VIDEO Gest fără precendent: Toți jurnaliștii prezenți la Comisia Iordache au refuzat să îi ia declarații lui Eugen Nicolicea
Gest fără precedent făcut luni de jurnaliștii de la Camera Deputaților prezenți la ședința Comisiei speciale care a modificat Codul penal. La finalul dezbaterilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, unul dintre parlamentarii care s-au remarcat prin limbaj vulgar și atitudine agresivă la adresa presei, a vrut să vină să facă declarații, dar toți jurnaliștii au plecat, refuzând să îl asculte.
Motivul a fost că Eugen Nicolicea nu a vrut să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, ci să vorbească exclusiv despre subiectul care îl interesa pe el: un conflict verbal avut anterior cu deputatul PNL, Cătălin Predoiu, în cadrul căruia el însuși folosise un limbaj suburban.
Jurnaliștii i-au spus că ”ei nu sunt scenă pentru conflictul” lui cu deputatul PNL, moment în care Nicolicea a plecat din fața microfoanelor. După câteva minute, Eugen Nicolicea a revenit în fața jurnaliștilor, dar aceștia efectiv l-au lăsat singur în fața camerelor.
(Video distribuit inițial de Mitrache Cătălin pe grupul Facebook ”Românii împotriva corupției”)
Nicolicea le-a spus jurnaliștilor, săptămâna trecută, că ”stau tolăniți ca la autogară” pe holul principal al Camerei Deputaților, după ce a fost întrebat de ziariști de ce liftul este dedicat doar pentru parlamentari și de ce au apărut un țarc pentru cameramani și benzi de delimitare pe holurile Parlamentului.
“Păi nu vă vizează pe dumneavoastră, vizează absolut pe toată lumea, ca să nu se mai întâmple. Altă dată, pe viitor aveți grijă de comportament. (…) Deci această este o atitudine eronată. Aveți dumneavoastră jos la P (etaj – n.r.) toate dotările. Există sala presei, aveți tot ce vă trebuie acolo? Și dumneavoastră stați tolăniți aici ca la autogară”.
În decembrie 2017, întrebat de reporterul Digi24 Toma Petcu despre locul unde a studiat Dreptul și în ce perioadă, deputatul PSD a refuzat dialogul și l-a amenințat pe jurnalist că dacă mai insistă pe acest subiect îi va ridica acreditarea.
Eugen Nicolicea: Am terminat o facultate de Drept cu media 10, dar pentru că unul care a lucrat ca politruc la Opinia Studențească Iași… n-am chef să-i raspund. Gata, am încheiat subiectul. (Pleacă și îl îndepărtează pe reporter cu mâna)
Toma Petcu, reporter Digi24: Nu îmi dați peste mână, vă rog!
Eugen Nicolicea: Te rog frumos, încheiem subiectul dacă faci insinuări de felul ăsta și minciuni.
Toma Petcu, reporter Digi24: Încercam doar să vă rog să ne oprim puțin.
Eugen Nicolicea: Încalci regulamentul Camerei. Am spus nu, atât. Deci dacă vei da ceva voi solicita să fii sancționat cu acreditarea.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost luni, 2 iulie, protagonistul unui moment jenant în comisia Iordache, unde care se dezbăteau modificările Codului penal. El a folosit un limbaj suburban într-o dispută cu fostul ministru PNL al Justiției Cătălin Predoiu.
Liberalul a întrebat de ce a fost scoasă categoria terților din noua definiție propusă de PSD la infracțiunea de abuz în serviciu.
”Am explicat o dată înainte de a pleca la plen, probabil că erați la budă. Păi ce facem aicea?”, a răspuns Nicolicea.
”La nivelul la care ați replicat dumneavoastră, puteți rămâne. Nu pierde țara nimic. Dar când scoateți terții din categoria acestor subiecți de infracțiune, dați o primă de încredere celor care vor să fure acest buget. Câtă vreme se poate fura prin intermediari, asta faceți: legiferați furtul în România. La budă sau unde vreți dumneavoastră”, a reacționat Predoiu.
”În locul dumneavoastră de autor al prostiilor ăstora din Cod parcă ar fi bine să tăceți o țâră”, a replicat Nicolicea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii