VIDEO Imagini inedite la cea mai mică distanță de Soare, pe orbita Mercur
Erupţii solare puternice, polii solari şi un bizar ”arici” solar se află printre fenomenele surprinse în cea mai recentă serie de imagini transmise de sonda Solar Orbiter, informează miercuri DPA şi PA Media.
Sonda s-a aflat pe 26 martie la cea mai mică distanţă faţă de Soare, punct denumit periheliu, pe orbita lui Mercur, la o treime din distanţa dintre Soare şi Terra.
David Berghmans, de la Royal Observatory din Belgia, cercetător principal al telescopului cu ultraviolete Extreme Ultraviolet Imager (EUI), care realizează imagini la o rezoluţie ridicată în straturile inferioare ale atmosferei solare denumită coroana solară, a descris imaginile ca ”într-adevăr uimitoare”.
Una dintre imaginile impresionante captate de sondă a fost botezată ”ariciul”.
Imaginea captează 25.000 de kilometri de pe suprafaţa Soarelui şi înfăţişează o mulţime de ţepi de gaz fierbinte şi mai rece, care se întind în toate direcţiile.
Pentru a înţelege semnificaţia imaginii, echipa EUI trebuie să caute printre observaţiile solare realizate în trecut de alte misiuni pentru a vedea dacă a mai fost captată anterior vreo imagine similară.
În timpul periheliului, sonda a fost afectată de numeroase erupţii solare, oferind o perspectivă în timp real a unei prognoze meteorologice spaţiale.
Acest lucru capătă o importanţă din ce în ce mai mare în contextul ameninţărilor pe care le presupune vremea spaţială pentru tehnologie şi astronauţi.
”Imaginile şi înregistrările sunt incredibil de interesante; cela mai apropiate de Soare de până acum, când Solar Orbiter a trecut la cea mai mică distanţă de Soare până acum”, a spus Caroline Harper, directoarea departamentului de ştiinţă spaţială din cadrul Agenţiei spaţiale a Marii Britanii.
”Am primit deja câteva informaţii fascinante de la instrumentele ştiinţifice de la bordul acestei sonde de construcţie britanică care ne ajută să aprofundăm felul în care fenomenele naturale de la suprafaţa Soarelui contribuie la vremea în spaţiu”.
”Aflăm lucruri noi nu doar din imaginile pe care Solar Orbiter le trimite, ci şi din felul cum ‘resimte’ apropierea faţă de Soare, inclusiv efectul exploziilor solare şi al unei expulzări recente de masă coronală”, a mai spus ea.
La bordul Solar Orbiter se află 10 instrumente ştiinţifice – nouă sunt administrate de statele membre ale Agenţiei Spaţiale Europene, iar unul de către NASA – toate conlucrând pentru a oferi imagini fără precedent ale Soarelui.
Principalul obiectiv ştiinţific al sondei este de a explora conexiunea dintre Soare şi heliosferă – o ”bulă” extinsă de spaţiu care înconjoară sistemul nostru solar.
Heliosfera este formată din particule încărcate electric, majoritatea emise de Soare prin vântul solar.
Mişcarea acestor particule, precum şi câmpurile magnetice asociate determină vremea în spaţiu.
Următorul moment de periheliu – la o distanţă şi mai mică de Soare – se va produce pe 13 octombrie la o distanţă de 0,29 ori din distanţa Terra-Soare.
Înaintea acestui moment însă, pe 4 septembrie, sonda va efectua al treilea survol pe lângă planeta Venus.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu