VIDEO INTERVIU Cine este neamțul născut și crescut în Germania care candidează la primăria Timișoarei / Dominic Fritz: Robu este un primar care a promis foarte multe și a făcut foarte puțin

Candidatul USR/PLUS la primăria Timișoarei, Dominic Fritz (37 de ani) s-a născut, a crescut și a studiat în Germania. A fost șeful de cabinet al fostului președinte al Germaniei, Horst Köhler, pentru care a lucrat între 2016 și 2019 după ce acesta a plecat din funcția de președinte. Nu este cetățean român, dar vorbește însă limba română mai bine decât mulți politicieni autohtoni. A învățat limba în urmă cu 16 ani când a venit prima dată la Timișoara pentru a lucra ca voluntar într-un orfelinat. De ce s-a decis să candideze la primărie? Ce vrea să schimbe în oraș? Ce-i reproșează actualului primar? Ce spune despre președintele Klaus Iohannis? Cum vede politica din poziția de dirijor de cor?

Principalele declarații

• Cum vă definiți ideologic? Să vreau un spital în Timișoara, asta e de stânga sau de dreapta? Să vreau piste de biciclete unde nu-mi rup capul, asta e de stânga sau de dreapta? Nu știu. Este o politică pentru oameni, de-aia zic – eu rămân cu centrul.
• Pentru mine personal decizia nu a fost neapărat ușoară și nu a fost naturală, am avut o carieră în administrația publică în Germania, am fost șef de cabinet pentru un fost președinte al Germaniei care, între timp a ajuns un fel de elder statesman, deci am făcut, am lucrat mult cu el.
• În Timișoara am văzut tot potențialul ce-l are țara asta și mă scoate din sărite, nu știu dacă este expresia corectă, dar mă scoate din sărite să văd că acest potențial este limitat de o clasă politică care nu are nicio legătură cu această politică și istorie și nu are nicio legătură cu energia și creativitatea generației de azi în România.
• În momentul în care o să pun pe pagina primăriei anumite contracte, anumite registre și-așa mai departe, cei care acum fac șmenuri în primărie, în momentul în care lumina reflectoarelor o să fie pe ei o să plece singuri. Acolo unde nu, binențeles că e nevoie și de alte măsuri, deci eu, pe mine, să fiu sincer, nu mă deranjează să fiu perceput ca naiv, dar eu aș avertiza să nu creadă cineva că proiectul meu de reformă este unul care nu este ancorat în realitatea cu care se confruntă Timișoara.
• Trebuie să creăm o rețea modernă și sigură de piste de biciclete și, în ultimul rând, trebuie, din nou, să facem, din cartierele Timișoarei, locuri unde oameni ar vrea să meargă. Și să meargă pe jos. Trebuie să facem din nou un oraș pentru pietoni. Deci asta este toată zona de mobilitate, de felul în care interacționăm cu spațiul public. Spațiul public nu este, per se, pentru mașini, ci este pentru oameni. Și acolo trebuie, pe de o parte, să ne întoarcem, dar și să mergem în viitor.
• În esență, domnul Robu este un primar care a promis foarte-foarte multe și a făcut foarte puțin. Noi am mers prin toate promisiunile lui, are acum opt ani de mandat. Noi am mers prin toate promisiunile lui doar din 2016 și așa, punct cu punct, cred că peste 60 de promisiuni a făcut, promisiuni mărețe, nici măcar 30 la sută nu a atins. Șapte zeci și doi la sută sunt promisiuni de care nu a mai auzit nimeni. Și întrebarea este de ce nu a reușit asta. Și răspunsul este că este un om care s-a înconjurat doar de oameni mediocri, de oameni care spun doar da, pentru că felul în care administrează acest oraș este ca un, să zicem, primarul unui mic sat.
• A distrus echipa de fotbal, acum distruge Capitala Culturală Europeană, ceea ce este o tragedie, nu pentru Timișoara, ci pentru toată România și mă doare să văd că restul României nu este cu mai mulți ochi pe el și spune “totuși, o să ne reprezinți pe noi toți. Ce faci cu capitala culturală?” A distrus foarte mult din spații verzi în Timișoara, deci merge exact în direcția greșită și toate proiectele pe care și le-a propus nu a putut să le pună în practică pentru că nu are aparatul necesar și nu are oamenii profesioniști cu care să implementeze aceste idei.
• Klaus Iohannis, mie personal, dacă am voie să spun acum fără să urle nimeni la mine, mi-e simpatic, poate și pentru că vorbim aceeași limbă. Ca politician și ca președinte cred că a crescut, este un om respectat în Europa. L-am și cunoscut în funcția mea de dinainte, este respectat în Europa și reprezintă România foarte bine în Europa. Latura este din ce în ce mai importantă, Europa se integrează și avem nevoie de oameni care ne reprezintă în exterior, asta o face foarte bine.
• Despre Statele Unite, unde a studiat un an cu bursă oferită de Parlamentul german: A fost întotdeauna o dezbinare culturală, dar totuși instituțiile americane au fost ca o stâncă și, indiferent ce s-a întâmplat, instituțiile americane au fost puternice. Acum pentru prima dată suntem într-un moment istoric în care avem dubii dacă instituțiile americane pot să suporte aceste tensiuni și această dezbinare. Și din păcate domnul Trump este un om care nu încearcă să detensioneze, ci să crească tensiunea și asta e periculos nu doar pentru America ci pentru noi toți.
• Asta este pentru ce m-am băgat în politică, ca să aibă alții o voce, să lucrăm la niște reguli comune care ne ușurează să facem ceva împreună și fiecare contează. Și fiecare contează în sensul că cu fiecare voce care nu se află în cor pierdem un pic din sunet. Dar ca să ajungem acolo, eu ca dirijor trebuie să tac din gură, trebuie să știu să ascult, să știu să conduc oamenii. Până la urmă asta face și un politican bun și un primar bun.
• Trebuie să spun că Timișoara este oraș multicultural, un oraș cu o istorie germană, a avut mulți primari cu nume german. Cred că pentru timișoreni nu-i mare lucru că mă cheamă Dominic Fritz și nu Ionel Ionescu. Dar bineînțeles există și unii pentru care cetățenia este un criteriu în alegerea lor. Mă bucur că trăim într-o democrație și ei o să găsească destui români pentru care pot să voteze.
• Îmi place foarte mult că oamenii sunt deschiși la soluții noi, îmi place foarte mult fix poate pentru că nu există această rigurozitate care uneori poate să te și limiteze, să te paralizeze chiar această rigurozitate. Îmi place că oamenii știu să improvizeze, știu să găsească întotdeauna o soluție. Din păcate, dacă pot să adaug asta, uneori oamenii au pierdut încrederea în propria lor putere, energie și creativitate și nu mai au curaj să aibă speranță, să creadă că există un potențial aici.

DT: Dominic Fritz, candidat USR-PLUS la Primăria Timișoara. Vă mărturisesc că am fost impresionat de CV și o să începem cu mici elemente acest interviu: născut în 1983 în Germania, al treilea copil dintr-o familie de… 8 frați aveți. Ați crescut într-un sat mic aflat la sud de Munții Pădurea Neagră, asta din propriul dumneavoastră CV și ați spus că ați petrecut ultimii 16 ani la Timișoara, chiar mai mult decât acasă în Germania. Cum așa?

DF: Am venit în Timișoara pentru prima oară în 2003, aveam 19 ani și tocmai terminasem Bac-ul în Germania și voiam, mai ales că am crescut într-o zonă mai liniștită, de sat, cred că am avut un dor de lume, să cunosc o altă lume și mi-era clar, deja, cred că de atunci că într-o zi poate o să am o profesie un pic mai teoretică și am vrut neapărat să am contact cu oameni care nu au avut același noroc pe care l-am avut și eu și așa am ajuns în Timișoara și am lucrat la o casă de copii ca voluntar, timp de un an, și efectiv am stat cu acești copii, între 9 și 13 ani și…

DT: De la ei ați învățat româna asta foarte bună?

DF: De la ei, am vorbit cu ei, am învățat română. Deci am ajuns acolo, n-am vorbit absolut niciun cuvânt decât „Ciao!” și „Ce mai faci?” și copiii n-au vorbit nici germană, nici engleză, nici călugărițele, că era o casă de copii unde au stat niște călugărițe și nici ele nu au vorbit nicio altă limbă străină și deci am ajuns acolo și trebuia să îmi impun cumva autoritatea, dar voiam și să înțeleg ce povești îmi spun copiii și atunci m-am pus, am învățat cu ei, dar și eu, în fiecare seară am învățat…

DT: Și cât ați lucrat acolo ca voluntar?

DF: Un an. Și dup-aia m-am întors în Germania și am studiat Științe Politice și Administrative, dar iubirea cu Timișoara nu m-a mai lăsat și m-am tot întors în Timișoara și am început multe proiecte culturale, sociale, am fondat o asociație, deci cumva Timișoara a devenit a doua casă și între timp este prima casă.

DT: Bun. Între 2009 – 2019 ați fost membru al Partidului Verzilor din Germania. A propos: politic, cum v-ați defini, ideologic? De stânga, de centru-dreapta, de dreapta?

DF: E foarte greu, pentru că în România aceste denumiri și etichete au cu totul o altă semnificație decât altundeva. Aici în România e foarte greu să spui, cel puțin pentru cineva din generația mea, să spui că ești de stânga, pentru că, totuși, stânga este stânga comunistă sau post-comunistă. În Germania, cuvântul de dreapta are o conotație negativă, tocmai pentru că Germania are un trecut dificil în privința asta. Eu chiar aș spune că sunt de centru, personal, pentru că cred că în ziua de azi aceste etichete ideologice din ce în ce mai mult își pierd sensul.

Și chiar pentru momentul în care ne aflăm în România și-au pierdut sensul, oricum, pentru că partidele se joacă cu etichetele astea fără niciun conținut cu-adevărat politic, dar și pentru că problemele cu care ne confruntăm în România țin mai mult de poziționarea instituțiilor și a statului și nu de întrebarea “care ar fi dimensiunea corectă pentru stat?”. Că asta, până la urmă, e stânga-dreapta. Stânga spune “vrem un stat mai expansiv”, dreapta spune “vrem un stat mai limitat”. Cred că în România este…

DT: Stânga spune “vrem mai multă politică socială, mai mult stat asistențial”, dreapta spune “mai multă atenție economiei” – ei, aici vreau să vă întreb unde vă plasați, aici, în discuția asta?

DF: Dar eu mă plasez ca un instituționalist. Eu zic “haideți, în primul rând, să funcționeze statul, să funcționeze regulile, să funcționeze instituțiile, să funcționeze administrația”. Și dacă toate acestea funcționează, dacă avem spitale și așa mai departe, atunci putem să ne și certăm pe anumite nuanțe ideologice, dar în momentul în care nu avem un sistem de educație funcțional, în care nu avem spitale peste tot în condiții în care ar trebui, atunci să vreau un spital în Timișoara, asta e de stânga sau de dreapta? Să vreau piste de biciclete unde nu-mi rup capul, asta e de stânga sau de dreapta? Nu știu. Este o politică pentru oameni, de-aia zic – eu rămân cu centrul.

DT: Bun. Și întrebarea e, acum, de acolo din centru, de unde candidați, de ce ați intrat un USR și ce v-a determinat să intrați în cursa pentru primărie, dat fiind că sunteți german, nu aveți nicio legătură cu țara asta în afară de vizitele dese pe care le-ați făcut, în ultimii 16 ani la Timișoara, proiectele pe care le-ați făcut acolo. Prin urmare, de ce?

DF: Da. Deci sunt multe legături. Nu am legături biologice, să spun. Vă răspund întâi la întrebarea “de ce am intrat în USR-PLUS?”. Sau de ce USR-PLUS? Pentru că cred că e o întrebare importantă, cel puțin pentru mine. Pentru că eu cred că România se află la un moment incredibil de important în istoria sa, un moment destul de fragil, dar și un moment plin de oportunități. Eu personal am simțit asta, ca și mulți alții după Colectiv, după alegerile din 2016 și m-am uitat cu o anumită speranță la proiectul USR, dar și cu un anumit scepticism, pentru că de multe ori există mai mult dintr-un moment de emoție colectivă, există acest moment în care se naște o nouă mișcare politică, dar de foarte multe ori eșuează.

Și cred că USR-ul și alianța USR-PLUS a dovedit în ultimii ani că este pentru prima dată, poate, după Revoluție, o adevărată mișcare de reformare a României, care are și o anumită viabilitate organizațională, politică, care se maturizează și așa mai mult. Sunt sigur că o să aveți întrebări despre maturitatea proiectului, dar pentru mine asta a fost foarte-foarte important că acum avem șansa, avem un “window of opportunity”, o fereastră să ne organizăm, toți cei care au crezut că sunt disparați peste tot, să facă o reformă adevărată a instituțiilor în România. Pentru mine personal decizia nu a fost neapărat ușoară și nu a fost naturală, am avut o carieră în administrația publică în Germania, am fost șef de cabinet pentru un fost președinte al Germaniei care, între timp a ajuns un fel de elder statesman, deci am făcut, am lucrat mult cu el.

DT: Trei ani. Până de curând, până în 2019, nu?

DF: Da, da. Până când am fost nominalizat în USR ca…

DT: Deci între 2016-2019 ați fost șeful de cabinet al președintelui Kohler (Nota redacției: Horst Köhler a fost președintele Germaniei între 2004 și 2010)

DF: Al fostului președinte Kohler, exact, care între timp a lucrat foarte mult cu Națiunile Unite, cu alții, cu Khofi Anan am lucrat, dar într-un fel recunosc că întotdeauna m-am ferit un pic de partea politică în România. Mi-au plăcut proiectele mele sociale și culturale în Timișoara, dar am stat deoparte de politică și viața mea în politică și administrație era în Germania.

DT: Ei, asta n-ar putea să vă reproșeze adversarii politici, să spună „Domnu’ Fritz, dumneavoastră, în ultimii trei ani de zile, totuși, ați lucrat pentru fostul președinte al Germaniei. Ce știți despre Timișoara, despre problemele orașului?

DF: Și atunci aș răspunde că știu mult mai multe despre problemele reale ale oamenilor, pentru că eu am făcut proiecte în penitenciar, în azil de noapte, cu copiii care trăiesc în instituții, cu oameni săraci în cartiere și am încercat să le aduc împreună. Deci am lucrat cu Timișoara și timișorenii doar dintr-o altă perspectivă. Și cred că asta este o experiență ce mulți oameni au făcut. Ori au făcut ceva în mediul privat, ori au făcut ceva în societatea civilă, dar toți am ajuns la un punct în care ne dăm seama, toți într-un anumit punct ne lovim de un sistem.

Pentru că toată energia de reformă pe care o vedem în mediul privat, în societatea civilă, în cultură, care există în România, care există în Timișoara, toată energia asta la un moment dat se pierde, pentru că suntem confruntați cu un sistem în administrație și în politică care a rămas în urmă. Și atunci și pentru mine, într-un anumit moment am spus că nu mai pot să separ cele două lumi. În Germania îmi trăiesc viața profesională și în România fac doar proiecte sociale și culturale, pentru că am văzut: dacă nu avem o schimbare sistemică, atunci degeaba facem noi proiecte frumoase pentru oameni, dacă la nivel politic nu se schimbă nimic.

