VIDEO Gemenii panda Pit şi Paule, sărbătoriți cu tort de înghețată la Grădina zoologică din Berlin, la împlinirea a 4 ani
Urşii panda gemeni Pit şi Paule născuţi la grădina zoologică din Berlin au împlinit joi patru ani şi au fost sărbătoriţi cu un un tort de îngheţată, relatează Agerpres.
Urşii au examinat curioşi cadoul de ziua lor, care era umplut cu bambus, fructe şi legume şi decorat cu cifra patru realizată din suc congelat de sfeclă roşie.
Tortul le-a oferit celor doi preferaţi ai grădinii zoologice o plăcere evidentă – mai ales ca jucărie – în timp ce îşi petreceau ziua de naştere zburdând pe gazonul din incinta exterioară.
Pit şi Paule s-au născut la grădina zoologică din Berlin pe 31 august 2019. Ei sunt primii – şi până acum singurii – panda giganţi care s-au născut în Germania, conform instituţiei.
Împerecherea cu succes între părinţii lui Pit şi Paule, Meng Meng şi Jiao Qing, a făcut senzaţie la momentul respectiv, având în vedere dificultatea cu care urşii panda reuşesc să se împerecheze în captivitate.
Cei patru urşi panda din Berlin sunt singurii din toată ţara, însă nu este clar cât timp vor mai rămâne aici. Puii urmează să fie mutaţi la Centrul de Creştere şi Cercetare Chengdu din China cât mai curând posibil.
Toţi cei patru panda giganţi sunt proprietate a statului chinez şi sunt doar împrumutaţi grădinii zoologice din Berlin.
Data exactă la care panda gemeni vor fi transferaţi nu a fost încă stabilită, însă o purtătoare de cuvânt a grădinii zoologice a afirmat că este foarte probabil ca Pit şi Paule să nu-şi mai sărbătorească cea de-a cincea aniversare la Berlin.
Potrivit grădinii zoologice, mai există doar circa 2.000 de panda giganţi adulţi care trăiesc în habitatul lor natural din China.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank