G4Media.ro

VIDEO Cutremurul din Maroc, cel mai puternic care a avut loc vreodată…

sursa foto: captura video

VIDEO Cutremurul din Maroc, cel mai puternic care a avut loc vreodată în această ţară, potrivit presei locale / Peste 600 de persoane și-au pierdut viața

UPDATE 10:30  Numărul oamenilor care au murit în cutremurul din Maroc a ajuns la 632, a anunţat sâmbătă televiziunea de stat, care citează guvernul, relatează The Guardian.

Știre inițială

Un cutremur puternic s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în munţii Atlas din Maroc, provocând moartea a cel puţin 300 de persoane, distrugând clădiri şi determinând locuitorii marilor oraşe să fugă din case. Potrivit presei locale, este cel mai puternic seism care a lovit regatul până în prezent, relatează AFP şi Reuters conform news.ro

Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a anunţat că seismul a avut o magnitudine de 7 pe scara Richter, având epicentrul în provincia Al-Haouz, la sud-vest de oraşul turistic Marrakech.

Institutul american pentru geofizică, USGS, a evaluat magnitudinea de moment a seismului la 6,8, însă cutremurul s-a produs la o adâncime mică, de numai 18,5 kilometri, în plină noapte, vineri, la ora locală 23.11 (sâmbătă, 1.11, ora României) şi din această cauză este de natură să fi provocat victime şi pagube materiale de proporţii.

„Potrivit unui bilanţ provizoriu, acest cutremur a provocat moartea a 296 de persoane în provinciile şi municipalităţile Al-Haouz, Marrakech, Ouarzazate, Azilal, Chichaoua şi Taroudant”, a precizat Ministerul marocan de Interne într-un comunicat. Peste 150 de persoane erau rănite şi spitalizate. Autorităţile, care au îndemnat la calm, dau asigurări că „au mobilizat toate resursele necesare pentru a interveni şi a ajuta zonele afectate”.

Un oficial local a declarat că majoritatea deceselor au avut loc în zonele de munte, greu accesibile.

Centrul regional de transfuzii de sânge din Marrakech a făcut apel la locuitori să vină sâmbătă pentru a dona sânge pentru răniţi.

Presa marocană spune că acesta este cel mai puternic cutremur care a lovit vreodată regatul.

Potrivit imaginilor care circulă pe reţelele sociale şi a martorilor, cutremurul a provocat pagube importante în mai multe oraşe. Într-un oraş din provincia Al-Haouz, unde a fost epicentrul cutremurului, o familie întreagă a fost prinsă sub dărâmături după ce casa lor s-a prăbuşit.

Locuitorii din Marrakech, cel mai apropiat oraş mare de epicentru, au declarat că unele clădiri s-au prăbuşit în oraşul vechi, un sit al patrimoniului mondial UNESCO care de obicei este foarte aglomerat, iar televiziunea locală a prezentat imagini cu minaretul unei moschei căzut în celebra piaţă Jemaa el-Fna, inima oraşului Marrakech, rănind două persoane.

https://twitter.com/king7atlas/status/1700320756482138357?s=20

 

În fotografiile şi videoclipurile postate pe internet, pe străzile din Marrakech pot fi văzute zone extinse cu ruine şi maşini strivite de moloz.

Pe lângă Marrakech, cutremurul a fost resimţit şi în Rabat, Casablanca, Agadir şi Essaouira, provocând panică în rândul populaţiei. Mulţi oameni au ieşit pe străzile din aceste oraşe, temându-se că locuinţele lor se vor prăbuşi.

„Eram în pat când totul a început să se zguduie. Am crezut că patul meu va zbura. Am ieşit în stradă pe jumătate dezbrăcat şi m-am dus imediat în curte. A fost un haos total, o adevărată catastrofă, o nebunie”, a declarat telefonic pentru AFP francezul Michaël Bizet, în vârstă de 43 de ani, proprietar a trei case tradiţionale în oraşul vechi din Marrakech.

„În jurul orei 23.00, am simţit o mişcare foarte violentă şi mi-am dat seama că era un cutremur. Vedeam cum se mişcau clădirile. Nu avem neapărat reflexele necesare pentru acest tip de situaţie. Apoi am ieşit afară şi erau foarte mulţi oameni acolo. Oamenii erau toţi în stare de şoc şi panică. Copiii plângeau, părinţii erau dezorientaţi”, a povestit Abdelhak El Amrani, un locuitor din Marrakech, în vârstă de 33 de ani, care a vorbit cu AFP prin telefon.

Un alt locuitor din Marrakech, Brahim Himmi, a declarat pentru Reuters că a văzut ambulanţe ieşind din oraşul vechi, iar faţadele multor clădiri sunt deteriorate. El a spus că oamenii erau speriaţi şi stăteau afară temându-se de un nou cutremur.

„Candelabrul a căzut din tavan şi am fugit afară. Sunt încă în drum cu copiii mei şi suntem speriaţi”, a declarat Houda Hafsi, în vârstă de 43 de ani, din Marrakech. O altă femeie de acolo, Dalila Fahem, a declarat că în casa ei au apărut fisuri şi că mobila a fost deteriorată. „Din fericire, nu mă culcasem încă”, a spus ea.

Oamenii din Rabat şi din oraşul de coastă Imsouane au fugit, de asemenea, din case, temându-se de un cutremur mai puternic, potrivit martorilor Reuters. Videoclipuri partajate pe reţelele sociale imediat după cutremur, pe care Reuters precizează că nu le-a putut verifica imediat, arătau oameni fugind speriaţi dintr-un centru comercial, din restaurante şi din clădiri de apartamente, adunându-se afară.

„Eram în drum spre casă în momentul cutremurului. Maşina mea s-a mişcat înainte şi înapoi, dar nu mi-am imaginat nicio secundă că a fost un cutremur”, a declarat un alt locuitor al oraşului, Fayssal Badour, în vârstă de 58 de ani. „M-am oprit şi mi-am dat seama ce dezastru a fost. A fost foarte grav, ca şi cum un râu ar fi ieşit din matcă. Ţipetele şi plânsul erau de nesuportat”, a povestit el.

Montasir Itri, un locuitor din satul de munte Asni, situat în apropierea epicentrului, a declarat că majoritatea caselor de acolo au fost avariate. „Vecinii noştri sunt sub dărâmături şi oamenii lucrează din greu pentru a-i salva folosind mijloacele disponibile în sat”, a declarat el.

Mai la vest, în apropiere de Taroudant, profesorul Hamid Afkar a declarat că a fugit din casă şi că au avut loc replici în urma cutremurului iniţial. „Pământul s-a cutremurat cam 20 de secunde. Uşile s-au deschis şi s-au închis singure în timp ce mă grăbeam să cobor scările de la etajul al doilea”, a povestit el.

Potrivit bilanţului încă provizoriu, acesta este seismul din Maroc cu cei mai mulţi morţi de la un cutremur din 2004, în apropiere de Al Hoceima, în nordul munţilor Rif, care a ucis peste 600 de persoane şi a provocat pagube materiale importante.

La 29 februarie 1960, un cutremur a distrus Agadir, pe coasta de vest a ţării, provocând moartea a peste 12.000 de persoane – o treime din populaţia oraşului.
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Magnitudinea” de moment” 6.8? Nu. Este vorba de 6.8 masurata pe scara de magnitudine a momentului seismic.