VIDEO Georgia cere Rusiei să-şi revoce decizia din 2008 privind recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut Rusiei să-şi revoce decizia din 2008 privind recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, cu ocazia împlinirii la 8 august a 13 ani de la conflictul ruso-georgian, în urma căruia Moscova a recunoscut cele două republici autoproclamate, relatează EFE.
Rusia „trebuie să dea dovadă de voinţă politică şi să avanseze spre dezescaladare, prin revocarea recunoaşterii” independenţei celor două regiuni separatiste, a subliniat Zurabişvili într-un interviu acordat postului de televiziune Imedi.
Preşedinta Georgiei a cerut de asemenea Moscovei să respecte acordul semnat atunci de preşedinţii rus şi francez de la acea vreme, Dmitri Medvedev, respectiv Nicolas Sarkozy, care prevedea retragerea trupelor ruseşti din Osetia de Sud şi Abhazia, unde Moscova are acum baze militare.
Zurabişvili a explicat că, dacă Rusia îndeplineşte aceste condiţii, atunci va fi posibil „să trecem la o nouă fază de cooperare, să începem dialogul”.
„Astăzi este o zi de doliu, dar şi de speranţă. Credem că Georgia se va reîntregi în cele din urmă”, a subliniat ea.
Premierul Irakli Garibaşvili, alte oficialităţi, între care şi reprezentanţi ai opoziţiei au participat duminică la ceremonia de depunere a coroanelor de flori la mormintele celor căzuţi în războiul de cinci zile (8-12 august 2008) la un cimitir din Tbilisi.
„20% din teritoriul Georgiei este ocupat în prezent de Rusia. Pentru a obţine ‘dezocuparea’ trebuie să muncim 24 de ore din 24. Cu ajutorul comunităţii internaţionale, vom reuşi”, s-a declarat încrezător premierul georgian.
Kremlinul a recunoscut independenţa ambelor regiuni georgiene la 26 august 2008, la două săptămâni de la semnarea acordului destinat să pună capăt conflictului scurt, dar sângeros, din Osetia de Sud, care s-a încheiat cu o înfrângere dureroasă pentru Georgia.
Dmitri Medvedev, care deţinea la acea vreme funcţia de preşedinte al Rusiei, şi-a susţinut mereu decizia de a trimite trupe în Osetia de Sud în apărarea populaţiei locale, dintre care majoritatea deţine cetăţenie rusă.
Până în prezent, independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, cu excepţia Rusiei, a fost recunoscută doar de Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria, dar nu şi de majoritatea comunităţii internaţionale.
Tbilisi, care a rupt relaţiile diplomatice cu Moscova, nu recunoaşte independenţa celor două regiuni separatiste şi consideră trupele ruseşti de pe teritoriul acestora drept forţe de ocupaţie.
Georgia a pierdut 412 oameni în conflictul din august 2008, între care 170 de soldaţi şi reprezentanţi ai Ministerului de Interne, în timp ce Rusia a pierdut 67 de militari, conform unor date oficiale.
Sursa Foto: captura: eveniment de comemorare pierdere regiuni Osetia de Sud şi Abhazi
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu