VIDEO Interviu cu familia Dăncilă pe final de campanie / Soțul șefei PSD povestește cum a dus-o prima oară la părinții lui: Am luat-o cu căruța de la gară
Soții Dăncilă apar pentru prima dată împreună într-un interviu, din care PSD difuzează fragmente pe Facebook, în ultima zi din campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Într-un fragment de un minut și jumătate, Cristinel Dăncilă, soțul șefei PSD; povestește cum a dus-o pentru prima oară la părinții lui pe Viorica Dăncilă, „fată de oraș”.
„Sincer să fiu, mi-a fost frică când am dus-o prima dată, pentru că era o fată de oraș. Venise de la oraș și am dus-o cu trenul și am luat-o cu căruța de la gară”, a povestit soțul Vioricăi Dăncilă.
„Au ieșit tata, mama. Tată, mamă, vă prezint viitoarea mea soție”, a povestit Cristinel Dăncilă.
Viorica Dăncilă a spus că a avut emoții, dar nu a avut o relație tensionată cu socrii săi.
„Era prima întâlnire cu socrii, era normal să existe emoții. Am avut noroc și am învățat un lucru, că și eu trebuie să fiu la fel și că aceeași dragoste pe care am primit-o eu de la socrii mei și aceleași aprecieri trebuie să le transmit mai departe soției fiului meu”, a spus Viorica Dăncilă.
Soțul Vioricăi Dăncilă a afirmat că cel mai mult a fost încântat că s-a adaptat condițiilor de la țară.
„În momentul în care a intrat prima dată în curte, tatăl meu a zis… m-a tras deoparte și mi-a zis: «Crezi tu că o să se adapteze aici? Când o auzi mâine dimineață măcănitul rațelor?». «Stai liniștit, tată, că o să vezi că da»”, a mai spus Cristinel Dăncilă.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii