G4Media.ro

VIDEO Cum și-a transformat Miruna pasiunea într-un mic business și a deschis…

Sursa Foto: Facebook/ Miruna Mares

VIDEO Cum și-a transformat Miruna pasiunea într-un mic business și a deschis câteva magazine online în America

Perioada de izolare a adus schimbări atât pe plan profesional, cât și pe plan personal multor persoane. În timp ce unii lucrau în domenii în care au fost puse lacătele pe ușă, alții au început să acorde mai mult timp studiului, s-au reprofilat în joburi “remote”, iar o parte dintre aceștia și-au găsit refugiul în conceperea diferitelor produse handmade, astfel s-a trecut de la pasiune la mici afaceri.

Este și cazul Mirunei Mareș, o tânără educatoare de 22 de ani din Bacău, care a transformat pasiunea într-un mic business în tot acest lockdown.

Miruna a povestit cum a început să picteze de la vârsta de 14 ani, atunci când a ajuns la liceul Pedagogic “Ștefan cel Mare” din Bacău, iar profesoara de arte plastice a realizat pe tablă un fluture cu aripile deschise, folosindu-se de ambele mâini.

“Am zis <<Oau! Dacă doamna profesoară poate, atunci pot și eu!>>”, a adăugat Miruna.

“Mi-am luat produse din cei 60 de lei de la abonamentul decontat de școală”

Când s-a gândit că ar vrea să treacă la o altfel de pictură decât cea pe hârtie, Miruna și-a cumpărat câteva acrilice “de proastă calitate” și o pânză, iar prima pictură a reprezentat un copac. Suma de 60 de lei, cea pe care spune a că a investit-o în produse, a fost suma primită de la liceu în urma decontării autobuzului spre școală.

A continuat să picteze și a început să își vândă tablourile la colegele mamei ei, pe la cunoștințe și prin satul natal.

“Îmi spuneau să le fac o anumită imagine. Nu găseau tablouri pe tema respectivă în magazine, așa că le făceam eu.”, continuă tânăra.

“Am văzut doar partea frumoasă din ce înseamnă un designer digital. Nu știam cât de greu este.”

Într-o vizită a verișoarei ei,  Miruna a aflat că poate trece de la pictura pe pânză la cea digitală.
Tot verișoara ei a fost cea care a îndrumat-o în a face această trecere, amintește ea, știind de pasiunea și talentul ei.

“Când stai într-un oraș mare, așa cum stă verișoara mea, poți afla mai multe lucruri. Eu nu știam că poți lucra de acasă și să faci ce îți place.”, adaugă tânăra.

Ea povestește că, întâi de toate, a început să se familiarizeze cu această noțiune de design digital, iar ulterior și-a cumpărat aplicații pe care să poată realiza postere și highlights pentru diferite pagini de instagram.

De patru luni, Miruna spune că s-a înscris la cursul UI/UX design, de la Step Academy Graphic Design, curs care are durată de un an și are la bază patru platforme importante în desing-ul digital pe care un viitor designer le poate folosi în lucrările sale.

Investiția din mediul digital a fost mult mare față de investiția în produsele de pictură, adaugă ea, asta pentru că tânăra și-a achiziționat o tabletă și un laptop performant, cu o viteza de rulare mai mare, pe care să își conceapă lucrările.

“Am încredere în mine și știu ce vreau să fac”

Odată cu valul patru, cam de pe la începutul acestei veri, tânăra și-a deschis câteva magazine online în America, iar desenele ei digitale au început să apară pe tricouri, pijamale, măști, căni, stickere, agende, lenjerie de pat și alte decorațiuni, pentru care primește un comision din vânzările făcute.

Când a învățat să facă desene din tutoriale pe Youtube, a început să deseneze în pixeli, însă nu a fost destul cât să îi aducă un job stabil din asta, așa că a decis să urmeze cursul la Step Academy Graphic Design pentru a învăța să deseneze în vectori.

“Mi-aș dori să fac ce îmi place, dar să fie din confortul casei mele”, adaugă tânăra, care mai spune că nu se aștepta să deseneze și să facă bani din asta.

“La începutul pandemiei, când la toate știrile auzeai de noi cazuri, eu stăteam în camera mea, în bula mea, desenam și nu voiam să știu nimic. Bineînțeles, mă interesa, dar nu voiam să fiu afectată.”, povestește spre final.

“1% e talent, 99% muncă”

Miruna spune că a vrut să valorifice cel 1% din talentul primit, așa că perioada pandemiei a fost cea care a făcut-o să se răzgândească cu privire la drumul pe care îl parcurge.

“Anul viitor, pe vremea asta, nu mă mai văd fiind cadru didactic.”, adaugă convinsă tânăra.
După ce va termina acest curs de design digital, ea dorește să își caute un job în acest domeniu, iar ceea ce a împins-o să urmeze cursul de UI/UX design este tocmai faptul că numeroase companii mari nu te primesc fără a ști bazele programelor de editat.

Pe lângă produsele de pe site, ea colaborează și cu diferite persoane care îi scriu pe pagina de Instagram pentru afișe, highlights-uri, meniuri ale nutriționiștilor sau diferite metode de promovare prin imagine.

Este acesta un refugiu în perioada pandemiei?

În cazul Mirunei, după toate cele spuse de ea, se pare că a fost. Dacă nu ar fi fost pandemia, ar fi continuat să picteze pe pânză și nu ar fi putut să câștige pe cât își dorește din asta.

Tânăra a adăugat că își propune să facă o schimbare majoră în viața ei, să își găsească un job în acest domeniu și să o ia de la capăt, iar toate acestea nu ar fi fost posibile dacă izolarea nu i-ar fi permis să aibă atât de mult timp liber.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...