VIDEO Imagini pentru istorie: Lewis Hamilton a debutat în monopostul Ferrari
Lewis Hamilton a debutat oficial miercuri într-un monopost Ferrari (SF-23), evenimentul având loc pe circuitul de la Fiorano.
Fanii Scuderiei au luat cu asalt circuitul pentru a fi martori la un eveniment pentru istoria Formulei 1: debutul lui Hamilton în monopostul roșu al celor de la Ferrari.
Așteptările suporterilor italieni sunt mari, aceștia sperând ca Hamilton să aducă Scuderiei titlul mondial după o pauză de 18 ani.
Ultimul pilot care a triumfat alături de Ferrari a fost Kimi Raikkonen, în sezonul 2007.
Stepping into a new era 👊
Lewis Hamilton takes his first lap in a Ferrari! pic.twitter.com/LCOws2haSn
— Scuderia Ferrari HP (@ScuderiaFerrari) January 22, 2025
Lewis trebuie să se obișnuiască cu o nouă poziție de conducere, precum și cu dispunerea comenzilor pe volan.
Ziua de teste de miercuri îi permite, de asemenea, să înceapă relația cu noul său inginer de curse, Riccardo Adami.
Pentru Hamilton vor urma zilele de teste de la Barcelona de la finalul lunii, pentru ca mai apoi să cunoască pentru prima dată noul monopost al Scuderiei pentru 2025 în data de 19 februarie, tot la Fiorano (va avea drept să piloteze 200 de kilometri).
Testele oficiale de dinaintea startului noului sezon vor avea loc la Bahrain, în perioada 26-28 februarie.
Cum arată grila de start pentru sezonul 2025 al Formulei 1
- Alpine: Pierre Gasly, Jack Doohan
- Aston Martin: Fernando Alonso, Lance Stroll
- Scuderia Ferrari: Charles Leclerc, Lewis Hamilton
- Haas: Esteban Ocon, Oliver Bearman
- Sauber: Nico Hulkenberg, Garbiel Bortoleto
- McLaren: Lando Norris, Oscar Piastri
- Mercedes: George Russell, Andrea Kimi Antonelli
- RB: Yuki Tsunoda, Isack Hadjar
- RedBull: Max Verstappen, Liam Lawson
- Williams: Alexander Albon, Carlos Sainz Jr.
Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1
- Australia (Albert Park) – 16 martie
- China (Shanghai) – 23 martie
- Japonia (Suzuka) – 6 aprilie
- Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie
- Arabia Saudită (Jeddah) – 20 aprilie
- Miami (International Autodrome) – 4 mai
- Emilia Romagna (Imola) – 18 mai
- Monaco (Circuit de Monaco) – 25 mai
- Barcelona (Montmelo) – 1 iunie
- Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – 15 iunie
- Austria (Spielberg) – 29 iunie
- Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
- Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
- Ungaria (Hungaroring) – 3 august
- Olanda (Zandvoort) – 31 august
- Italia (Monza) – 7 septembrie
- Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
- Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
- SUA (Austin) – 19 octombrie
- Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
- Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
- Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
- Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
- Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.