VIDEO Din Marea Mediterana la Timișoara. Peste 3.500 de kilometri de ape interioare și peste 2.000 de mile marine. Ambarcațiunea Vulpea scrie istorie pe Bega
Ambarcațiunea „Vulpea”, condusă de timișorenii Cristian Ilea și Cosmin Jitariuc, și-a făcut revenirea în Timișoara chiar de ziua orașului. Expediția Circumeuropa 2024 a început în luna mai, din Lefkada, Grecia. Traseul urmat a inclus traversarea Mării Ionice, înconjurul Italiei și sosirea în Marsilia, de unde au intrat pe râurile europene: Ron, Rin, Main, Dunărea, Tisa și, în final, Bega.
„Așa cum am visat și ne-am programat, am intrat de Ziua Timișoarei. E cumva cadoul nostru pentru oraș. Avem o legătură pe apă cu toată Europa și noi asta am dorit să punem în practică, nu doar să visăm. Am fost prima ambarcațiune care a traversat granița dintre România și Serbia pe apă, după mai bine de 65 de ani. Suntem prima ambarcațiune din Timișoara care a plecat din Timișoara și a ajuns în Marea Mediterană, iar în final ne-am și întors acasă de acolo. Am parcurs cele mai importante râuri din Europa, am trecut prin peste 250 de ecluze, sunt peste 3.500 de kilometri de ape interioare și peste 2.000 de mile marine. Pare o nebunie, dar aș pleca din nou, acum,” a declarat căpitanul Cristian Ilea, la sosirea pe pontonul din spatele Catedralei din Timișoara.
Circumeuropa va continua în 2026, când echipajul timișorean intenționează să facă un traseu mai lung, care să cuprindă și Marea Nordului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank