G4Media.ro

VIDEO Imagini aeriene arată amploarea distrugerilor provocate de inundațiile din Spania

Captură X, Policia National

VIDEO Imagini aeriene arată amploarea distrugerilor provocate de inundațiile din Spania

Poduri prăbușite, vehicule îngrămădite, drumuri inundate, case avariate, copaci dezrădăcinați… poliția națională spaniolă a filmat miercuri dintr-un elicopter scene suprarealiste, care arată amploarea pagubelor, scrie Le Figaro.

Inundațiile devastatoare au provocat moartea a cel puțin 95 de persoane în sud-estul Spaniei.

Meteorologii estimează că echivalentul unui an de ploi a căzut în doar opt ore în regiunea Valencia. Agenția Națională de Meteorologie (Aemet) a emis o alertă roșie, dar furtunile au fost atât de brutale și violente încât mulți locuitori nu au putut să se adăpostească.

Deși ploaia a încetat să mai cadă în regiune miercuri, ploile torențiale fără precedent din ziua și noaptea precedentă au aruncat multe localități în haos, lăsându-le izolate de restul lumii.

Cu ajutorul camerelor de vedere pe timp de noapte, poliția a venit în ajutorul pompierilor din Malaga pentru a putea localiza persoanele care încă se luptau să scape din zonele inundate.

Imaginile, filmate în noaptea de miercuri spre joi, arată mulți oameni urcați pe acoperișurile caselor lor în așteptarea ajutorului. Multe persoane sunt încă date dispărute în zonele greu accesibile.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...