G4Media.ro

VIDEO Idalia a atins coasta statului american Florida cu forţa unui uragan…

Sursa foto: Captură video – Twitter / Jim Cantore

VIDEO Idalia a atins coasta statului american Florida cu forţa unui uragan de categorie 3, însoțit de vânturi violente de până la 200 km/h

Idalia a atins uscatul miercuri în statul american Florida cu forţa unui uragan de categorie 3, însoţit de vânturi extrem de violente care pot să atingă viteze de până la 204 km/h, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, citat de AFP, preluată de Agerpres.

Ochiul uraganului a atins uscatul în apropiere de Keaton Beach la ora locală 07:45 pe coasta nord-estică a statului Florida, unde nivelul apei a crescut cu rapiditate, a precizat NHC.

Idalia a trecut pentru o scurtă perioadă de timp în categoria 4 pe scara Saffir-Simpson, care include cinci niveluri, înainte să fie retrogradat în categoria 3 în cursul dimineţii după apropierea sa de coastele din Florida. NHC a subliniat însă că schimbarea vitezei vânturilor nu diminuează „ameninţarea de inundaţie costieră şi rafale violente” şi „potenţial mortale”.

Acest uragan este „puternic şi dacă sunteţi la voi acasă, adăpostiţi-vă până când el va trece”, a avertizat guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, într-o conferinţă de presă, în care s-a adresat persoanelor care nu au putut sau nu au dorit să fie evacuate.

Autorităţile americane se aşteaptă ca Idalia să genereze „numeroase pagube materiale” şi întreruperi ale alimentării cu energie electrică.

Peste 144.000 de locuinţe erau lipsite de electricitate miercuri dimineaţă în Florida, potrivit site-ului specializat Poweroutage.us.
Meteorologii americani au emis alerte pentru risc sporit de creştere a nivelului apei, care ar putea ajunge la 3-5 metri în anumite locuri şi să provoace inundaţii catastrofale. În plus, unele zone din Florida ar putea primi precipitaţii de până la 30 de centrimetri cubi pe metru pătrat.

 

„Foarte puţine persoane pot supravieţui faptului de a se afla în calea unei inundaţii costiere majore şi această furtună va fi una letală dacă nu ne adăpostim şi dacă nu o luăm în serios”, a declarat directoarea agenţiei federale americane pentru gestionarea situaţiilor de criză (FEMA), Deanne Criswell.

Ron DeSantis le-a cerut marţi tuturor persoanelor aflate în zonele de evacuare din 23 de comitate de-a lungul ţărmului „să plece imediat”, adăugând că uraganul va fi probabil cel mai puternic care loveşte această zonă în ultimul secol.

Preşedintele american Joe Biden, care a discutat la telefon cu Ron DeSantis, candidat ca şi el la alegerile prezidenţiale din 2024, a autorizat luni declararea stării de urgenţă şi a deblocat un ajutor federal.

Aeroportul internaţional din Tampa a fost închis şi zborurile întrerupte pe coasta de est a Statelor Unite, ameninţată de sosirea unui alt uragan, Franklin, format în Oceanul Atlantic.

Statele americane Carolina de Sud şi Georgia au decretat şi ele starea de urgenţă. Chiar dacă intensitatea uraganului ar trebui să scadă după ce a atins uscatul, „Idalia va avea probabil în continuare statutul de uragan atunci când va traversa sudul Georgiei şi, posibil, chiar şi când va atinge sudul Carolinei de Sud mai târziu în timpul zilei”, a precizat NHC.

În vestul Cubei, ploile intense generate de Idalia, care încă era pe atunci o furtună tropicală, au provocat inundaţii în mai multe localităţi şi au lăsat fără electricitate peste 200.000 de familii, inclusiv 90.000 în Havana, au anunţat autorităţile cubaneze.

Nicio victimă nu a fost semnalată în această ţară.

La sfârşitul lunii septembrie 2022, Florida a fost lovită de puternicul uragan Ian, care a făcut aproape 150 de morţi şi a provocat distrugeri importante după trecerea sa prin sud-vestul acestui stat american.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...