VIDEO Grecia: Ciocniri violente între protestatari și forțe de ordine în timpul unor manifestații din Atena, după accidentul feroviar de marți
Ciocniri violente au avut loc, duminică, între poliţie şi manifestanţ, în faţa Parlamentului din Atena, în timpul unui miting de protest după dezastrul feroviar din Grecia, soldat cu moartea a 57 de persoane marţi seara, relatează AFP, citată de Agerpres.
Manifestanţii au incendiat coşurile de gunoi şi au aruncat cocktail-uri Molotov, iar poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade.
În câteva minute, Piaţa Syntagma, marea esplanada din faţa Parlamentului s-a golit de cei 12.000 de manifestanţi, care se adunaseră mai devreme pentru a cere socoteală autorităţilor elene după această coliziune între două trenuri care circulau pe aceeaşi linie.
Această dramă, care bulversează toată ţara, a stârnit şi o imensă furie faţă de neglijenţa şi neajunsurile de la căile ferate relevate odată cu acest accident. Starea deplorabilă a reţelei feroviare, diverse probleme în sistemul de semnalizare şi siguranţă pe căile ferate au fost semnalate, în condiţiile în care directorul staţiei din Larissa, oraşul cel mai apropiat de accident, şi-a recunoscut responsabilitatea.
Duminică, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut iertare familiilor victimelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank