VIDEO Cum pot fi salvate ruinele monumentelor istorice atunci când tinerii se implică. Ghinionul și norocul Conacului Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița, incendiat și abandonat în perioada comunistă

Incendiat și abandonat în perioada comunistă, Conacul Cantacuzino-Pașcanu din Cepelnița (Iași) are o poveste care începe odată cu secolul al XVII-lea, atunci când figura ca proprietate a vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche.

Trecând printr-o salbă de alți proprietari, conacul ajunge în cele din urmă pe mâna comuniștilor, odată cu schimbarea regimului politic în România de la sfârșitul anilor 40.

După 1948, conacul este transformat în școală gimnazială, apoi devine cămin cultural și biblioteca satului. În 1980 monumentul este mistuit de un incendiu pornit din podul clădirii după care este abandonat și se degradează rapid până când în locul fostului conac impunător rămâne o ruină.

Opt tineri și-au propus ca povestea conacului să nu fie dată uitării odată cu prăbușirea ultimelor ziduri, astfel că au început un larg și complicat proces de conservare a memoriei și ruinei monumentului.

Laura Murariu, Răzvan Gemănaru, Sergiu Mitrescu, Catinca Mănăilă, Gabriela Tîrlie, Sorin Olteanu, Sergiu Bișog și Ana Călinescu s-au cunoscut la Tabăra de Vară de la Conacul Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița (Iași) organizată anul trecut de către Institutul Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii. Atunci au aflat și povestea conacului și au decis să înființeze o asociație prin intermediul căreia să continue ce începuseră în tabără: 

• ”Ne-am cunoscut cu toții (membri și voluntari) la Școala de vară de la conacul Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița, județul Iași, organizată în vara anului 2020 de către Institutul Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii. Am descoperit povestea conacului aflat astăzi în ruină, a ansamblului, am discutat cu membrii comunității și am luat contact cu împrejurările care au condus la situația în care se află acum conacul Cantacuzino-Pașcanu. Cele două săptămâni de lucru din timpul Școlii de vară din 2020 ne-au părut prea puțin pentru a putea înțelege cu adevărat complexitatea problemelor pe care le impune un caz așa cuprinzător și prea puțin pentru a încerca să le rezolvăm. De aceea am hotărât să înființăm Asociația Apropierea Culturii de Oameni, Locuri și Obiceiuri (ACOLO) pentru a putea continua munca începută în vara anului 2020. Prin eforturile noastre, încercăm să fim parte din răspunsul acestei probleme dificile cu care se confruntă atât conacul cât și comunitatea, deoarece viața și existența conacului este strâns legată de cea a comunității”, povestește Răzvan Gemănaru, membru ACOLO. 

La Ceplenița ansamblu care cuprinde conacul, biserica, turnul clopotniță și zidurile lor de incintă are proprietari separați: Conacul, cu zidul său de incintă, se află în administrarea Primăriei Ceplenița, iar biserica cu turnul clopotniță și împrejmuirea se află în proprietatea parohiei.   

sursa foto: Asociația ACOLO/ Catinca Mănăilă

În mod realist, susțin tinerii, primul și poate cel mai important pas este salvarea spațiului istoric comunitar din jurul conacului și implicarea comunității în procesul de cunoaștere și conservare al monumentului. Tinerii susțin că nu ei vor restaura monumentul, ci se vor ocupa de concentrarea comunității în jurul lui și punerea acestuia în valoare:

• ”Am puncta întâi diferența între reabilitare și restaurare, prima răspunde unor nevoi strict utilitare, în timp ce restaurarea ia în considerare și valoarea istorică și artistică a obiectului pe care se intervine. În cazul conacului Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița, monument istoric, vom putea vorbi doar despre conservare, restaurare și punere în valoare. Apoi am spune că noi nu ne-am propus să restaurăm acest conac. Ne implicăm în cunoașterea lui în profunzime, să transmitem mai departe informațiile pe care le aflăm, să dăm o mână de ajutor pentru restaurare, și în special, vrem să fim parte din punerea lui în valoare și reintegrarea lui în comunitatea căruia îi aparține. Noi am ales acest conac să-l cunoaștem și să-l împărtășim și altora.  
• În ceea ce privește particularitatea conacului, acesta are o importanță dată atât de proprietarii săi istorici, cât și de poziție – amplasamentul său ce are potențial de dezvoltare poate deveni un catalizator central a zonei Moldovei. Conacul Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița se poate transforma într-un proiect pilot de activare zonală și de prezentare a bunelor practici.
• De asemenea trebuie punctat fapul că o simplă restaurare a conacului nu va fi de ajuns pentru a-i asigura supraviețuirea pe termen lung. Acesta trebuie să fie și folosit. Când oamenii interacționează cu el, acesta devine viu, devine o resursă, nu rămâne doar un obiect. Atunci îl și îngrijesc, îl repară când are nevoie și, mai ales, nu-l dau uitării, cum s-a întâmplat ultima dată. Pentru ca oamenii să interacționeze cu el trebuie să-l placă. Și cum se ajunge să-ți placă un lucru? Cunoscându-l. Noi asta ne dorim, să cunoaștem conacul Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița împreună cu cei din comunitate, împreună cu alți pasionați de istorie și de patrimoniu, împreună cu oameni curioși mai mici sau mai mari.  
• O intervenție care presupune restaurarea lui și punerea în valoare este un proces foarte amplu care durează ani de zile și unde este nevoie cu siguranță de fonduri consistente. Dar până la fonduri, este nevoie de multă cercetare, trebuie aflate date istorice, informații clare despre sistemul de construcție, despre etapele de construcție, despre materialele și tehnicile utilizate. Apoi, este nevoie de studii de rezistență, de informații despre factorii care degradează monumentul, despre starea fiecărui element care îl compune. Restaurarea presupune păstrarea materialului istoric și pentru aceasta e nevoie să cunoaștem în detaliu foarte multe informații despre conac. Aceste etape sunt foarte importante a le urma pentru a nu distruge ce a mai rămas.
• Dacă am clarificat că nu noi vom restaura conacul, atunci v-am povesti despre cum avem de gând să participăm la punerea lui în valoare. Chiar dacă acum este în stare de ruină, asta nu înseamnă că el este mai puțin valoros, că nu ascunde în spatele zidurilor o istorie care așteaptă să fie descoperită. Peisajul cultural de care aparține acest conac și de fapt tot ansamblul, pentru că vorbim și de biserică, este spectaculos. De la pădurile de pe vremea moșiilor de odinioară, la pârâul care străbate terenul, la calea ferată, stânele de oi care îl flanchează și poziția lui față de sat, până la copiii care vin să se joace în curtea conacului, toate acestea sunt elemente particulare care contează cel puțin la fel de mult ca și construcțiile pentru caracterul unei zone. Considerăm că aceste aspecte sunt resurse locale valoroase, surse de cunoaștere pentru noi, și oportunități de dezvoltare pentru viitoare proiecte. Rolul nostru în acest peisaj este să încurajăm comunitatea locală să participe în interpretarea peisajului din jurul conacului, să contribuie cu amintiri și idei, și prin acestea să articulăm o legătură cu instituții și structuri ce se pot implica local pe termen lung pentru dezvoltarea și implementarea unei strategii culturale la Conacul Cantacuzino-Pașcanu”, explică Răzvan Gemănaru, unul dintre cei 8 membri din echipa ACOLO. 

Tinerii spun că este prematur a contura bugetul necesar restaurării complete a monumentului și consideră că, momentan, primii pași care trebuie făcuți în vederea conservării conacului sunt alocarea de timp și de specialiști pentru ca povestea lui să devină cunoscută unui public cât mai larg:

• ”La momentul actual lucrăm la a obține finanțare pentru a putea începe organizarea de activități în timpul verii atât la conac cât și cu comunitatea din Ceplenița. În același timp, ducem o campanie de popularizare a acestui conac, dar și a zonei. E important ca acesta să devină un reper pentru județul Iași, în primă fază un obiect de cercetare dar și un obiect în jurul căruia lumea gravitează. Ne place când oameni sau colegi din alte zone vin să îl vadă (…) Credem că aici e prematur de discutat despre o investiție financiară de acest tip. Orice lucru începe prin alocarea celei mai importante resurse, și anume timpul și dedicarea unor specialiști pasionați și dornici să facă lucrurile să aibă un curs natural. Conacul trebuie mai întâi cunoscut și interpretat, nu numai de noi, ci și de comunitate, pentru a putea vorbi de orice direcție pentru o posibilă restaurare, stadiu în care ne aflăm acum. Fiind un proces lung și complex, este imposibil de aproximat care ar putea fi costul, sau chiar natura unui proiect final”, mai explică Răzvan Gemănaru. 

