G4Media.ro

VIDEO Furtuna IDA: Cel puțin 14 morți la New York și în…

sursa foto: captura

VIDEO Furtuna IDA: Cel puțin 14 morți la New York și în regiunile limitrofe

Ploile torenţiale şi inundaţiile care au avut loc miercuri seară în oraşul New York şi în regiunile limitrofe ale metropolei americane au provocat cel puţin 14 decese, au anunţat joi autorităţile locale, în contextul în care presa din Statele Unite vorbeşte despre un bilanţ de 22 de victime, relatează Agerpres, conform AFP.

Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, a anunţat într-o conferinţă de presă că „nouă newyorkezi” şi-au pierdut vieţile în timpul nopţii de miercuri spre joi, în timp ce primarul oraşului Elizabeth din statul vecin New Jersey a declarat că patru persoane au murit în urma acestor inundaţii istorice, provocate de rămăşiţele uraganului Ida. Un cuplu de septuagenari, fiul lor şi un vecin al acelei familii au murit în acelaşi imobil din oraşul Elizabeth.

Într-o localitate vecină din New Jersey, Passaic, primarul Hector Lora a anunţat pe pagina lui de Facebook moartea unuia dintre rezidenţi.

Astfel, potrivit surselor oficiale, bilanţul a ajuns la 14 morţi în New York şi zonele sale limitrofe.

Postul de televiziune NBC vorbeşte însă despre un total de 22 de decese, dintre care 14 ar fi fost raportate în New Jersey.

Sursa Foto: captura video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...