DT: Totuși, ce vă leagă atât de Timișoara, de oraș?

DF: Timișoara e un oraș în care eu pentru prima oară am înțeles ce înseamnă Europa, ceea ce e destul de…

DT: Ce vă face să reveniți acolo, să stați acolo. Locuiți cu familia? Iertați-mi indiscreția asta. Locuiți cu familia la Timișoara, cu soția sau…

DF: Nu. Prietena mea nu este… am avut, la un moment dat… în fine, nu. Nu intrăm în aceste detalii. Prietena mea nu este din Timișoara, dar stăm atunci când ea profesional poate, atunci stăm în Timișoara. Eu din 2015 am o locuință în Timișoara. O locuință fixă. Până atunci am făcut doar naveta. Pentru mine, Timișoara înseamnă Europa și am redescoperit Europa în Timișoara și am redescoperit ce înseamnă pentru mine personal să fiu european. Pentru că, să fiu sincer, când crești în Germania de Vest, cum am făcut-o eu, într-un fel crezi un pic că acolo e buricul lumii și crezi că asta este Europa. Dar am venit în Timișoara și mi-am dat seama că, în primul rând, această Europa de Est care pentru mine înainte era cumva o zonă gri, unde nu știam foarte multe despre istorie, despre cultură. Această zonă, de fapt, a dat naștere Europei. Acolo au trăit, cu mulți ani înainte, au trăit oameni care s-au simțit europeni înainte să se nască Uniunea Europeană. Deci, cultural, am simțit, cât de mult mă leagă.

Am auzit cuvinte, nu știu, „bormașină”, care sunt cuvinte din Germania și am înțeles, “băi, stai puțin, că acum sute de ani nemții au trăit acolo”. Binențeles că atunci când m-am întors, diaspora română am privit-o cu alți ochi. Deci, pentru mine, legătura cu Timișoara este dincolo de propria mea persoană. Este o legătură istorică, o legătură culturală și am înțeles că Timișoara dar și România poate să dea foarte mult Europei. Și complexul de inferioritate pe care unii români, printre prietenii mei, îl simt, e total deplasat. Pentru că această țară are așa de multe de oferit. Și asta am învățat eu în Timișoara și în Timișoara am văzut tot potențialul ce-l are țara asta și mă scoate din sărite, nu știu dacă este expresia corectă, dar mă scoate din sărite să văd că acest potențial este limitat de o clasă politică care nu are nicio legătură cu această politică și istorie și nu are nicio legătură cu energia și creativitatea generației de azi în România.

DT: Și ați mai învățat limba română vorbită mult mai bine decât mulți politicieni din România…

DF: Mulțumesc.

DT: Ceea ce este mare lucru pentru cineva care nu a trăit, nu a crescut în această țară. M-am uitat pe oferta dumneavoastră de candidat, domnule Dominic Fritz. Nu trăiesc în Timișoara, nu înțeleg care sunt prioritățile și problemele de acolo, ar fi ipocrit să spun altceva. Spuneți, în esență, citindu-vă proiectul, despre Timișoara cam ce spune Nicușor Dan despre București. Seamănă foarte mult cele două proiecte, nu am găsit deosebiri foarte mari, ci mai multe puncte comune. Dar dacă ar fi să ajungeți primar, care este marele dumneavoastră proiect? Deci de care ați dori să vă legați numele. Să spuneți “asta a făcut Dominic Fritz în Timișoara, asta a lăsat în urma lui.” Ce anume?

DF: Aș vrea să dau două răspunsuri, dacă se poate. În primul rând, și aici vorbește omul de administrație din mine, în primul rând aș vrea să se spună că Dominic Fritz a deschis administrația locală, a profesionalizat-o, a făcut ca instituțiile locale să funcționeze. Pentru că orice problemă despre care vorbim, și imediat o să revin la niște proiecte concrete, dar orice proiect despre care am putea vorbi ține de un fundament în administrație. Nu putem avea spitale la standarde europene dacă nu avem o administrație la standarde europene. Nu putem să avem școli, infrastructură la standarde europene fără o administrație bună. Deci asta cumva îmi spun, fiind conștient, totuși, că nu este neapărat o temă foarte sexy pentru o campanie electorală.

DT: Da, e corect ce spuneți, doar că aici veți fi întrebat așa: „Și cum veți face o administrație deschisă, eficientă, europeană, care deocamdată astea sunt doar lozinci, câtă vreme dumneavoastră veniți, totuși, din afara politicii românești și din afara lumii românești?” Înțelegeți, poate, altfel sau mai greu cum funcționează Balcanii ca administrație românească, plină de pile, nepoți, rubedenii și așa mai departe. Cum veți face asta?

DF: În primul rând, mi-am scris teza mea de masterat despre administrația publică în Liberia, o țară, atunci când am făcut cercetarea tocmai ieșită din război, deci nu mă sperie această cultură balcanică în administrație, și, în al doilea rând, cred că tocmai cred că e nevoie de mai mulți oameni care știu cum ar trebui să funcționeze sistemul și nu cum funcționează sistemul. Eu am o viziune foarte clară despre unde vreau să ajung, am, din fericire, în Timișoara, foarte mulți oameni profesioniști, din mai multe domenii, care mă susțin și care or să susțină aceste proiecte, dar important este să ne folosim de posibilitățile pe care le avem în ziua de azi, de exemplu, cu digitalizare, de exemplu, prin transparență, care or să rezolve anumite probleme.

În momentul în care o să pun pe pagina primăriei anumite contracte, anumite registre și-așa mai departe, cei care acum fac șmenuri în primărie, în momentul în care lumina reflectoarelor o să fie pe ei o să plece singuri. Acolo unde nu, bineînțeles că e nevoie și de alte măsuri, deci eu, pe mine, să fiu sincer, nu mă deranjează să fiu perceput ca naiv, dar eu aș avertiza să nu creadă cineva că proiectul meu de reformă este unul care nu este ancorat în realitatea cu care se confruntă Timișoara.

DT: Revenim, marele proiect.

DF: Revenind la proiecte, așa.

DT: Cel important. Cel de care doriți să vă legați numele, dacă ajungeți primar. Care e?

DF: Aș menționa două mari direcții. În primul rând, Timișoara, ca și multe alte orașe din România trebuie să ajungă în secolul XXI în tot ce privește mobilitatea urbană. Tot sistemul de trafic funcționează după o structură, după o mentalitate din anii ’80 și ce ni se vinde sub sintagma de modernizare sunt, de fapt, concepte pe care alte orașe, în occident, le-au încercat și au eșuat.

DT: De exemplu?

DF: De exemplu, acolo unde este mult trafic, hai să mai facem încă o bandă pentru mașini, că o bandă în plus fluidizează traficul. Dar e o idee proastă și știm asta, pentru că, pe termen lung, doar aduce și mai mult trafic. Îți vine ceea ce construiești. Dacă construiești o bandă auto, îți vin mașini. Dacă construiești o bandă dedicată pentru transportul în comun sau dacă construiești o pistă de biciclete, atunci îți vine transportul în comun și pistă de biciclete.

Și cred că avem nevoie de o schimbare totală a paradigmei în transportul urban și asta înseamnă, binențeles, pentru infrastructura de trafic, noi în Timișoara avem o problemă că nu există o centură, deci tot traficul merge prin centrul orașului, trebuie să modernizăm transportul în comun, trebuie să creăm o rețea modernă și sigură de piste de biciclete și, în ultimul rând, trebuie, din nou, să facem, din cartierele Timișoarei, locuri unde oameni ar vrea să meargă. Și să meargă pe jos. Trebuie să facem din nou un oraș pentru pietoni. Deci asta este toată zona de mobilitate, de felul în care interacționăm cu spațiul public. Spațiul public nu este, per se, pentru mașini, ci este pentru oameni. Și acolo trebuie, pe de o parte, să ne întoarcem, dar și să mergem în viitor.

DT: Deci înțeleg că în zona asta veți investi foarte multă energie, dacă ajungeți primar. Să transformați, practic, Timișoara, dintr-un oraș cu multe mașini într-un oraș cu mai multe biciclete și mai mulți pietoni.

DF: Da. Pietonii există și acum, doar că nu sunt respectați de politica mobilității. Și în al doilea rând, cred că Timișoara trebuie să redevină un oraș în care, și asta se leagă un pic de ce tocmai am spus, în care cartierele, din nou, au o funcțiune adevărată. Avem cartiere istorice, avem mai multe nuclee în Timișoara, dar toată dezvoltarea se face, ori în centru, pentru turiști, ori cu un fel de dezvoltare nebună și haotică la marginea orașului, unde sunt blocuri noi și așa mai departe, fără niciun fel de viziune urbanistică. Și cred că trebuie din nou să dăm, să redăm caracter și oportunitate cartierelor Timișoarei.

DT: Ce nu a făcut bine ca primar actualul primar Nicolae Robu? Ce aveți să-i reproșați?

DF: Câte ore avem?

DT: Foarte pe scurt. În esență.

DF: În esență, domnul Robu este un primar care a promis foarte-foarte multe și a făcut foarte puțin. Noi am mers prin toate promisiunile lui, are acum opt ani de mandat. Noi am mers prin toate promisiunile lui doar din 2016 și așa, punct cu punct, cred că peste 60 de promisiuni a făcut, promisiuni mărețe, nici măcar 30 la sută nu a atins. Șapte zeci și doi la sută sunt promisiuni de care nu a mai auzit nimeni. Și întrebarea este de ce nu a reușit asta. Și răspunsul este că este un om care s-a înconjurat doar de oameni mediocri, de oameni care spun doar da, pentru că felul în care administrează acest oraș este ca un, să zicem, primarul unui mic sat.

Unde primarul decide totul, unde primarul dă telefoane ca să rezolve toate problemele, doar că Timișoara nu este un oraș care prețuiește un stil de conducere ca al lui, e un stil dictatorial aproape, așa că în toate domeniile, în tot ce și-a propus, a eșuat. A distrus echipa de fotbal, acum distruge Capitala Culturală Europeană, ceea ce este o tragedie, nu pentru Timișoara ci pentru toată România și mă doare să văd că restul României nu este cu mai mulți ochi pe el și spune “totuși, o să ne reprezinți pe noi toți. Ce faci cu capitala culturală?” A distrus foarte mult din spații verzi în Timișoara, deci merge exact în direcția greșită și toate proiectele pe care și le-a propus nu a putut să le pună în practică pentru că nu are aparatul necesar și nu are oamenii profesioniști cu care să implementeze aceste idei.

DT: Ok. Dominic Fritz, candidat USR-PLUS la Primăria Timișoarei. Lăsăm puțin orașul deoparte și încerc să vedem cine sunteți, pentru că sunteți foarte puțin cunoscut, cel puțin aici în București. Poate acolo la Timișoara, da, aici mai puțin. Ați studiat Științe Politice și Administrative în Germania, în Franța, în Anglia și lucrarea de licență a fost despre politicile sociale din România. O mică tendință spre stânga aici, dacă tot e să vorbim ideologic, dar de ce despre România?

DF: În primul rând, v-aș contrazice, nu cred că grija pentru oameni este neapărat de stânga. Tocmai era pentru mine atunci dorința de a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în România după Revoluție, mai ales în anii ’90, pentru că copiii cu care am lucrat atunci la casa de copii, foarte mulți, sau toți s-au născut în acești primi ani după Revoluție, au ajuns la orfelinat nu pentru că au murit părinții, ci pentru că au fost abandonați și pentru mine a fost foarte clar în acest an că astea nu sunt doar povești personale unde a eșuat o familie, ci aici a eșuat un sistem întreg. O societate întreagă a eșuat să-și protejeze o generație de copii. Și eu am vrut să înțeleg de ce.

DT: Cum vi se pare acum, după 30 de ani că a evoluat acest sistem pe care văd că îl cunoașteți destul de bine. Cum, s-a schimbat ceva esențial? Lucrurile au rămas la fel în casele de copii, în orfelinatele din România?

DF: E o întrebare dureroasă și vă spun și de ce. E o mică poveste care nu ține neapărat acum de candidatura mea, dar v-o spun, pentru că e prea puțin cunoscut. În 2007, înainte de aderarea la UE, Uniunea Europeană a constatat că sunt prea mulți copii instituționalizați. România era cunoscută cu un număr foarte-foarte mare de copii în instituții. Așa că această cifră, statistic vorbind, trebuia redusă foarte-foarte rapid. Ce a făcut statul român, cu complicitatea Uniunii Europene? A căutat părinții naturali ai acestor copii și zeci de mii de copii au fost reintegrați în familiile lor biologice. Și binențeles că, legal vorbind, ar fi trebuit să fie monitorizați și așa mai departe, dar binențeles că tot sistemul a eșuat, protecția copilului nu s-a mai interesat de acești copii, toată lumea s-a bucurat că s-au redus cifrele copiilor instituționalizați și eu personal cunosc multe-multe cazuri unde acest proces a dus la o traumă imensă, pentru că copii de 10-12-15 ani au ajuns în niște familii în care nu au crescut, unde după aia au fost și cazuri de abuz și așa mai departe.

Deci, uneori cifrele nu spun toată povestea. Mai ales când instituțiile statului nu-și fac treaba. Și noi încă vedem consecințele acestei politici de atunci. Eu sunt destul de sceptic când văd doar cifrele, cred că în România avem în continuare o problemă de susținere pentru familii, avem o problemă clară cu violența domestică și încă trăim într-o anumită mentalitate că mai bine îți abandonezi copilul, mulți cred că este o decizie mai bună să crească copilul în grija statului decât cu ei.

DT: Cum ați ajuns șef de cabinet al fostului președinte Kohler, pentru care ați lucrat timp de trei ani?

DF: Ca șef de cabinet am lucrat pentru el patru ani, înainte am lucrat ca și consilier. Am ajuns la el pentru că am început să lucrez după facultate pentru Agenția germană de cooperare internațională, agenția care implementează pentru guvernul german proiectele de dezvoltare pentru toată lumea. Chiar și în Timișoara au avut la un moment dat un proiect de reabilitate a clădirilor istorice, cred că și în Sibiu a fost un proiect al GTZ atunci. Am fost acolo consilier pe politici sociale și politici durabile. Horst Kohler a lucrat pentru Națiunile Unite într-un  alt grup pentru a dezvolta obiectivele din Agenda 2030, care este acum pentru toată planeta standardul pentru politici durabile. A căutat niște consilieri, așa am ajuns la el, i-a plăcut de mine și așa am ajuns șeful lui de cabinet.

DT: Cu ochi de profesionist, vă întreb, ați stat atâția ani pe lângă un președinte, știți imediat dacă face ce trebuie sau nu, și ajungem la președintele României Klaus Iohannis. Cum vi se pare că evoluează ca președinte, ca om politic?

DF: În primul rând, trebuie să spun că a fost un primar foarte bun al Sibiului. Mi-aș dori ca Nicolae Robu să ia lecții de la Klaus Iohannis, pe noi nu ne ascultă, poate pe Klaus Iohannis l-ar asculta. Mai ales că și Sibiul a fost capitală culturală și a reușit să reabiliteze clădirile istorice. În Timișoara opt ani pierduți, nu s-a întâmplat absolut nimic în privința asta. Klaus Iohannis, mie personal, dacă am voie să spun acum fără să urle nimeni la mine, mi-e simpatic, poate și pentru că vorbim aceeași limbă. Ca politician și ca președinte cred că a crescut, este un om respectat în Europa. L-am și cunoscut în funcția mea de dinainte, este respectat în Europa și reprezintă România foarte bine în Europa. Latura este din ce în ce mai importantă, Europa se integrează și avem nevoie de oameni care ne reprezintă în exterior, asta o face foarte bine.

În unele privințe îl și respect pentru lupta pe care o duce cu PSD-ul, chiar dacă uneori a fost mai mult teatru decât ar fi trebuit.

DT: Cum adică a fost mai mult teatru decât ar fi trebuit.

DF: A fost mai mult teatru decât ce s-a întâmplat în spatele culiselor.

DT: Nu înțeleg.

DF: În politică de mai multe ori politicienii, poate uneori și prin interpuși, negociază. Faptul că avem alegeri într-un singur tur cu siguranță este o înțelegere mai mult sau mai puțin explicită între cele două partide mari. Rezultatul unor înțelegeri și cred că, dacă PNL ar fi vrut să avem alegeri în două tururi, ar fi putut  să și livreze.

DT: E un dezavantaj pentru dvs că alegerile sunt într-un singur tur?

DF: Nu e un dezavantaj pentru mine personal. În primul rând, este un dezavantaj pentru democrație, pentru cetățeni. Pentru că crește foarte mult numărul oamenilor care aleg după criterii strategice, tactice, votul util și, până la urmă, ajungem la niște primari care nu reprezintă majoritatea oamenilor. Indiferent de rezultatul alegerilor din septembrie, proiectul de a reveni la două tururi îl simt foarte personal și mă voi lupta pentru asta în România. Democrația nu poate funcționa cu acest sistem într-un singur tur, unde un baron local sparge opoziția și câștigă alegerile numai pentru că are o notorietate puțin mai mare, nu știu, cu 30%.

DT: Vom vedea dacă vom avea alegeri în septembrie, deși cam toate partidele au convenit asupra acestei date, dar mai e un element, pandemia. Cum au gestionat guvernul Orban și președintele Iohannis criza?

DF: Vreau să vă răspund cu multă sinceritate. Aș avea foarte multe de criticat, decizii haotice, o lipsă crasă de comunicare cu publicul și așa mai departe, dar pentru că am lucrat pentru fostul președinte Kohler , care a trecut prin multe crize, inclusiv când a fost director executiv la FMI, a fost președinte când a fost criza financiară 2007 – 2008, aș vrea să fiu umil când critic guvernanții pentru performanța lor într-o criză, pentru că știu că este foarte foarte dificil să iei deciziile corecte, cu informații limitate și asta e clar că a fost o criză fără precedent.

Pentru mine ca cetățean e clar, felul în care s-a comunicat, felul în care s-au luat decizii peste noapte, cred că ar fi putut să fie mai transparent. Cred că încrederea oamenilor în deciziile guvernului trebuie să crească, dar guvernul trebuie să lucreze pentru această încredere, să explice mai bine, să ia decizii în avans și nu să anunțe, ca în 15 Mai, când în noaptea respectivă am aflat care sunt regulile pentru ziua de după.

DT: Ați avut și o bursă în Statele Unite, unde ați petrecut un an de zile. Cum vi se pare direcția în care merge America sub Trump.

DF: E dureros. Societatea americană este atât de dezbinată momentan și această dezbinare a ajuns la nucleul democrației americane. A fost întotdeauna o dezbinare culturală, dar totuși instituțiile americane au fost ca o stâncă și, indiferent ce s-a întâmplat, instituțiile americane au fost puternice. Acum, pentru prima dată, suntem într-un moment istoric în care avem dubii dacă instituțiile americane pot să suporte aceste tensiune și această dezbinare. Și, din păcate, domnul Trump este un om care nu încearcă să detensioneze, ci să crească tensiunea și asta e periculos nu doar pentru America, ci pentru noi toți.

DT: Așadar, vedeți o Americă cu democrația în pericol. America, până mai ieri model democratic pentru toată lumea, riscă să nu mai fie așa?

DF: Nu știu ce va fi în viitor. Zic că instituțiile de acum riscă să nu mai suporte tensiunea. Bineînțeles că alegerile din toamnă vor fi foarte importante și felul în care se face această campanie. Nu vreau să fie nici un dubiu, eu cred foarte foarte mult în democrația americană și cred că sistemul imunitar al democrației americane o să supraviețuiască și acestei crize.

DT: Asta ar înseamna că Trump nu mai ia al doilea mandat?

DF: Nu cred că trebuie să fii un mare politolog ca să recunoști că șansele lui sunt destul de mici. Americanii înșiși recunosc că nu mai este un om care ar putea să ducă țara într-o direcție comună.

DT: Dominic Fritz, candidatul USR/ PLUS la primăria Timișoarei. Schimbăm registrul într-o notă ceva mai personală. Cântați la pian, la violoncel, am văzut că sunteți și dirijor de cor.  Spuneați ceva care mi-a plăcut foarte mult: ”munca pe care o face un dirijor e o formă de a conduce un grup, trebuie să știi ce vrei, trebuie să-i conduci într-o direcție, dar poți s-o faci doar dacă ei au încredere în tine și dacă o fac din convingere interioară. Munca ta de dirijor este să trezești această convingere interioară”. Nu e la fel și în politică?

DF: Ba da, ba da. Cred că exact așa este și chiar am zâmbit la un moment dat când am fost pe scenă în decembrie anul trecut când am dat în Timișoara un mare concert de Crăciun cu 120 de cântăreți amatori, un cor de 50 de copii și o trupă rock, cu colinde și muzică gospel, a fost foarte foarte frumos, am strâns mulți bani pentru un spital din Timișoara. La sfârșitul concertului mi-am dat seama că singur persoană de pe scenă care nu a deschis gura ca să cânte am fost eu.

DT: Dirijorul.

DF: Dirijorul. Și chiar atunci m-am gândit, asta este pentru ce m-am băgat în politică, ca să aibă alții o voce, să lucrăm la niște reguli comune care ne ușurează să facem ceva împreună și fiecare contează. Și fiecare contează în sensul că cu fiecare voce care nu se află în cor pierdem un pic din sunet. Dar ca să ajungem acolo eu, ca dirijor, trebuie să tac din gură, trebuie să știu să ascult, să știu să conduc oamenii. Până la urmă asta face și un politican bun și un primar bun.

DT: Dacă nu veți câștiga primăria vreți să rămâneți în politica românească, să ajungeți dirijor de cor?

DF: (râde) Eu nu mi-am făcut un plan B, mă concentrez să câștig și dacă facem tot ce trebuie în următoarele trei luni, atunci o să și câștigăm. Pentru mine, iubirea pentru Timișoara și determinarea să creștem România și să dezlănțuim potențialul României nu ține de vreo funcție, ci vine din inimă. Sunt absolut sigur că o să-mi găsesc locul și în viitor. Sper și fac totul să fac asta din funcția de primar.

DT: Nu are nici cea mai mică relevanță pentru noi, legea permite la locale și cetățenilor străini să candideze, doar una dintre marile beneficii în UE, sunt și români care au câștigat primării în Germania. Deci nu e nicio problemă că un german candidează la primăria unui oraș din România. Dar vă întreb de curiozitate: v-ați luat cetățenia română? 

DF: Nu am, pentru că nu am stat patru ani fără întrerupere pe teritoriul românesc, dar, în momentul în care pot, absolut o să-mi fac și cetățenie. O să am dublă cetățenie, chiar dacă mă simt timișorean, european, indiferent de culoarea pașaportului.

DT: Ați avut parte de atitudini ostile, din cauză că sunteți german și nu român verde?

DF: Trebuie să spun că Timișoara este oraș multicultural, un oraș cu o istorie germană, a avut mulți primari cu nume german. Cred că pentru timișoreni nu-i mare lucru că mă cheamă Dominic Fritz și nu Ionel Ionescu. Dar bineînțeles există și unii pentru care cetățenia este un criteriu în alegerea lor. Mă bucur că trăim într-o democrație și ei o să găsească destui român pentru care pot să voteze. E interesant cum principalul meu contracandidat, Nicolae Robu, gestionează chestia asta. Cred că el știe că timișorenii nu ar aprecia atacuri directe, dar are niște consultanți acolo și a găsit acum o cale să tot repete diferența între timișoreni vechi și cei care au venit acum în oraș și care habar nu au.

DT: Dar nu face trimitere la naționalitate?

DF: Nu face, face trimitere la faptul că nu sunt de-al locului.

DT: Ar fi și greu să facă, președintele lui de partid este neamț.

DF: Așa este. Și dacă am vorbit înainte de sistemul imunitar al democrației, cred că Timișoara are un sistem imunitar destul de puternic și nu ar accepta așa ceva. Chiar în proclamația de la Timișoara e un punct foarte frumos, cred că 4, în care se spune că această revoluție a fost făcută și de nemți, și de români și de bulgari și de unguri. Cred că identitatea timișoreană e destul de puternic că acest naționalism ieftin nu o să prindă acolo.

DT: 18. Cum v-ați obișnuit ca german, obișnuit cu o anumită rigoare și disciplină, cu viața ceva mai relaxată din Europa de Est? Ce vă place de fapt în țara asta?

DF: Îmi place foarte mult că oamenii sunt deschiși la soluții noi, îmi place foarte mult fix poate pentru că nu există această rigurozitate care uneori poate să te și limiteze, să te paralizeze chiar această rigurozitate. Îmi place că oamenii știu să improvizeze, știu să găsească întotdeauna o soluție. Din păcate, dacă pot să adaug asta, uneori oamenii au pierdut încrederea în propria lor putere, energie și creativitate și nu mai au curaj să aibă speranță, să creadă că există un potențial aici.

Asta e ce mă bucură pe mine în această campanie, în aceste alegeri, simt că putem să visăm din nou, ce ar putea să fie această țară. Cu toate resursele pe care le avem aici sunt absolut convins că Timișoara poate avea un nou început și toată România poate să aibă un viitor, în care lumea nu mai vrea să plece, ci să rămână și poate să și vină înapoi. Și nu doar românii să vină înapoi, ci și alți europeni ca și mine să vină în România, în Timișoara, să construiască aici un viitor pentru toți.

VIDEO și FOTO: Inquam Videos / Ovidiu Micsik & Inquam Photos / George Călin