G4Media.ro

VIDEO Interviu Eurodeputatul Dacian Cioloș: Cerealele din Ucraina, o problemă care poate…

Captură video interviu Dacian Ciolos / Dan Alexe

VIDEO Interviu Eurodeputatul Dacian Cioloș: Cerealele din Ucraina, o problemă care poate deveni o oportunitate pentru UE: „Ucraina ar putea fi sprijinită prin investiții pentru a exporta cereale în Africa, Orientul Mijlociu, unele zone din Asia”

Situația din Ucraina, reticențele unor țări est-europene din UE față de primirea acesteia în Uniune (din pricina potențialei inundări a piețelor europene cu grâne din Ucraina) precum și șansele de începere a negocierilor cu Kievul și Chișinăul în perspectiva aderării lor la UE sunt temele despre care a vorbit Dacian Cioloș, eurodeputat Renew, fost Comisar European și fost premier al României, într-un interviu acordat jurnalistului G4Media Dan Alexe.

(Notă: Interviul a fost realizat în ajunul summitului european de la Bruxelles din 26-27 octombrie).

Prima întrebare a fost dacă în contextul geopolitic actual, pe fundalul războiul din Gaza, putem considera că Ucraina ar putea să se vadă împinsă spre culisele atenției mondiale.

Dacian Cioloș a subliniat în primul rând că “Uniunea Europeană nu are cum să împingă subiectul Ucraina spre culise sau spre periferie pentru că ar fi atunci direct vizată chiar securitatea Uniunii Europene”.

Dacian Cioloș: “Asta se vede și din poziționarea statelor membre ale Consiliului. Aici, în parlament, mesajele după atacul terorist al Hamas în Israel și după răspunsul Israelului au fost foarte clare: Ucraina trebuie să rămână în centrul atenției și în toate discuțiile pe care le-am avut și la avem aici în diferite comisii parlamentare acest mesaj e clar. Vedem același mesaj și din partea Statelor Unite. De aceea nu cred că Ucraina va fi uitată, nici din punct de vedere bugetar și nici din punct de vedere politic.”

Începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE

Întrebare: „ Credeți că negocierile UE cu Chișinăul în vederea aderării Moldovei ar putea începe anul acesta?

Dacian Cioloș a spus că asta este cât se poate de posibil și că sunt premisele ca ele să înceapă simultan cu Ucraina și Republica Moldova, dar că “unele state membre ar putea încerca să aducă pe agendă și situația unor țări din Balcanii de Vest, profitând de această voință politică a unor lideri europeni de a începe negocierile cu Ucraina și Republica Moldova. Unele capitale ar putea să condiționeze sprijinul pentru asta de un sprijin pentru țări din Balcani, ca Serbia, de pildă, dar și țări aflate în diferite stadii de pregătire, precum Albania, Muntenegru și Macedonia, sau Bosnia.”

Întrebare: “Cum rămâne cu opinia publică europeană? Se vorbește tot mai mult despre o saturație, o așa numită „oboseală a extinderii”. Cum putem să “vindem” populațiilor europene perspectiva primirii a șapte noi țări sărace foste comuniste?”

În răspunsul său, Dacian Cioloș a spus că „eu cred că multă lume înțelege acum faptul că proiectul de pace în jurul căruia a fost construită Uniunea Europeană nu e un proiect garantat definitiv și că pentru asta trebuie făcute niște gesturi, mai ales atunci când pacea nu depinde doar de noi în Uniunea Europeană și depinde și de factori externi. Vedeți ce se întâmplă în Ucraina și amplificarea conflictelor în jurul nostru. Cred că multă lume înțelege că Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce ține de ea pentru a menține pacea împrejur. Cea mai bună modalitate de a menține pacea este prin a contribui la prosperitatea acestor țări candidate.”

Dacian Cioloș a insistat însă că pentru asta este nevoie și de o reformă instituțională internă a Uniunii Europene, pentru ca deciziile să poată fi luate altfel decât în unanimitate, cum este cazul acum, când opoziția unora dintre membri poate încetini sau bloca procesul decizional.

Întrebare: “Include acest proces de reformă instituțională și măsuri care ar împiedica, de exemplu, Ungaria să pună în continuare bețe în roate în luarea deciziilor, sau Polonia și Ungaria să continue să-și asuprească justiția?”

Răspuns: “Păi tocmai renunțarea la unanimitate și deci la posibilitatea de a opune un veto unor decizii — sigur nu decizii strategice cheie — ar fi benefică. Dacă renunțăm la unanimitate și suprimăm posibilitatea vetoului — pe care vedem că unele state membre îl folosesc altfel decât în interesul proiectului european, ba chiar tocmai ca să blocheze acest proiect din interesul politic domestic al unor autocrați.”

