G4Media.ro

VIDEO Democrații din Senatul SUA cred că Trump rămâne un pericol și…

VIDEO Democrații din Senatul SUA cred că Trump rămâne un pericol și vor condamnarea lui pentru a evita o recidivă: „El a aprins fitilul”

După două zile de expunere implacabilă a faptelor, presărată cu imagini şocante, procurorii democraţi i-au îndemnat joi pe senatori să-l condamne pe Donald Trump pentru „incitare la insurecţie” în cursul asaltului asupra Capitoliului american, afirmând că sunt convinşi că va recidiva dacă revine la Casa Albă, comentează AFP, citată de Agerpres.

Al 45-lea preşedinte al Statelor Unite „ştia cât de explozivă era situaţia”, a afirmat unul dintre procurorii democraţi, Joe Neguse.

„El a aprins fitilul şi l-a aruncat direct către această cameră, spre noi”, a continuat el în direcţia celor 100 de senatori, judecători, juraţi şi martori ai acestui proces istoric.

„Vă cerem cu umilinţă să-l condamnaţi pe preşedintele Trump pentru infracţiunea de care este fără îndoială vinovat. Pentru că, dacă nu faceţi asta, dacă ne prefacem că nu s-a întâmplat sau, mai rău, dacă lăsăm să rămână fără răspuns, cine poate spune că nu se va întâmpla din nou?”, a subliniat el.

Înregistrări video ale violenţelor din 6 ianuarie şi citate selectate în sprijin, acuzarea a petrecut două zile prezentând atacul asupra sediului Congresului SUA.

Dar fostul magnat imobiliar rămâne foarte popular în rândul dreptei şi este puţin probabil ca 17 senatori republicani să accepte să voteze alături de cei 50 de senatori democraţi pentru a forma majoritatea necesară condamnării lui.

El ar putea fi achitat în următoarele zile.

Vineri, va fi rândul apărării să ia cuvântul la prânz.

Atacul criminal din 6 ianuarie „a fost apogeul acţiunilor preşedintelui, nu o anomalie”, a afirmat Jamie Raskin, care conduce echipa de parlamentari din Camera Reprezentanţilor însărcinaţi cu susţinerea acuzării împotriva miliardarului republican.

„Cine, din această cameră, poate crede că va înceta să incite la violenţă pentru a-şi atinge scopurile, dacă i se va permite să se întoarcă în Biroul Oval?”, a insistat el.

Preşedintele Joe Biden, care până acum a păstrat o oarecare distanţă, a vrut să creadă joi că procesul şi-ar putea schimba cursul. „Cred că unii republicani poate şi-au schimbat părerea”, a declarat el presei.

Purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki, s-a grăbit să precizeze că nu a fost vorba despre o certitudine, ci de o reflectare a emoţiilor sale. Potrivit acesteia, preşedintele american a fost „afectat” de înregistrările video prezentate miercuri, care au reamintit violenţa fără precedent a atacului, iar cuvintele sale au reflectat „cât de şocat şi de trist este”.

Poliţişti urlând de durere, congresmeni îngroziţi, atacatori ameninţând: un montaj de fragmente din înregistrările video luate de pe camerele de supraveghere, uneori inedite, cu videoclipuri postate de participanţii la revoltă, prin care acuzatorii le-au reamintit senatorilor că ei înşişi au scăpat cu puţin de „ce e mai rău”.

Aceştia au plasat astfel atacul în contextul cruciadei post-electorale a celui de-al 45-lea preşedinte american. „Marea minciună”: aşa au descris lunga campanie de dezinformare privind alegerile întreţinută de republican, care a repetat săptămâni întregi, fără dovezi, că a fost victima unei fraude electorale masive.

Instalat în Florida, el a refuzat să depună mărturie în faţa senatorilor. Dar vocea sa a continuat să răsune în sala de şedinţe a Camerei superioare a Congresului SUA, unde acuzarea a proiectat multe extrase din discursurile sale aprinse, a reprodus mesajele sale incendiare de pe Twitter, a citat cele mai controversate afirmaţii ale sale.

După eşecul plângerilor sale în justiţie şi multiplelor sale presiuni asupra agenţilor electorali din statele-cheie, „preşedintele Trump s-a trezit lipsit de opţiuni non-violente pentru a rămâne la putere”, a estimat congresmanul Ted Lieu.

Iar la 6 ianuarie, el i-a îndemnat pe partizanii săi să manifesteze la Washington în momentul în care Congresul certifica victoria adversarului său, Joe Biden. „Luptaţi-vă ca diavolii”, le-a spus Trump.

Când au lansat asaltul asupra Capitolului, „credeau că respectă ordinele comandantului-şef”, a subliniat procurorul Diana DeGette, membră a Camerei Reprezentanţilor, citând comentariile făcute în instanţă de zeci de persoane puse sub acuzare.

Trei agenţi de pază au murit în sau în legătură cu atacul: unul a fost lovit cu un stingător, ceilalţi doi s-au sinucis în zilele următoare, au afirmat democraţii, insistând, de asemenea, asupra „traumei” de durată cauzată tuturor angajaţilor prezenţi la Congres.

„Unul din angajaţii echipei de curăţenie mi-a spus cât de rău, umilit s-a simţit atunci când a trebuit să cureţe excrementele de pe pereţi, sângele unei protestatare ucise, ferestrele sparte, obiectele aruncate pe pământ”, a reamintit congresmanul David Cicilline.

Expunerea faptelor a fost salutată miercuri de senatorul republican John Thune: „o treabă bună”. Dar nu i-a mişcat pe mulţi aliaţi ai lui Donald Trump, ca Lindsey Graham, convins că „votul +nevinovat+ va ieşi întărit”.

„Fac un film”, a criticat joi avocatul fostului preşedinte, David Schoen, denunţând videoclipurile „jignitoare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Democrați comuniști se tem că peste 4 ani o sa castige iarasi Trump….

    • E vorba de mult mai mult , ceea ce unu ca tine caruia ii plac banii lui trump nu va intelege niciodata .
      tramp trebuie condamnat si dat exemplu altfel SuA devin bataia de joc ..

  2. Va castiga, toata planeta isi doreste asta.
    Iar atunci diktatura liberal- neomarxista globala va fi pus pe labe o data pentru totdeauna, si omenirea va trece din nou la normalitate.
    Revolutia e pe cale sa inceapa.

    • A naibii normalitate cu Drumbo! GAGA, zid cu mexicanii, 400,000+ persoane decedate datorita incompetentei preshitentului… O politica externa de cacao, de unde au plecat americanii au intrat rusii si/sau chinezii.

    • Catre @KGB NYT. Asa e, va fi o Revolutie Morala in momentul caderii echipei Joe Biden – Mahala Harris. Dar cei mai mari pierzatori vor fi tocmai instigatorii la injuraturi ca tine !.

  3. .