VIDEO UPDATE Încă 18 kilometri din Autostrada Transilvania intră în circulație. Tronsonul Iernut-Chețani este gata după 4 ani de lucrări
UPDATE: CNAIR anunță că pe cei 18 kilometri din Autostrada Transilvania inaugurați vineri se poate circula începând cu ora 18, adică la patru ore după ceremonia la care a participat inclusiv șeful statului.
„Vineri, 18.09.2020, începând cu ora 18:00, se va deschjde circulația rutieră pe sectorul de autostradă Iernut – Chetani în lungime de 17,9 km. Acest sector face parte din Autostrada Transilvania, Secțiunea 2A, Ogra – Câmpia Turzii, Lot 2, km 3+600 – km 21+500„ spun cei de la Compania Națională de la Administrare a Infrastructurii într-un comunicat de presă.
Potrivit reprezentanților DRDP Brașov, între momentul ceremoniei și momentul deschiderii oficiale a traficului pe noul lot de autostradă, „se mai montează parapet și se mai fac ultimele retușuri”.
Știrea inițială
Cei 18 kilometri de autostradă dintre Iernut și Chețani, inaugurați vineri în prezența președintelui Klaus Iohannis, a premierului Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor, Lucian Bode, fac parte din Autostrada Transilvania, secțiunea dintre Târgu Mureș și Câmpia Turzii. Ei vor fi deschiși la pachet cu nodul rutier Chețani (1,3 km), care face parte din lotul următor, unde lucrările avansează greu și este dificil de spus când vor fi gata.
Lotul construit de Astaldi-Max Boegl se leagă de loturile de autostradă Iernut-Ogra (3,6 km) și Ogra-Ungheni (10,1 km), care sunt gata de la final de 2018. Prin urmare, de vineri se va putea merge doar pe autostradă pe circa 32 de kilometri, de la Ungheni și până la Chețani, cu acces și descărcare din DN15.
Lucrările la cei aproximativ 18 kilometri de șosea de mare viteză dintre Iernut și Chețani au început în mai 2016.
A3 Iernut – Chețani – 17,9 km
- Constructor: asocierea ASTALDI SPA – MAX BOEGL ROMANIA SRL – ASTALROM SA – CONSITRANS SRL
- Contract: semnat în 2015, ordinul de începere a lucrărilor dat în 2016
- Stadiu fizic (aprilie 2020): 88,99%
- Valoare contract (fără TVA): 437,6 mil. lei
Cei 18 kilometri de șosea rapidă riscau să devină „muzeu” în lipsa finalizării lucrărilor la nodul Chețani, care ține de următorul lot de autostradă, Chețani-Târgu Mureș, unde asocierea condusă de românii de la Straco avansează foarte greu cu lucrările. Șefii de la Drumuri au cochetat o vreme cu ideea de a prelua în regie proprie nodul rutier și de a-l construi angajații Direcțiilor Regionale de Drumuri Brașov și Cluj. În cele din urmă, însă, lucrările la nod au fost realizate de către subcontractorii celor de la Straco.
A3 Chețani – Câmpia Turzii – 15,7 km
- Constructor: S.C. STRACO GRUP S.R.L. – S.C. SPECIALIST CONSULTING S.R.L., S.C. TOTAL ROAD S.R.L
- Contract: semnat în 2015, ordinul de începere a lucrărilor, dat în mai 2016
- Stadiu fizic (aprilie 2020): 33,8%
- Valoare contract (fără TVA): 279,7 mil. lei
- Finalizare estimată: 2021
Sursa foto: Captură foto/CNAIR
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii