguli și condiții. Sunt dispuse să le accepte? Sunt mai multe piese de puzzle și mai mulți actori implicați. Găsim împreună numitorul comun? De cele mai multe ori, da! Un scurt rezumat: facem cunoștință, construim încrederea, le acceptăm ritmul, propunem un plan, fapte nu vorbe”, explică Loredana.

Dar ne-am întrebat vreodată de ce agresorii prind “teren fertil” doar în cazul unora dintre parteneri? De ce unii dintre noi suntem predispusi sa devenim victime ale violentei in familie, altii nu? Care este profilul victimei agresiunilor domestice?

Terapeutul Simina Sonchereche pune vulnerabilitatea de a devenit victimă a violenței domestice mai ales pe seama contextului socio-cultural în care ne naștem și ne formăm, dar și pe seama credințelor care transcend generațiilor de genul ”dacă bărbatul te iubește, te bate” sau ”femeia își duce crucea, ori pe seama lipsei de educație:

• ”Contextul social și cultural în care cresc determină acceptarea cu ușurință a abuzurilor din partea partenerului, întrucât victimile au crescut cu/și au interiorizat modele de comportament bazate pe violență domestică. Apar astfel credințe limitative de tipul “dacă bărbatul te iubește, te bate”, “o soție bună pune nevoile partenerului mai presus de ale sale”, “o femeie trebuie să-și ducă crucea” etc. Apoi lipsa de educație școlară, lipsa unei meserii sau calificări profesionale, care să le permită un nivel minim de independență financiară, precum și lipsa de informare asupra modalităților de a cere ajutor, stima de sine redusă, îngrijorarea legată de viitor și lipsa curajului de a începe o viață nouă, le țin prizoniere într-o relație de dependență față de agresor”, explică specialistul.

La rândul lor, agresorii nu apar ”din senin” și nici nu ”așa se nasc”, ci se modelează în timpul experiențelor traumatice pe care le trăiesc încă din copilărie. La aceste experiențe uneori se adaugă abilitățile scăzute de gestionare a furiei sau capacitatea redusă de rezolvare a conflictelor și, iată, un nou profil de abuzator e conturat:

• ”Expunerea la experiențe traumatice timpurii, abilități scăzute de gestionare a stresului, a furiei, capacitate redusă de rezolvare a conflictelor, gândirea rigidă de tipul alb-negru (dacă mă iubești accepți tot ce vine de la mine, dacă nu accepți, nu mă iubești), suprageneralizare (toate femeile își înșală partenerii). Expunerea timpurie la violență domestică poate fi un predictor pentru perpetuarea violenței față de partener, întrucât au învățat că violența este o cale de rezolvare a problemelor. De asemenea, persoanele care au experiementat rușinea și respingerea în familiile lor de origine pot atinge ca și adulți înalte niveluri de furie și abuz”, mai spune specialistul.

Agresorii au, deci, nevoie la rândul lor de terapie. În lipsa ajutorului de specialitate, aceștia vor continua să-și agreseze victimele, uneori cu rezultate catastrofale. Totuși, spune specialistul, agresorii nu vor cere ajutor din proprie inițiativă, ci doar în relație și doar atunci când vor dori să salveze legătura emoțională cu victima:

• ”Agresorii nu solicită ajutor din proprie inițiativă, iar dacă o fac sunt cei din categoria abuzatorilor doar în familie, care împreună cu partenerul își dau seama că au problema și vor să salveze relația. În ultimii ani, tot mai multe instanțe din România impun agresorilor participarea la ore de consiliere psihologică, că o condiţie a eliberării condiţionate, în urma unui ordin de protecție sau alternativă la alte sancţiuni”, a mai spus Simina Sonchereche.

În privința tipurilor de abuz la care este supusă victima violenței domestice, Loredanei Kaschovits îi este dificil să le catalogheze în funcție de ”gravitate”, considerând că în fiecare caz este vorba strict de percepția personală a fiecărei victime.

• ”Mă întreb dacă există unul mai rău decât celălalt sau ne putem raporta doar la percepția noastră. În funcție de experiențele trăite de-a lungul vieții, unele abuzuri o dată identificate ne pot afecta mai mult sau mai puțin. Vă dau un exemplu: Dacă într-o familie, bătaia e la mama ei acasă mai târziu aceasta poate fi normalizată și nu e percepută drept cel mai „rău” lucru, devreme ce nu cunosc altă realitate. Pe de altă parte, dacă sunt victime ale abuzului financiar și sunt descurajate să studieze sau cardul lor e în portofelul partenerului ar putea fi acel „rău” mai greu de depășit. Abuzurile cele mai rele din punctul meu de vedere sunt cel mai greu de dovedit. Care este abuzul cel mai cunoscut și recunoscut de instanțe? Abuzul fizic. Cum demonstrezi cu ușurință celelalte tipuri de abuz când poate sunt normalizate inclusiv de avocați, procurori sau judecători? Aceste abuzuri, să le spunem invizibile, de-a lungul anilor macină victima pe interior până nu mai are putere să se rupă”, explică președinta Luthelo.

Specialistii care au studiat fenomenul violentei domestice, au stabilit ca parteneri care sunt implicati in tipul de violenta unidirectionala (din partea unui singur partener), sunt barbati in proportie de 97% si sunt un grup relativ omogen, care poate fi impartit in 3 categorii, după cum explică psihologul Asociației Luthelo, Simina Sonchereche:

• ”a) Agresor doar în familie: reprezintă 50% dintre abuzatorii domestici și prezintă un minimum de trăsături psihopatologice sau deloc). Aceștia au rare manifestări violente în afara căminului, iar episoadele violente sunt rezultatul unor combinații de factori de stres personal sau profesional, expunerea timpurie la violența domestică, învățare în copilărie unor modele de comportament despre cum să fii “bărbat”, abilități relaționale limitate, abilități reduse de gestionare a furiei și de rezolvare a conflictelor). Agresorii din această categorie pot avea păreri de rău și pot rupe ciclul violenței domestice, dacă vor căuta ajutor, în caz contrar, violențele se vor repeta.
• b) Borderline: reprezintă 25% din totalul abuzatorilor domestici. Actele lor de violență au intensitatea moderat spre sever și se manifestă atât în relația de cuplu, cât și în societate și sunt favorizate de o atitudine ostilă față de femei, atitudine favorabilă față de agresivitate, capacitatea redusă de a tolera separarea de parteneră, abilități reduse de relaționare maritală.
• c) Antisocialul: 25% din totalul agresorilor, prezintă un nivel maxim de agresivitate în cuplu și societate, au istoric infracțional, nu simt vinovăție, empatie, întotdeauna ceilalți sunt vinovați. Prezintă caracteristicile tulburării de personalitate antisocială”, a conchis specialistul.

Context

În condițiile izolării la domiciliu, în contextul pandemiei COVID-19, limitării contactelor cu membrii rețelei sociale, efectuării muncii la domiciliu, închiderii școlilor, lipsei unor facilități de petrecere a timpului liber și insecurității financiare, s-a observat că relațiile familiale tind să devină din ce în ce mai încordate, accentuând vulnerabilitatea copiilor și femeilor și creșterea riscului de a fi expuși la fenomenul violenței domestice, susține UNICEF. 

Într-un raport privind violența domestică din timpul pandemiei de coronavirus, Comisia Europeană atrage atenția că protecția și sprijinul acordate victimelor reprezintă o problemă presantă în timpul pandemiei de COVID-19. În special, situația victimelor violenței domestice este agravată de distanțarea
socială în aceste perioade de izolare.

Statele membre sunt încurajate ca, în cadrul planurilor lor naționale de urgență de combatere a pandemiei de COVID-19, să ia măsuri speciale de sprijin și protecție pentru victimele violenței domestice. În special, este esențial să se asigure accesul efectiv la servicii de sprijin online și offline, inclusiv la asistență psihologică și la alte servicii sociale. De asemenea, este crucial să se asigure protecția fizică a acestor victime.

Mai multe organe de presă au raportat o creștere alarmantă a violenței domestice în Europa în timpul pandemiei de COVID-19. De exemplu, în Franța, numărul cazurilor de violență domestică denunțate a crescut cu 32%. În Spania, s-au primit cu 18% mai multe apeluri telefonice la numărul de urgență pentru victimele violenței domestice în primele două săptămâni de restricții de deplasare a persoanelor decât în aceeași perioadă a lunii precedente.

În Belgia, s-a raportat o triplare a numărului apelurilor telefonice la serviciul de asistență al asociației „Collectif contre les violences familiales et l’exclusion”. Comisia a publicat informații privind sprijinul acordat victimelor violenței domestice pe o pagină specifică referitoare la COVID-19.

Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a creat o pagină privind COVID-19 care include informații destinate victimelor violenței de gen. Consiliul Europei dispune, de asemenea, de o pagină specifică privind drepturile femeilor și pandemia de COVID-19. Organizațiile de sprijinire a
victimelor, cum ar fi „Victim Support Europe”, au creat, de asemenea, pagini specifice privind COVID-19.

Documentul care conține exemplele de bune practici oferite de Comisia Europeană, prin Direcția Generală Justiție și Consumatori, privind modul în care pot fi asigurate sprijinul și protecția victimelor violenței domestice pe parcursul crizei generate de pandemia COVID-19 poate fi consultat aici.

sursa foto: Pexels/ Rodnae Productions