G4Media.ro

VIDEO Întâlnire emoţionantă între Evan Gershkovich şi mama sa / În cererea…

sursa foto: Captură video

VIDEO Întâlnire emoţionantă între Evan Gershkovich şi mama sa / În cererea de graţiere către Putin, jurnalistul de la Wall Street Journal a făcut şi o solicitare de interviu

O scenă emoţionantă s-a petrecut joi seară târziu pe aeroportul de la baza militară Andrews din Maryland unde a aterizat avionul în care se aflau reporterul de la The Wall Street Journal Evan Gershkovich, veteranul puşcaşilor marini Paul Whelan şi jurnalista radio ruso-americană Alsu Kurmasheva, care au fost eliberaţi în cadrul schimbului de deţinuţi dintre Rusia şi Occident, cel mai mare de la încheierea Războiului Rece, transmite News.ro.

Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris i-au întâmpinat la aeroport pe cei trei americani eliberaţi de Rusia în complexul schimb de deţinuţi care a implicat 24 de persoane aflate în închisoare în şase ţări.

Vladimir Kara-Murza, deţinător al unui green card american şi critic al Kremlinului, a cărui eliberare a fost de asemenea obţinută de SUA, a ales să meargă în Germania, potrivit consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

Redactorul-şef al Wall Street Journal, Emma Tucker, a vorbit cu BBC după ce avionul cu colegul ei Evan Gershkovich şi alţi doi cetăţeni americani a aterizat în Maryland. Ea a fost impresionată de întâlnirea extrem de emoţională a acestuia cu mama sa. „A ridicat-o în aer!”, a povestit ea, un moment care a fost surprins şi de fotoreporterii prezenţi la faţa locului.

 

Journalist Evan Gershkovich lifts his mother, Ella Milman, as US President Joe Biden looks on, on the tarmac after arriving home at Joint Base Andrews, Maryland, on Thursday. pic.twitter.com/JvIItr468X
— Al Drago (@Al_Drago) August 2, 2024

 

Wall Street Journal reporter Evan Gershkovich hugs his mother Ella Milman after he arrived back in the United States as U.S. President Joe Biden looks on on August 1, 2024 at Joint Base Andrews, Maryland. : @andyharnik @GettyImagesNews pic.twitter.com/0ugUfFkF4l
— Pancho Bernasconi (@DailyLuca) August 2, 2024

 

Wall Street Journal reporter Evan Gershkovich lifts up his mother in a hug late Thursday night after being released in the U.S.-Russia prisoner release deal. https://t.co/aKntuLrKkU pic.twitter.com/qcTgLKKTEw
— CBS News (@CBSNews) August 2, 2024

Evan era „foarte vesel, foarte degajat”, dar părea „epuizat” şi era foarte palid, a spus Emma Tucker. „Toţi ostaticii păreau un pic şocaţi”, a continuat ea.

 

WSJ Journalist Evan Gershkovich lifts his mother, Ella Milman, in the air as President Biden looks on, after arriving home in the United States at Joint Base Andrews, Maryland ( for @wsj/@wsjphotos) https://t.co/7QeBVhapcU pic.twitter.com/jiVdBBOEbM
— Kent Nishimura (@kentnish) August 2, 2024

Incredibly moving to see Evan Gershkovich, Paul Whelan, Vladimir Kara-Murza, and Alsu Kurmasheva reunited with their families thanks to the tireless diplomacy of @POTUS, the U.S. Government, and our allies. The ???????? will never stop working to bring those who are wrongfully detained… pic.twitter.com/sMG4lxcZ2v — Ambassador Jane Hartley (@USAmbUK) August 2, 2024

Gershkovich a trebuit să scrie un „fel de scrisoare de graţiere” către Putin, ca parte a acordului de eliberare a sa, a explicat redactorul-şef al Wall Street Journal. A făcut-o singur, deoarece nu a putut consulta un avocat, a precizat ea. „A completat o parte din scrisoare şi, în acelaşi timp, a depus o solicitare pentru un interviu cu Putin”, a dezvăluit Tucker.

Gershkovich este un „membru extrem de valoros al redacţiei noastre”, a spus Tucker, adăugând că jurnalistul are fără îndoială o poveste grozavă de spus, pe care „o poate spune la timpul său”.

Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în luna martie a anului trecut în timp ce făcea un reportaj în oraşul Ekaterinburg din Urali şi a fost acuzat de spionaj în profitul CIA. El şi ziarul pentru care lucra, Wall Street Journal, au respins acuzaţiile. A fost condamnat luna trecută la 16 ani de închisoare, fiind prima dată de la Războiul Rece când Rusia a judecat un jurnalist american pentru spionaj.

Mama sa, Ella Milman, care a părăsit Uniunea Sovietică în 1979 şi a plecat în Statele Unite, a declarat într-un interviu că în momentul reţinerii fiului ei, la 29 martie 2023, a avut pregnant sentimentul că i s-a întâmplat ceva.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...