G4Media.ro

VIDEO Imaginea zilei în tenis: Roger Federer, întâlnire cu Novak Djokovic la…

Roger Federer și Novak Djokovic, întâlnire amuzantă la Shanghai / Sursa foto: captură video

VIDEO Imaginea zilei în tenis: Roger Federer, întâlnire cu Novak Djokovic la Shanghai: „Ce faci, bătrâne?”

Faza zilei din tenis a avut loc la Shanghai, acolo unde Roger Federer și Novak Djokovic s-au întâlnit pe culoarele arenei centrale a turneului ATP 1000. Relaxat și zâmbitor, elvețianul l-a salutat pe vechiul său rival (cel care tocmai se calificase în semifinale) cu „ce faci, bătrâne?”

Prezent la Shanghai pentru un meci demonstrativ, Roger Federer a fost primit cu multă căldură de fanii săi asiatici. Peste tot pe unde a mers, elvețianul a fost solicitat constant pentru selfie-uri și autografe.

Ajuns la arena centrală a turneului de categorie Masters, Roger a dat pe culoare peste „nemuritorul” Djokovic (38 de ani), singurul rămas încă în activitate din celebrul BIG 3 care a revoluționat tenisul de câmp.

Aflat la scurt timp după victoria care i-a asigurat calificarea în semifinalele de la Shanghai, Nole a fost întâmpinat de fostul său mare rival în ton de glumă: „ce faci, bătrâne?”

A fost întâlnirea a doi dintre cei mai mari jucători de tenis din istorie, Nole și Roger adunând în prezent 44 de titluri de Grand Slam (24 în dreptul sârbului și 20 pentru elvețian, cel care s-a retras de ceva timp din tenisul profesionist).

Momentul în care Roger Federer și Novak Djokovic se întâlnesc la Shanghai

Roger Federer, din nou pe arena centrală a Mastersului de la Shanghai

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează