G4Media.ro

VIDEO Diana Șoșoacă a dat buzna cu un grup de persoane în…

sursa foto: Captură video

VIDEO Diana Șoșoacă a dat buzna cu un grup de persoane în Curtea Constituțională / Judecătorul Gheorghe Stan a plecat din biroul său: ”Manifestau o evidentă agresivitate verbală și un limbaj amenințător” / Șefa pro-rusă a partidului extremist SOS a cerut să fie lăsată să candideze în 4 mai

Diana Șoșoacă, șefa partidului extremist SOS România, a dat buzna, luni, împreună cu un grup de persoane, în Curtea Constituțională a României, unde a încercat să intre în mai multe birouri pentru a-i căuta pe cei nouă judecători constituționali. Șefa pro-rusă a partidului extremist SOS a cerut, printre altele, să i se permită să candideze la alegerile prezidențiale din 4 mai.

Într-unul dintre birouri Șoșoacă a fost oprită să intre de către unul dintre paznici, dar europarlamentarul SOS a reușit să ajungă în antecamera birourilor judecătorilor Attila Varga și Gheorghe Stan. Șoșoacă le-a mustrat pe secretarele acestora pentru că ”nu știu unde e șeful lor (judecătorul Attila Varga, care nu ar fi fost prezent în birou, n.red.) și a dat buzna în biroul lui Gheorghe Stan.

Judecătorul a confruntat-o inițial pe Diana Șoșoacă pe care a acuzat-o de discurs stalinist, dar în cele din urmă a cedat și și-a părăsit biroul, lăsând-o singură pe Diana Șoșoacă, împreună cu persoanele care o filmau și o transmiteau live.

Judecătorul Gheorghe Stan a declarat pentru G4Media că a părăsit biroul pentru că nu își mai putea desfășura activitatea din cauza agresivității verbale și limbajului amenințător ale celor care au intrat în biroul său.

Întrebat cum a putut ajunge în biroul său și de ce nu a intervenit paza, magistratul a declarat că ”paza și securitatea instituției nu intră în atribuțiile judecătorilor CCR”. Stan a mai spus că legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că judecătorii Curții nu au program de audiențe, deci șefa partidului extremist nu urma să fie primită în audiență de nimeni din instituție.

  • ”Am părăsit biroul pentru că nu îmi mai puteam desfășura activitatea din cauza celor prezenți în birou care manifestau o evidentă agresivitate verbală și un limbaj amenințător”, a declarat Gheorghe Stan pentru G4Media.

Marian Enache, președintele Curții Constituționale, nu a transmis un punct de vedere la solicitarea G4Media.

Diana Șoșoacă a amintit de salariile mari ale judecătorilor CCR și i-a acuzat că i-au ruinat ”cariera politică”. În 5 octombrie, Curtea Constituțională i-a invalidat candidatura la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, Șoșoacă rămânând atunci fără nicio cale de atac. Hotărârea CCR a fost luată cu majoritate de 5-2, alți doi judecători fiind absenți.

Curtea Constituțională a anulat, în 6 decembrie, primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, pe motiv că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele. Citește detalii aici. 

Paza externă (”filtrul”) a Curții Constituționale este asigurată de SPP. Sediul Curții Constituționale se află în incinta Parlamentului, unde Șoșoacă are acces liber fiind europarlamentar, la fel și persoanele care o însoțeau și despre care Șoșoacă a declarat că reprezintă ”grupul parlamentar SOS”.

SPP nu a transmis un punct de vedere la solicitarea G4Media până la publicarea acestui articol.

știre în curs de actualizare

Sursa video: Știrile PRO TV

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Dacă făcea asta în America, ca tot e la modă regimul de acolo, era dată de pământ de la intrare de paznici și înfunda și pușcăria. La noi se arată ca ori nu mai avem stat de drept, chiar e fiecare pe cont propriu, ori este tolerată cum a fost de multe ori și în parlament.
    Oricum, RO nu se mai poate considera țara, orice ar fi

    • Păi, pușcăria s-ar putea înfunda și în sensul propriu, dacă ea ar fi trimisă acolo. Poate și de-aia ezitările justiției…

    • Mai lasă mă cu america. Toți șoșocarii care au asaltat Capitoliul in 2020 sunt liberi și bine mersi, fiind grațiați de primul om în stat. Btw, au murit 2 oameni atunci

    • 6 ianuarie

  2. Imbuibatul Gheorghe Stan, posesor ale unor venituri fabuloase pentru o țară că Romanica trebuie arestat de urgență alaturi de confecții săi de la CCR. Bine i-a făcut Sosoaca, pentru treaba asta și-a spălat multe păcate.

  3. Deci e la liber de acum încolo la intrat în birourile unora?

  4. Gheorghe Stan, zis Giani, era mare sef la inspectia judiciara pe vremea lui Dragnea si nu trecea nici macar o zi fara sa i deschida un dosar discplinar dnei Kovesi. Ulterior, a fost mutat la SIIJ cu misiunea sa i faca si dosare penale tot lui LCK si sa o impiedice sa ajunga la EPPO. Pt cat de sluga a fost, a fost recompensat bineinteles cu un post la CCR.

  5. Au exact ce au sadit! Acum, ok, ma bucur ca le-a stricat ziua alora de la ccr, da’ totusi, urlatoarea asta nu poate fi oprita in niciun fel?

    • Păi, privește partea plină a paharului. Dacă e lăsată să candideze, de unde crezi că ar lua voturi? Doar nu crezi că dintre votanții lui ND.
      Lasă să fie și pe partea asta concurență…

  6. Organismul ăsta viu sub formă umană din România intră unde vrea mai ceva ca rușii. Se pare că e mai mult decât președintele țării.

  7. Masuri?

  8. Este cumva ciudat ,că o mana de îmbogățiți sa subjuge puținii rămași în țară -cca 7 milioane au emigrat definitiv .Au mai rămas 11 milioane cetățeni .Acești judecători trebuie să răspundă cumva pentru dezastrul national

  9. Umilitor si de râsul curcilor cum pe bani de semințe orcii au reușit sa distrugă România din interior.INCREDIBIL!

  10. Domnul SG ce pazeste acolo? daca tot a fost numit pă functie- politic vorbind, e Sanatate curată!

  11. Cineva trebuia să îi sperie și pe ăștia!