G4Media.ro

VIDEO Dezbateri tensionate în Parlament: PNL, USR și PMP au solicitat revocarea…

VIDEO Dezbateri tensionate în Parlament: PNL, USR și PMP au solicitat revocarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților / Florin Iordache a refuzat supunerea la vot a propunerii și a închis ședința din lipsă de cvorum

Opoziția a solicitat în ședința de miercuri a Camerei Deputaților supunerea la vot a revocării din funcție a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, precum și revocarea vicepreședintelui Camerei Florin Iordache. Din cei 144 de deputați PSD, doar puțin peste o sută au fost prezenți în plenul Camerei.

În ciuda solicitărilor PNL, USR și PMP de prelungire a dezbaterilor, ședința a fost suspendată la 11.30, iar după ce a fost reluată, Florin Iordache a propus un vot electronic de control pentru verificarea prezenței. În urma votului, s-a constatat că sunt prezenți doar 148 de deputați în sală, din minimul de 165, iar ședința a fost închisă din lipsă de cvorum.

Cei 148 de deputați aparțineau PSD, ALDE, UDMR și minorităților. Opoziția a subliniat că aceasta este dovada că PSD, ALDE și UDMR nu mai au majoritate.

UPDATE

12.02: Ședința de plen a fost reluată. Raluca Turcan solicită din nou punerea pe ordinea de zi revocarea lui Liviu Dragnea și a lui Florin Iordache. De asemenea, a propus și schimbarea procedurii de vot: înlocuirea votului electronic cu votul prin ridicare de mâini.

12.05: Suciu (lider grup PSD) – Opoziția a produs unul dintre cele mai rușinoase momente din istoria Parlamentului României.

12.06: Barna (USR) – Dragnea mai are puține zile în această poziție, tocmai a fost demis de o majoritate democratică. Dragnea a fost demis de la șefia Camerei Deputaților, Iordache nu mai are dreptul să conducă ședința. Plenul este suveran și a decis acum câteva minute.

12.07: Vot de control pentru verificarea cvorumului. Potrivit votului electronic, sunt doar 148 de deputați prezenți din minimul de 165. Ședința a fost închisă.

Turcan a invocat, la începutul ședinței, încălcările repetate de către Liviu Dragnea a regulamentului Camerei și a Constituției.

„Aţi condus şedinţa de plen de declaraţii politice în afara Regulamentului, întrucât Biroul permanent a desemnat-o pe doamna Mihălcescu să conducă sesiunea de declaraţii politice şi, dacă se schimbă preşedintele de şedinţă, plenul este suveran. Ar fi trebuit să supuneţi votului plenului preşedintele de şedinţă. Există la Biroul permanent o solicitare de revocare a domnului Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte al Camerei pe motive de încălcare a Constituţiei. Propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor a fost respinsă în Bp, ceea ce este în afara Regulamentului pentru că Bp ar fi trebuit să o transmită plenului. Aşadar, astăzi vă solicităm ca pe ordinea de zi de plen să fie înscrise două solicitări de revocare: a preşedintelui Liviu Dragnea şi a vicepreşedintelui Florin Iordache”, a spus liderul grupului PNL de la Cameră, Raluca Turcan.

Dezbaterile s-au aprins după ce președintele de ședință, Florin Iordache, a refuzat să supună votului propunerea liberalilor și, de asemenea, a refuzat să părăsească tribuna Camerei, așa cum cere regulamentul (dacă celui care conduce ședința i se cere revocarea, el nu mai poate conduce ședința).

”Un membru al Biroului Permanent și președintele Camerei Deputaților pot fi revocați doar de grupul care i-a propus. Cererile dumneavoastră nu sunt pe regulament. Oricum nu voi supune votului, vă spun de acum. Puteți să faceți cât vreți solicitări neregulamentare”, a spus Iordache.

El a invocat faptul că suplimentarea ordinii de zi se poate face doar cu acordul tuturor liderilor grupurilor parlamentare. La rândul său, liderul grupului PSD a susținut că el, alături de liderul grupului ALDER și cel al minorităților, nu este de acord cu modificarea ordinii de zi, prin urmare solicitarea liberalilor nu trebuie supusă la vot.

Ulterior, și liderul grupului PMP, Eugen Tomac, a făcut formal solicitarea de revocarea a lui Liviu Dragnea de la șefia camerei și a lui Florin Iordache din funcția de vicepreședinte.

”Fac apel al bărbăția din PSD, să nu fugiți de vot și propun acum revocarea lui Florin Iordache din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Și 2, solicit ca pe ordinea de zi să fie introdusă și supusă votului în plen, pentru că este plenul este suveran, revocarea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea”, a solicitat Tomac.

Raluca Turcan a solicitat ca plenul să fie condus de vicepreşedintele Camerei, Marilen Pirtea (PNL), iar votul să se facă prin ridicare de mână.

„Există suspiciunea că dumneavoastră vă mai menţineţi la putere doar prin fraudă şi abuz şi sunteţi predispuşi la încălcarea Regulamentului. De asemenea, vă supun votului propunerea ca votul astăzi să fie exprimat prin ridicare de mână, întrucât am avut nenumărate dovezi că sistemele electronice funcţionează la dispoziţia conducerii Camerei şi nu avem încredere în modul în care veţi utiliza sistemele electronice de vot. Sunteţi obligat de Regulament să supuneţi votului propunerile noastre, dar înainte vă rog să părăsiţi conducerea şedinţei Camerei Deputaţilor, întrucât aveţi o solicitare de revocare din funcţia de vicepreşedinte şi nu aveţi dreptul să conduceţi această şedinţă”, i-a transmis Turcan lui Iordache.

Preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, a răspuns că în niciun caz nu va supune votului ceea ce a propus Turcan.

„Asta înseamnă să citeşti aşa cum îţi convine, atunci când ai deficienţe de a înţelege un Regulament. Dacă era atentă, doamna lider de grup citea în integralitate Regulamentul. Pentru a putea fi introdus un proiect pe ordinea de zi trebuia, potrivit articolului 69, ca toţi liderii de grup să fie de acord cu introducerea acestui proiect pe ordinea de zi. Atunci când se solicită în Biroul permanent revocarea preşedintelui Camerei, preşedintele Camerei la acel moment şi şedinţa de Bp cât şi conducerea plenului încredinţează conducerea Camerei unui vicepreşedinte, deci în condiţiile în care ajungeaţi regulamentar să solicitaţi revocarea preşedintelui, în acel moment preşedintele era obligat să predea conducerea Bp, dar şi a plenului unui vicepreşedinte. Revocarea mea, cât şi a preşedintelui se poate face la solicitarea grupului parlamentar din care provin, deci, dacă eraţi atenţi la articolul 26, se spune foarte clar cine numeşte şi cine poate revoca. Dacă pentru sancţionarea preşedintelui se poate discuta întâi introducerea în Bp, venim apoi cu un vot, dumneavoastră aţi solicitat direct revocarea unui vicepreşedinte şi a unui membru al Bp direct în plen”, a spus Iordache.

Acesta a precizat că a condus şedinţa de declaraţii politice după ce preşedintele Camerei i-a încredinţat această atribuţie, lucru perfect regulamentar.

„Preşedintele Camerei poate încredinţa conducerea. Astăzi de dimineaţă l-aţi trimis degeaba pe vicepreşedintele Pirtea să conducă şedinţa de declaraţii politice, doamna Mihălcescu a fost prezentă la deschidere, de comun acord cu dumneaei am condus şedinţa de declaraţii politice şi voi conduce mai departe. Voi invita liderii de grup să avem o consultare, în niciun caz nu voi supune votului, pentru că preşedintele Camerei are obligaţia să respecte Regulamentul”, a arătat Florin Iordache.

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

Pe 14 noiembrie, liderul grupului parlamentar al PNL, Raluca Turcan, a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților solicitarea de revocare a lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, semnată de parlamentarii PNL, USR, PMP și cei independenți afiliați partidului lui Victor Ponta, Pro România.

Demersul Opoziției se întemeiază pe o serie de acuzații de încălcare de către Liviu Dragnea a Constituției și a regulamentului Camerei Deputaților:

  • refuzul convocării sesiunii extraordinare, solicitată de PNL, USR și PMP pentru 20-24 august 2018;
  • încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, al independenței justiției și folosirea funcției în interes propriu;
  • declarații fără mandat, în numele Camerei Deputaților, împotriva SUA, UE și NATO;
  • blocarea abuzivă a inițiativelor parlamentare ale partidelor din Opoziție.

”Toate considerentele expuse mai sus relevă o încălcare gravă a Constituției României de către președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea. Sancțiunea aplicabilă pentru încălcarea gravă a Constituției este revocarea din funcție, pe motive de natură juridică în temeiul art. 64 alin (2) din Constituția României. Potrivit jurisprudenței constituționale revocarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților se poate realiza în două situații: ca urmare a pierderii sprijinului politic din partea grupului parlamentar care l-a propus sau, a doua situație, pe motiv de natură juridică dacă se constată încălcarea gravă a Constituției (…) Suntem în prezența situației de revocare din funcție pentru motive de natură juridică”, arată liberalii în solicitarea de revocare a lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

PNL subliniază că revocarea din funcție pentru motive de natură juridică se face cu votul a jumătate plus unu dintre deputații prezenți.