Interviul mai atinge și detaliile opoziției unor țări din Europa de Est față de pericolul potențial pe care îl prezintă pentru ele intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, deoarece Ucraina este un foarte mare producător agricol și s-a văzut anul acesta cum unele țări din UE au blocat anumite măsuri și ajutoare pentru Ucraina, pentru a împiedica importul de grâne din acea țară, care e un mare producător agricol.

Dacian Cioloș, fost ministru român al agriculturii și fost Comisar european pentru agricultură, este de părere că Uniunea Europeană a avut întotdeauna mecanisme de protejare a pieței interne față de factorii perturbatori și că dacă Uniunea Europeană aplică acele mecanisme riscurile vor dispărea:

“Politica agricolă comună va trebui oricum să fie revăzută și reformată dacă vrem să aliniem politica de mediu și schimbările climatice, apoi politica alimentară, de siguranță alimentară și nutrițională. Aceste schimbări pe care le vom vedea în politica agricolă comună în perioada următoare. Asta ne va permite să ne pregătim și pentru aderarea unor noi state membre, inclusiv a Ucrainei”, a suboiniat acesta.

Acesta vede o potențială soluție, care ar putea transforma problema cerealelor ucrainenene în oportunitate pentru UE:

  • „Ucraina a fost mereu un mare exportator de cereale, și nu în primul rând în interiorul UE, mai ales în afara UE , acolo e nevoie de aceste cereale. Dacă ne pregătim împreună cu Ucraina să o ajutăm să exporte cereale în Africa, în orientul Mijlociu, în unele zone din Asia ar reduce mult presiunea asupra pieței interne, oricum Ucrainei îi va trebui mult timp să se alinieze la regulile interne.
  • În perioadea următoare vor fi și investiții masive în Ucraina pentru reconstrucție inclusiv în sectorul agroalimemntare și aici ar putea exista un parteneriat strategic chiar inainte de aderare pentru ca acele investiții să meargă spre creșterea calității produselor agroalimentare, procesarea lor, pentru ca ea să poată să exporte aceste produse și în felul acesta ceea ce ar păutea fi un risc pentru piața internă de fapt poate fi o oportunitate pentru UE ca să integreze Ucraina pentru că ar da și o mai mare greutate Uniunii Europene pe plan internațional.
  • Și el a continuat: — “Vedeți cum Rusia folosește arma alimentară ca să își crească influența politică în anumite zone sărace din lume. Uniunea Europeană ar putea contrabalansa cu o abordare diferită acest lucru. Asta dacă acest parteneriat cu Ucraina și pregătirea aderării Ucrainei la UE ar fi gândită strategic, de politicieni vizionari și nu de unii cu nasul în ghidon, care se uită doar la alegerile de anul viitor.”

Progresele Moldovei în drumul spre UE

În privința progreselor Moldovei în drumul spre UE, Dacian Cioloș este de părere că Moldova a livrat rezultate, ba chiar din anumite puncte de vedere mai bine decât Ucraina, în ciuda așteptărilor.

Avansul extremei drepte în Europa

Întrebare: “Anul viitor avem alegeri europene și există o spaimă că Europa se îndreaptă spre un fel de val de extremă dreaptă populistă, care va ocupa terenul partidelor tradiționale. Vedem și în România fenomenul AUR. Care este aprecierea dumneavoastră? Credeți că ar trebui să fim neliniștiți?”

Există acest risc, a spus Cioloș. „Poate chiar mai mult decât în 2019, când la fel plutea această spaimă că Parlamentul European va fi dominat de forțe euro-sceptice și extremiste. Nu s-a întâmplat acest lucru; dimpotrivă, democrația în parlamentul european s-a consolidat, aducând în majoritatea pro-europeană trei grupuri politice, în loc de două, și asta din punctul meu de vedere a fost un avans important în democratizarea Parlamentului European”.

De asemenea, el a subliniat că „depinde de ce livrăm până în vara anului 2024, de cum vom gestiona situația din Ucraina și din jurul UE în general, de cum vor evalua unele zone de conflict. Cred că e important mai degrabă decât să intrăm în defensivă și să ne batem cu forțele extremiste legitimându-le și dându-le și mai multă importanță, să vedem de ce alegătorii merg spre aceste forțe. Eu fac diferența între partidele extremiste cu un vocabular agresiv și abordare populistă – dar care nu au soluții, iar când ajung la guvernare fie eșuează, fie se întorc spre o altă abordare mai deschisă și mai democratică – și alegători, care de multe ori dezamăgiți fiind de celelaltre partide, de cele mainstream, se duc spre forte extremist fiindcă nu mai au răbdare, încredere, își pierd speranța.”

Întrebare: “Nu credeți că acest val de extindere pe care îl promovați alimentează într-un fel votul pentru extrema dreaptă?”

Dacian Cioloș a explicat că “Sunt niște situații care evoluează în jurul Uniunii Europene vizavi de Ucraina și Moldova. E relativ simplu: lăsăm Ucraina și Moldova sub dominația Rusiei și vedem cum acționează Rusia, sau aducem Ucraina și Republica Moldova mai aproape de UE?”

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...