G4Media.ro

VIDEO INTERVIU Membru ALDE Europa: Sprijinim condiționarea fondurilor UE de respectarea democrației.…

Daniel Berg momentum ungaria alde Sursa foto: Facebook

VIDEO INTERVIU Membru ALDE Europa: Sprijinim condiționarea fondurilor UE de respectarea democrației. Luăm foarte în serios statul de drept și corupția/ Membrii ALDE trebuie să respecte un set de valori

Pentru a menține o relație armonioasă în sânul grupului politic ALDE este nevoie ca toate partidele membre să respecte un anumit set de valori, asta neînsemnând că libertatea de expresie ar fi îngrădită, susține, într-un interviu acordat G4Media.ro, politicianul maghiar Daniel Berg, candidat la alegerile europarlamentare din partea formațiunii Momentum.

Momentum este membru al ALDE, grupul politic european din care face parte și ALDE România, condus de Călin Popescu Tăriceanu.

În ultima lună, însă, formațiunea lui Tăriceanu întâmpină probleme serioase, văzându-și amenințat statutul de membru al ALDE Europa, după ce inclusiv președintele grupului, Guy Verhofstadt, a recomandat excluderea. O decizie s-ar putea lua în luna iunie.

Daniel Berg susține că punctul în care a ajuns formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu poate fi folosit de liberal-democrații români pentru a demonstra că sprijină statul de drept, nu opusul.

Momentum, partidul lui Daniel Berg, încearcă să își facă loc pe scena politică din Ungaria, unde a ieșit în evidență ca opozant al retoricii și politicilor lui Viktor Orban și FIDESZ.

Dar lovitura de răsunet, cu care a spart anonimatul, a fost campania de strângere de semnături (peste 260.000 în 30 de zile) prin care Momentum a forțat retragerea de către Guvernul Orban a candidaturii Budapestei pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2024.

Rep: Cum vedeți viitorul ALDE Ro în ALDE EU?

Daniel Berg: Urmărim îndeaproape și cu un ochi critic activitatea ALDE România, iar în luna iunie ne vom pronunța asupra acuzațiilor care i se aduc, dacă ele sunt sau nu fondate. Însă nu avem nicio toleranță față de corupție și față de nerespectarea statului de drept. Toată lumea merită să aibă parte de o audiere corectă, așa că vom avea o decizie în luna iunie.

Politicienii din ALDE România, asemenea partenerilor lor din PSD, susțin că politicienii europeni sunt prost informați cu privire la situația statului de drept, a reformelor din justiție. Vă simțiți prost informat, sunteți la curent cu ceea ce se întâmplă la București?

DB: Aș spune că am auzit de foarte multe ori această retorică, tocmai de aceea s-a format un grup de lucru dedicat care analizează în profunzime acest aspect, pe care l-am și discutat la ultimul nostru consiliu, cel de la Berlin (din luna februarie – n.r.).

Domnul Verhofstadt i-a cerut în mod repetat domnului Tăriceanu să renunțe și să revină la o atitudine de apărare a statului de drept. Tot în mod repetat, domnul Tăriceanu a răspuns că ei fac aici reforme, nu altceva. Ce așteptări aveți, în viitorul apropiat, de la ALDE România?

DB: E un moment în care pot demonstra că sunt de partea statului de drept, a bunei funcționări a democrației indiferent că la nivel local, național sau european. Vom lua o decizie în iunie și sper să aflăm cât mai multe pe măsură ce sondăm mai în adâncime acest subiect.

Ce părere aveți despre proiectul Comisiei Europene, de condiționare a accesului la fondurile europene de respectarea statului de drept și un sistem eficient de luptă anticorupție?

DB: Personal, ca ungur, consider că acesta este un subiect foarte important și că trebuie avansat cât mai rapid cu putință. După cum putem observa, acești lideri populiști, extremiști tratează Europa ca pe un supermarket, dorind acces la beneficii, dar fără a fi de partea valorilor.

Noi sprijinim pe deplin condiționarea aceasta.

Trebuie însă subliniat că nu e vorba de a pedepsi poporul român sau poporul maghiar, ci o elită politică ce a eșuat și în România, și în Ungaria sau în Polonia.

Politicieni de la vârful ALDE România nu ar fi de acord cu abordarea aceasta. Care este mesajul dumneavoastră pentru ei?

DB: Suntem o familie politică liberală, așa că este loc pentru dialog și opinii diferite, însă trebuie spus că luăm foarte în serios problema statului de drept, la fel și pe cea a corupției.

Prin urmare, pentru a avea o relație armonioasă în interiorul familiei noastre politice, e necesar să existe un nucleu minimal de valori europene care să fie respectate.

Am încredere că ALDE România va demonstra, spre satisfacția noastră, că într-adevăr doresc să facă reforme și schimbări în direcția aceasta. Aștept cu interes ce se va întâmpla în luna iunie.

Sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. ce zice tariceanu si „varful de lance” al listei de europarlamentari=fosta procuroare comunista=norica nicolai,infiltrata in PNTcd,tradati pentru PNL,tradati pentru ALDE=lingau de baza la haznauatv a securistului voiculescu,antiUE dar „doritoare de mii de euro” de la ei…pana si ungurii ii dau flit la „lingaul fotomodel” care a declarat ca romanii din harghita si covasna TREBUIE sa vorbeasca limba maghiara

  2. Doar prin instaurarea legii martiale si executii pe loc daca au furat un mar, ii mai poti convinge sa respecte statul de drept si lupta anticoruptie. Altfel, suspectii vor continua propaganda pozitiva a coruptiei pe toate posturile TV.

  3. ALDE ROmâna e doar un grup infractional care distruge Justitia, Acesti ticalosi NU AU CE CAUTA IN PE si trebuie marginalizati ca niste lepre ce sunt – Norica Nicolae , R. Weber si alte secături ca ele trebuie eliminate ca un dinte stricat di orice grup parlamentar.

  4. Sa-u trezit din morți naziștii ? Cam devreme mai este până la înviere .Uitați-vă ce fețe au Barna și Cioloș dacă le pui o uniformă SS sunt copii lui Hitler. VOI i-ați văzut pe ăștia zâmbind ?Parcă au fost acbuzați în copilărie și au rămas cu sechele.