(sursa foto: Asociația ACOLO/ Laura Murariu)

Tinerii de la ACOLO au început dialogul cu oameni din comunitatea de la Ceplenița și cu reprezentanții administrației locale pentru a găsi împreună soluții de valorificare a monumentului, dar și pentru derularea altor proiecte culturale în zonă: 

• ”Am început discuții cu oamenii din comunitate, vrem să aflăm ce își doresc ei, ce viziuni, nevoi au pentru acest conac și pentru zona în care este amplasat. De altfel am discutat cu toți cei responsabili ai administrației publice din Ceplenița să putem găsim împreună soluții, să sprijinim și să derulăm proiecte culturale în zonă, împreună. Credem că numai împreună cu toți cei apropiați de conac și cu cei care cred în potențialul acestuia și viziunea noastră, vom putea influența și inspira oamenii de a face lucrurile cu simț de răspundere și conforme cu identitatea locului. Lucrurile mari se nasc din inițiative mici”.

Tinerii de la ACOLO caută surse de finanțare pentru proiectele lor atât în zona instituțiilor publice, cât și în sfera privată. Preocuparea lor pentru patrimoniu vine mai ales din ideea că valorile patrimoniului cultural reprezintă baza identității unei așezări, susțin aceștia. Răzvan Gemănaru explică faptul că patrimoniul și grija pentru el poate îmbrăca și forma unei negocieri între generațiile de azi și de ieri: 

• ”Ne-am propus să aplicăm pentru diverse surse de finanțare și suntem atenți la apelurile publice, atât cele disponibile din partea unor instituții, cât și ale companiilor private. Fiind la început de drum, lucrăm continuu pentru a obține resursele necesare pentru a transforma ideile noastre în realitate. Proiectele noastre sunt dedicate deocamdată cunoașterii monumentului, implicării comunității și dezvoltării de legături între actorii locali. Desigur că există și sprijinul și deschiderea Primăriei, dar aceasta e preocupată de alte tipuri de programe de finanțare la care poate aplica ca administrator și instituție pentru a obține fondurile necesare restaurării și punerii în valoare a conacului. Credem că doar prin conlucrare și strângerea forțelor putem reuși să facem ceva pentru conacul Cantacuzino-Pașcanu din Ceplenița (…). Preocuparea pentru patrimoniu cultural reprezintă raportarea la trecut, prezent și viitor, și poate o negociere între generațiile de astăzi și generațiile trecute. Fiecare monument are povestea sa pe care o exprimă atât prin elemente arhitecturale cât și prin valoarea expresiei ce o capătă în timp. Credem că valorile patrimoniului cultural sunt fundamentul identității unei așezări. Trebuie să avem responsabilitatea firească a prezentului pentru a demara activități de valorificare și conservare chiar și de inovație, de care cei care vin după noi să se bucure”, arată Răzvan Gemănaru. 

Pentru proprietarii monumentelor istorice care le lasă în paragină sau intervin asupra lor în detrimentul acestora au un mesaj simplu: Să estimeze inestimabilul. Printre argumentele lor, cei de la ACOLO includ și o analiză care arată că pentru fiecare loc de muncă direct din sectorul dedicat moștenirii culturale, sunt create alte 27 de locuri de muncă indirecte. Prin comparație, în industria producătoare de mașini raportul este de 4 ori mai mic:

• ”I-am invita să estimeze inestimabilul. Cum poți evalua o clădire construită în secolul XVII de exemplu? Obiectul de patrimoniu reprezintă o resursă valoroasă, care, într-adevăr, necesită o investiție mare la început pentru a fi revitalizat, dar care apoi generează o valoare mult mai mare. Știați, de exemplu, că sectorul de activitate dedicat moștenirii culturale poate crea, pentru fiecare loc de muncă direct, alte 26,7 locuri de muncă indirecte – în timp ce în cazul industriei producătoare de mașini raportul este de numai 1 la 6,3? Cifrele acestea vin din analiza a 750 de studii de impact. Este necesar ca și noi, în România, să ne (auto)educăm, să avem o altă abordare față de ce moștenim și să avem capacitatea de a pune în valoare, din mai multe puncte de vedere, inclusiv cel economic, moștenirea noastră culturală”, a conchis Răzvan Gemănaru, unul dintre cei 8 membri ai echipei Asociației Apropierea Culturii de Oameni, Locuri și Obiceiuri – ACOLO. 

(sursa foto: Asociația ACOLO/ Sorin Olteanu)

Cine este ACOLO

Asociația Apropierea Culturii de Oameni, Locuri și Obiceiuri (ACOLO) a fost fondată în anul 2020 de 8 tineri care s-au cunoscut în Tabăra de Vară organizată de Institutul Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii la Conacul Cantacuzino-Pașcanu din localitatea ieșeană Ceplenița. Aceștia sunt:

• Laura Murariu – 27 de ani, absolventă Arhitectură @ UAUIM;
• Răzvan Gemănaru – 23 de ani, absolvent de International Relations and European Studies la UBB și curent masterand la International Public Affairs @ FSPU, lucrează la CeRe și se ocupă de advocacy;
• Sergiu Mitrescu – 23 de ani, Managementul Orașelor Competitive @ UAUIM, alumnus University of Birmingham Științe Politice & master Studii de Securitate;
• Catinca Mănăilă – 23 de ani Științe Politice @ UCL, UK & Master în Studii de Patrimoniu la Central European University în Viena;
• Gabriela Tîrlie – 36 de ani, Comunicare Culturală, în prezent masterandă în Antropologie @ SNSPA;
• Sorin Olteanu – 21 de ani, Arhitectură @ UAUIM – anul 3;
• Sergiu Bișog – 23 de ani, Arhitectură @ G. M. Cantacuzino în Iași – anul 4;
• Ana Călinescu – 25 de ani, Arhitectură @ G. M. Cantacuzino în Iași – anul 6. 

Repere despre Conacul Cantacuzino-Pașcanu

• ”La început, pe locul acestui conac a fost o casă boierească, ce apare prima dată menționată în documente în 20 octombrie 1639, într-un act de donație ce îl plasează în proprietatea lui Nestor Ureche. În 1643 conacul a fost moștenit de către fiul său, cronicarul Grigore Ureche. Vasile Ureche, fiul lui Grigore, vinde mare parte din moșiile rămase de la tatăl său”;
• ”În 1758 moșia de la Ceplenița trece în rândurile unei alte nobile familii, cea a Cantacuzinilor. Odată cu intrarea moșiei sub proprietatea logofătului Constantin Cantacuzino între 1758 și 1818, începe un amplu proces de extindere ce se soldează cu ridicarea bisericii și cu mărirea și etajarea casei de secol XVII. Între 1832 și 1853, Mihalache Cantacuzino-Pașcanu intră în posesia moșiei, și în această perioadă este ridicat turnul bisericii în 1838, iar biserica primește o serie de îmbunătățiri în 1847”;
• ”În urma unei executări silite prin Creditul Funciar, moșia ajunge în posesia lui Hrisache D. Zarifopol. De aici încolo conacul a fost dat o perioadă în arendă și apoi a trecut printr-un șir lung de expropieri”;
• ”Instaurarea regimului comunist marchează preluarea proprietăților de către stat, în conac fiind instalată inițial o școală gimnazială. Conacul devine apoi sediul Căminului Cultural și al Bibliotecii comunale. În anii ’80 un incendiu devastează o parte a conacului, în urma căruia acesta a fost abandonat (…)”;
• ”Spre finalul anilor ’80 conacul a fost cuprins de un incendiu pornit, se pare, în biblioteca de la etaj și din pod, în urma căruia o parte din clădire a fost distrusă. După ce incendiul a fost stins, conacul era în mare parte încă în picioare, însă nu s-au mai făcut intervenții de reparare sau de protejare și astfel, încetul cu încetul, a ajuns la starea avansată de degradare în care se află astăzi” (Răzvan Gemănaru, Asociația ACOLO).