G4Media.ro

VIDEO/Document Guvernul a adoptat propunerea de prelungire a Stării de Alertă cu…

VIDEO/Document Guvernul a adoptat propunerea de prelungire a Stării de Alertă cu 30 de zile, respectiv până în 16 august

Guvernul a adoptat, miercuri, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, respectiv până în 16 august, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi deceselor înregistrate la persoane infectate cu SARS-CoV-2, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan, la Palatul Victoria, după şedinţa extraordinară a Cabinetului Orban.

„Am adoptat în şedinţa de Guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate”, a precizat Turcan.

Ea a făcut apel la respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

„Acestea nu sunt invenţii şi românii, dacă privesc un pic cu atenţie spaţiul public, o să vadă că aceiaşi oameni care îndeamnă la nerespectarea regulilor de protecţie sanitară. Sunt oameni care spun, pe de-o parte, că virusul nu există, iar pe partea cealaltă acuză Guvernul de creşterea numărului de cazuri de infectări. E un nonsens din partea celor care blochează tot setul de măsuri de sănătate publică pe care Guvernul Orban le implementează”, a comentat vicepremierul.

Premierul Ludovic Orban a anunțat la rândul său că nu va fi introdusă nicio restricție în plus, dar că va aștepta ca legea carantinării și izolării să fie votată, miercuri, pentru a putea fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, urmând să intre în vigoare înainte de a fi reintroduce în Hotărârea Guvernului de prelungire a Stării de Alertă.

Document

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE

privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 14.07.2020”, întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 35 din 15 iulie 2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – Începând cu data de 17 iulie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, și prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 515 din 16 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2 – Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns“;
b) anexa nr. 2 – „Măsură pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“; c) anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.

Art. 3 – În aplicarea dispoziţiilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările ulterioare, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.

Art. 4 – Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.

Art. 5 – Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 – Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare și a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN

Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns

Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. coordonarea operaţională a serviciilor publice de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile art. 54 şi 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare;

2. coordonarea operaţională a poliţiei locale, în condiţiile art. 50 – 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 2 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

2. Furnizorii de servicii sociale de tip rezidenţial îşi organizează programul în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.

Art. 3 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabileşte desfăşurarea în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară, precum şi a activităţii Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

Art. 4 – (1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unităţile teritoriale pentru situaţii de urgenţă, respectiv de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.

(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituţiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situaţii de urgenţă, respectiv centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

Măsurai pentru asigurarea rezilienței comunităților

Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilește următoarea măsură:

1. În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 2 – Respectarea aplicării măsurii prevăzută la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.

Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc

Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2 – 11.

2. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

3. Competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

4. În condiţiile pct. 2, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

5. Prevederile pct. 2-4 nu se aplică în cazul sporturilor de contact.

6. Activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, precum şi evenimentele culturale în aer liber pot fi desfăşurate în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

7. În condiţiile pct. 6, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

8. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

9. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

10. Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

 

 

Sursa Foto: Guvernul Orban/G4

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Mai bine ar recomanda purtarea mastilor si in spatii publice deschise, in zonele cu transmitere comunitara accentuata.

  2. Ma astept ca ciocanitoarea Woody – alias R.w. – sa faca plangere la valet dorneanu fiindca guvernul a lucrat desi ar fi trebuit sa tina post pentru celebrarea a trei mucenici:
    Sfântul Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului;
    Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei;
    Sfântul Mucenic Lolian.
    Prin urmare, sunt sigur ca valet dorneanu ii va da dreptate ranitei weber, gandindu-se, sigur, la sfantul vladimir, luminatorul Rusiei de azi.
    Valet, valer, valeaaaaaaaaaaaaa!

  3. ce e aia rezilienta? cati romani stiu ce inseamna? eu nu am mai auzit

  4. https://m.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cosmarul-unui-roman-lagarul-sparanghelului-nemtesc-ne-tratau-sclavi-doar-nu-biciuiau-1_5f0ef23a5163ec4271035421/index.html
    Ca sa stiti de ce au explodat cazurile!!! S-au intors aia de la sparanghel, bolnavi di au imbolnavit rude, familie, vecini si pe vine au apucat.
    Danke! Poate aia de aparati PNL si pe stiti voi cine, gasiti si scuze si explicatij ca aia au plecat dupa bani si au venit cu boala . Ca nu era sa cheltuie Germania cu ei.

  5. Sorsu -Rezilienta-s.f -proprietate a unui materiale sau aliaj de a rezista la socuri.(fr.résilience)

  6. Măsură absolut necesară, dar documentul, e foarte foarte greu de înțeles. Noroc că anexele sunt ceva mai clare.

  7. ABC!!!Nu este nevoie de facultate că să știi ce reprezintă REZILIENTA!!!Poti utiliza un DEX!!!!Dar,cinismul răspunsului nu este justificat!!!Facultate adevarata???Si nici utilizarea termenului „rezilienta” în legătură cu comunitățile!!!Omul este îndreptățit să se întrebe care este legatura intre rezistenta materialelor la șoc, în situația în care este vorba despre oameni???