Raluca Turcan a anunțat luni că, din cauza solicitării de revocare din funcție, Liviu Dragnea nu va mai putea conduce nicio şedinţă a Camerei Deputaţilor şi nicio şedinţă a Biroului permanent.

„Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, recidivează. Astăzi s-a aflat din nou în afara Regulamentului, în afara legii. Mai exact, a încălcat articolul 27, alineatul 4, prin faptul că a propus spre respingere o solicitare a PNL de includere pe ordinea de zi a propunerii de revocare a preşedintelui Camerei. Regulamentul spune foarte limpede, niciunul dintre membrii Biroului permanent nu poate prezida şedinţa prin care se solicită revocarea din funcţia pe care o deţine. Astăzi nu doar că Liviu Dragnea s-a aflat într-un grav conflict de interese, pe care, de altfel, prin legea penală îl dezincriminează şi îl striveşte ori de câte ori are ocazia, însă începând cu ziua de astăzi Liviu Dragnea nu va mai putea conduce nicio şedinţă a Camerei Deputaţilor şi nicio şedinţă de conducere a Biroului permanent, întrucât solicitarea PNL de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor se va afla în fiecare zi de şedinţă a Camerei pe ordinea de zi. Cu alte cuvinte, începând de astăzi, 12 noiembrie, Liviu Dragnea este demis de facto din fruntea Camerei Deputaţilor, întrucât nu ar mai putea să ocupe această funcţie pentru că solicitarea de revocare a lui din funcţie se va afla de fiecare dată pe ordinea de zi”, a spus Turcan la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că, în paralel cu demersul de revocare a lui Dragnea pe motive juridice, deputaţii liberali au iniţiat și un proiect de modificare a Regulamentului prin care revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor se poate face şi la propunerea unei treimi din numărul deputaţilor, dar proiectul nu a fost încă dezbătut în Comisia pentru regulament.

„Această propunere se bazează pe două decizii ale Curţii Constituţionale care admit faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor sau al Senatului poate fi revocat şi la propunerea altor grupuri (în afara celui care l-a propus în funcţie-n.r.) atâta timp cât încalcă Constituţia. (…) Noi am propus să se dezbată în Camera Deputaţilor hotărârea care include motivele de încălcare a Constituţiei şi în acelaşi timp solicităm Comisiei de disciplină ca preşedintele Liviu Dragnea să nu mai poată conduce nicio şedinţă de plen sau de Birou permanent, întrucât această solicitare de revocare a sa din funcţie se va afla tot timpul pe ordinea de zi şi în baza articolului 27 o persoană căreia i se cere revocarea nu poate să conducă şedinţa”, a afirmat Turcan.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

24 comentarii

  1. macar fac ceva ca opozitie, tot e bun

  2. Mircea fa-te ca lucrezi…mare roman a fost Caramitru. PNL și PMP sunt cei mai mari sarlatani politici, mimeaza totul. Ei au pus PSD-ul la putere.

    • PMP = Pepiniera de cadre pt. PSD. Vai mama lor…

    • Te pune seful sa speli creiere peste tot, din disperare,nu? Ce ma bucur ,sa aveti parte de sarbatori cat mai furtunoase cu urari de trai bun la Jilava, caci acolo trebuie sa guvernati,acolo va este locul ,nu in Parlament sa faceti tara de rusine peste tot!

    • @emil
      Da, dar nu e un lucru rau daca reusesc sa-l dea jos pe gainarul teleormanean si sluga lui comunista care arata muie cu doua degete in Parlamentul Romaniei.

  3. USRul ce face? inca se mai cearta intre ei pe locurile de europarlamnetari date pe blat de conducerea partidului?

  4. usr doarme in acest scandal. de ce? pentru ca usr si psd, aceeasi mizerie…

    • hahah , cum poti sa afirmi asa ceva? a fost USR la putere in ultimii 30 de ani pe promisiuni care nu s-au indeplinit?

    • hotii din parlament si postacii fara creier (dar cu tupeu) aceeasi mizerie…

    • Postac ieftin si prost.

  5. Parlament dizolvat!

    Psd incalca flagrant democratia!

  6. nu se poate dizolva nici acum parlamentul?!
    se incalca flagrant democratia in aceasta tara!!!

  7. Cred că ar trebui sa se calmeze un pic spiritele și să judece drept: daca cine numește și revocă e valabil in Parlament, trebuie sa fie valabil și în justiție?
    Într-adevăr cineva cu interes propriu nu ar trebui sa stea la butoane in temele in care are un interes, e conflict de interese.
    Cum ar fi ca eu sa conduc ședința în care mi se decide salariul, sau sunt cercetat disciplinar la locul de munca.
    In plus daca sunt cercetat disciplinar la locul de munca as putea modifica regulamentul după care sunt judecat.
    In actuala putere sunt teme care sfidează bunul simt, daca sunt in conforme cu ceea ce prevede Constituția poată ar trebui sa schimbam constituția.

  8. Tuti mortii matii!

  9. Dragii…Moșului,
    Stați, nu vă repeziți să aruncați cu pietre, am…împuternicire de la ComandantuL Suprem să vă bag eu anul acesta darul în șosete, (atenție, fără șosete flaușate) sub forma unei previziuni: Mustăciosul, în curând va da în…primire, vreau să zic că va da în primire puterea!
    Stați, nu vă bucurați încă, pentru că am și o veste proastă: înainte de a se îmbarca cu destinația Fortaleza, va da O.U.G. pe amnistie și grațiere, dar stați liniștiți pentru că nu va scăpa, chiar acum am trimis un drac de rang inferior să „lucreze” la motoarele avionului…!
    Acum vă puteți bucura după pofta inimii….

    • Mosu’ Scara, cu tot respectul dar esti in eroare !

      Daca da OUG-ul de care zici mata, nu are de ce sa predea puterea fiindca inseamna ca si-a rezolvat toate problemele cu justitia ! Iar toate lichelele care l-au parasit se vor intoarce spasite inapoi la el.

      PS. Si atunci pleaca la Fortalezza ca sa petreaca Sarbatorile ca number one !

      PPS. Eu zic ca starea asta de incertitudine ce vizeaza pastrarea sau nu a majoritatii o sa-i faca
      reticenti pe cei de care depinde darea OUG de amnistie si gratiere.

      PPPS. Cred ca inca nu s-a jucat nimic si orice este posibil !

    • @Su, dragul Mosului,
      Pentru ca ai fost cuminte anul acesta am sa-ti bag in soseta si o recunoastere din partea mea: ai dreptate, am comis o eroare, corect ar fi fost ”va pierde puterea” si nu ”o va da in primire”…!
      PS. Stii doar ca nu ma pricep prea bine, asa ca te intreb: Chiar daca, presupunand…prin absurd, va face pe Dracu’ in patru si va slobozi o asemenea O.U.G., oare nu ne putem baza pe dosarul OLAF, drept speranta pentru nea Vaselina & baietii?

    • Scara:
      Daca OUG pt amnistierea unor fapte penale si gratierea unor pedepse va cuprinde in categoria infractiunilor ce se gratiaza si pe cele pt care este acuzat Livache in dosarul OLAF, respectiv, fals, spalare de bani, evaziune fiscala sau ce-or mai fi fost retinute acolo in plangere, atunci inseamna ca scapa, deoarece Ordonanta o sa-si rasfranga efectele si asupra faptelor care erau cercetate la momentul publicarii ei in M. Of (respectiv al aplicarii Ordonantei. )

      PS. Cu alte cuvinte nu cad sub incidenta Ordonantei, adica nu vor fi amnistiate fapte penale
      savarsite dupa data intrarii in vigoare a OUG si nici nu vor fi gratiate pedepsele ce se vor da pt infractiuni ce au fost savarsite, judecate si pt care s-au aplicat pedepse dupa data darii OUG.

  10. Dar de ce nu a fost acolo,toată opoziția???
    Voturile lor l&ar fi dettonat pe mustăcios !!

  11. Dar de ce i se baga pumnul în gură opozitiei?
    De ce sunt Respinse initiativele Parlamentare ale Opozitiei !!! Asta-i sat fara câini?? Europa ce face? Majoritatea din parlament isi bate joc de opozitie care ne reprezintă pe noi? Pai atunci ce facem? Plecam fin tara pâna isi terminà ăștia mandatul,si ne intoarcem dups 4 ani? Dar ce gasim atunci,? Legi modificate in favoarea inculpaților,gratierea hoțiilor care au furat sub pulpana legii strâmbe? Traim intr-o lume SF,in care Răul domnește !

  12. Prieteni , mă-ntreb ca un om normal , dacă toți porcii bolnavi au fost exterminați , laolaltă cu porcii sănătoși , cum au putut scăpa atunci porcii și scroafele din coaliția psd/alde ?. Chiar nimeni nu realizează că l.n.d. este o creatură bolnavă , care târăște în haos , în demenția sa , soarta unui întreg popor ?. Fiecare zi trăită în plus de acest alienat mental nu înseamnă nimic altceva decât un pas în plus și ptr. alienarea noastră ca nație !…Ura față de acest nemernic este TOTALĂ și , cu siguranță , reciprocă !…..