G4Media.ro

VIDEO Fenomenul Mr. Beast în SUA: Cum a ajuns un youtuber care…

sursa foto: Captură video

VIDEO Fenomenul Mr. Beast în SUA: Cum a ajuns un youtuber care susține că donează milioane de dolari proveniți din reclamele sponsorilor la peste 25 de miliarde de vizualizări ale clipurilor

Probabil publicul european nu a auzit de acest nume – Mr. Beast, în traducere liberă – Domnul Bestie. Dar dacă o să-l menționezi peste Ocean cu siguranță vei pune un zâmbet pe fața cuiva. Practic, efectul e același dacă întrebi un român despre Hagi sau Nadia. 

Mr. Beast, pe numele său Jimmy Donaldson este cel mai cunoscut creator de conținut din Statele Unite ale Americii. Ceea ce face el este greu de încadrat într-o categorie, tocmai din acest motiv mulți consideră că și-a creat un stil unic de a îmbina divertismentul cu filantropia.

Mr. Beast și-a început cariera de youtuber mainstream ca mulți alți youtuberi la o vârstă fragedă. A postat o mulțime de videoclipuri până când unul dintre acestea a devenit viral. Iar după ce un videoclip se viralizează, dacă știi să „ride the wave”, cum ar spune americanii, sau să profiți de acest fapt poți ajunge departe. Drept urmare, tânărul a continuat să creeze conținut. 

De la videoclipuri în care spunea de 100.000 de ori același cuvânt, au început videoclipuri cu buget mult mai mare, provenit din reclame. Dar Mr. Beast nu s-a oprit la câteva mii de dolari și a avut o idee care i-a schimbat complet viața. 

Tot bugetul pe care îl primea de la sponsorii săi a fost redistribuit către societate. Cum s-a întamplat asta? Jimmy a început să creeze videoclipuri sub forma unor concursuri în cadrul cărora abonații săi erau supuși unor diverse probe iar la final primeau premii în bani. Deși pare o idee mainstream și normală, unul dintre titlurile lui Mr. Beast, mai vechi ce-i drept, sună așa: 

”Ultimul care părăsește cercul primeste 500.000 de dolari”  – concursul este simplu – 100 de persoane stau într-un cerc desenat pe un teren acoperit și sunt supuse la diverse probe, în interiorul cercului. Ultimul care rămâne în cerc, primeste jumătate de milion de dolari. Pe parcursul videoclipului au mai fost oferite o Tesla sau sume de bani participanților. Videoclipul a strâns 256 de milioane de vizualizări.

Youtuber-ul a primit foarte multă atenție din partea presei internaționale odată cu ultimul său videoclip postat pe Youtube. Din titlu pare să fie un clickbait care te va face să părăsești canalul la fel de repede precum ai intrat – 1000 de oameni orbi ”văd” pentru prima dată. În acest videoclip au fost plătite operațiile a 1000 de persoane care sufereau de deficiențe de vedere.

Potrivit site-ului Beast Philantrophy, organizația youtuber-ului, acesta a primit prima ofertă de sponsorizare în anul 2017 dar a pus o singură condiție sponsorului – să ofere toți banii înapoi comunității, susține acesta.

În următoarele câteva luni, Mr. Beast a început să dea bani șoferilor Uber, livratorilor de pizza și streamerilor Twitch. 

Acesta a apreciat reacțiile autentice ale persoanelor care primeau donații și și-a dat seama rapid cum viețile le erau schimbate. Jimmy și-a dat seama, potrivit aceleiași surse, că ”aceasta este misiunea lui – să schimbe lumea și să ajute cât mai mulți oameni să depășească bariere și greutăți prin banii pe care el îi donează”.

Organizația caritabilă „Beast Philanthropy” funcționează pe baza strângerii de fonduri din partea comunității. Pe site-ul oficial sunt prezentați și principalii susținători ai organizației – de la o parte din Binance, cel mai mare exchange de crypto din lume pană la persoane fizice care aleg să doneze. Potrivit site-ului, peste 1.855.898 (4,124,219 lbs) de kilograme de mâncare au fost donate în întreaga lume cu ajutorul Beast Philanthropy.

Ce înseamnă în cifre fenonemul Mr. Beast? 

Peste 225 de milioane de subscriberi pe canalul său de Youtube. Peste 25 de miliarde de vizualizări ale videoclipurilor sale. Peste 10 milioane de dolari donați, conform informațiilor oficiale ale acestuia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Nu inteleg din ce traieste omul asta daca tot ce castiga iroseste aiurea pe concursuri fara sens…

    • El vede totusi asta ca pe o afacere in sensul ca investeste intr-un video 3 mil dolari care ii produce 4 mil de ex. Si tot asa.

  2. Daca va uitati la cateva video-uri, va dati seama ca nu este sustenabil ce se presupune ca face, nu are de unde sa aiba atata sponsorizare pe cat cheltuie, in concluzie. FAKE

  3. Chiar e original baiatul si nu in sensul ca doar doneaza bani ci si temele pe care le alege sunt originale. Baiatul meu il urmareste si e printre singurii pe care il las sa ii urmareaca de pe YT. E un exemplu bun atat pt copii cat si pentru ceilalti youtuberi.