VIDEO George Simion l-a îmbrâncit în Parlament pe ministrul Energiei și i-a urlat în față ”Ești un hoț!” / Președintele de ședință: ”Pentru prima oară în istoria parlamentarismului, un ministru este agresat fizic”
George Simion, copreședintele partidului extremist AUR, l-a jignit luni pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, căruia i-a strigat în mod repetat ”Ești un hoț!” după ce a pus ambele mâini pe el. Virgil Popescu vorbea de la prezidiul Camerei Deputaților la moțiunea simplă împotriva sa, moment în care Simion a venit peste el la microfon, a pus ambele mâini pe el și a urlat în repetate rânduri ”Ești un hoț!”, ținându-l de gât. Președintele de ședință, Daniel Suciu (PSD), i-a cerut în mod repetat lui George Simion să ia mâinile de pe ministrul Virgil Popescu.
Virgil Popescu i-a replicat imediat, strigându-i ”Ești un prost!”.
”Domnule președinte, pot să îi spun eu domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul, că văd că pe Simion îl frământă alte lucruri”, spusese Virgil Popescu înainte de intervenția în forță a lui Simion.
”Este pentru prima oară în istoria parlamentarismului când un ministru este agresat fizic”, a spus președintele de ședință, Daniel Suciu, care a închis ședința. În acest moment, liderii grupurilor politice s-au reunit în ședința birourilor permanente pentru a decide eventuala sancționare a lui George Simion.
Ulterior, George Simion a declarat că ”nu e nicio agresiune, că nu i-am făcut nimic. Am pus mâna pe el. M-a deranjat faptul că e un hoț și i-am spus că e un hoț. Vorbesc în numele a milioane de români”.
Vezi video (min. 3.53):
Context. Partidul extremist AUR s-a remarcat prin violențele fizice și de limbaj în ultimul an. Iată principalele momente de violență:
- asaltul asupra sediului Parlamentului din 21 decembrie 2021. A fost un eveniment organizat de liderii AUR, în frunte cu George Simion, soldat cu violențe, intrarea în curtea Parlamentului, tentativa de intrare în clădirea Parlamentului, distrugerea mașinilor Ambasadei SUA și Ambasadei Japoniei
- Numirea în funcția de președinte de onoare a lui Călin Georgescu, un admirator declarat al căpeteniei legionare Corneliu Zelea Codreanu care a comis asasinate politice, și a lui Ion Antonescu, responsabil de moartea a 280.000 – 380.000 de evrei și 11.000 de romi în Holocaustul din România
- minimalizarea Holocaustului. AUR a susținut în 3 ianuarie, într-un comunicat de presă, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă ”teme minore” care au fost ridicate la rangul de materii, în ceea ce califică a fi drept o ”acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.
- vizitele organizate la locuințele diverșilor politicieni, inclusiv la unele dintre casele președintelui Klaus Iohannis, manifestări similare cu ale legionarilor din perioada interbelică
- violența fizică și de limbaj din Parlamentul României. George Simion și alți camarazi l-au îmbrâncit în Parlament pe deputatul liberal Daniel Fenechiu.
- Claudiu Târziu l-a amenințat pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”. În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că ”dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”
- Parlamentarii AUR Antonio Andrușceac și Titi Stoica, poreclit și Titi ”Patru Mâini”, l-au evacuat cu forța de la microfon pe deputatul liberal, Florin Roman, care încerca să conducă ședința Parlamentului în locul Ancăi Dragu
- Apologia făcută de senatorul AUR Sorin Lavric, ideolog al partidului, la adresa unor criminali de război condamnați – Mircea Vulcănescu și Radu Gyr. În 26 februarie 2021 senatorul AUR Sorin Lavric, i-a omagiat în plenul Senatului pe criminalii de război condamnați Mircea Vulcănescu și Radu Gyr și pe legionarul Valeriu Gafencu. Deputatul FCER Silviu Vexler a fost singurul parlamentar care a protestat, iar Sorin Lavric i-a replicat: “Aici nu este Palestina”
- Jignirile aduse în Parlament de Dan Tănasă (AUR) la adresa parlamentarului USR Silviu Dehelean
- Luările de poziție frecvente ale comunității evreiești și ale Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care condamnă „manifestările negaționiste ale partidului extremist AUR”.
- Relatările din presa occidentală și din agențiile internționale de presă care califică la unison AUR drept ”partid de extremă dreaptă”, în special după asaltul asupra Parlamentului.
În curs de actualizare / Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
103 comentarii