VIDEO După amânări și întârzieri, un tronson de autostradă între Aiud și Turda, de aproximativ 30 de km, va fi deschis circulației
Loturile 3 şi 4, în lungime totală de 28,7 kilometri, între Aiud şi Turda, ale autostrăzii Sebeş-Turda, vor fi deschise circulaţiei luni seara, la patru ani de la demararea lucrărilor, după ce cele două tronsoane au fost recepţionate luni de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite Agerpres.
Comisia CNAIR a recepţionat mai întâi lotul 4 al autostrăzii, tronson care face legătura între Decea şi Turda şi are o lungime de 16,3 kilometri. În condiţiile în care lotul 4 are descărcarea prin lotul 3, el nu ar fi putut fi dat circulaţiei dacă nu ar fi fost recepţionat şi acest tronson, în lungime de 12,45 kilometri, situat între Aiud şi Decea, lucru care s-a şi întâmplat tot în cursul zilei de luni.
„S-a recepţionat şi lotul 3 şi, în scurt timp, în seara asta (luni – n.r.) sperăm să dăm şi drumul la circulaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu. El a estimat că acest lucru se va întâmpla în jurul orei 20,30.
Recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş – Turda, între Aiud şi Decea, a fost amânată în ianuarie din cauza unor neconformităţi – probleme legate de rugozitate ( de aderenţă – n.r.), exces de bitum, probleme legate de planeitate (existenţa unor denivelări – n.r.) şi de soluţia aplicată pe poduri.
„Ei (constructorul – n.r.) au propus un proiect pentru asfalt şi nu l-au respectat. Adică modul în care au aşternut asfaltul. Cele trei straturi de asfalt (de bază, de legătură şi de uzură – n.r.) trebuie să aibă o anumită consistenţă şi o anumită grosime. Practic, nici consistenţa şi nici grosimea nu sunt cele din proiect”, a susţinut, în ianuarie, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Şerbănescu a precizat atunci că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut.
În urmă cu trei săptămâni, au fost efectuate pe cele două loturi teste de planeitate de către o echipă mixtă coordonată de DRDP Iaşi, după ce anterior şi CESTRIN efectuase teste similare, ale căror rezultate au fost însă contestate de către constructori.
„Testele care se realizează acum pe cele două loturi ale autostrăzii Sebeş-Turda au ca scop să ofere CNAIR siguranţa că antreprenorii şi-au respectat exigenţele calitative, asumate prin proiectele proprii. Se doreşte să se stabilească şi dacă modul în care au fost executate lucrările respectă exigenţele minime de calitate prevăzute de reglementările tehnice şi de legislaţia în vigoare. Aceasta în contextul în care verificările complexe, efectuate anterior de CESTRIN cu aparatură de ultimă generaţie au arătat o posibilă nerespectare de către Constructori a propriilor proiecte şi a exigenţelor minime care derivă din reglementările tehnice în vigoare”, a informat, în 6 iulie, CNAIR.
Antreprenorul lotului 3 a fost Tirrrena Scavi, iar constructorul pentru lotul 4 Asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH.
În ceea ce priveşte loturile 1 şi 2, stadiul lucrărilor este apreciat la aproximativ 50%.
Autostrada Sebeş – Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Proiectul „Construcţia autostrăzii Sebeş-Turda” presupune execuţia a 70 de kilometri de autostradă, ce vor asigura o legătură directă şi rapidă între Autostrada A1, Sibiu – Nădlac, parte din Coridorul IV Pan-European, şi Autostrada A3, numită şi Autostrada Transilvania.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank